Deseori sunt pus în situaţia definirii conceptului de educaţie nonformală. Uneori aceasta solicitare este enunţată de studenţii cu care am prilejul să petrec câte un semestru pentru parcurgerea materiilor de competenţă. Alteori, colegii tot auzindu-mă ca vorbesc într-o terminologie neînţeleasă lor mă pun în situaţia acordării unor definiţii cât de prietenoase posibile astfel ca sa nu-i încarc cu prea multă teorie. Studenţilor mei încerc să le explic prin exemple relevante, incluzând şi experienţe proprii. Colegilor încerc să le acord explicaţii privind activitatea lor cotidiană, extrăgând din acestea componente explicative privind fiecare tip educaţional sau de învăţare. Desigur, în ambele situaţii utilizez componenta schiţării finalităţii acestui tip educaţional: faptul că eşti mai deschis cooperării, faptul că eşti mai tolerant faţă de anumite probleme sau aspecte delicate, faptul că începi să acţionezi pentru binele comun dar având în vedere şi binele celorlalţi, faptul că pui accentul pe calitatea a ceea ce faci şi nu pe cantitatea lucrului sau actului produs, faptul că începi să interacţionezi la situaţii care ţi se par a fi inacceptabile ş.a.
Desigur, nu este cazul ca acum să dau o definiţie a educaţiei nonformale. Provocarea este de genul: dacă vă interesează puteţi consulta orice sursă găsită pe omni-accesibilul motor de căutare Google. Ceea ce vreau să punctez acum se referă la faptul că orice ai face este un act de învăţare, care va fi repercutat într-o activitate ulterioară şi nu contează dacă respectiva activitate va fi una într-un spaţiu academic, de muncă, de recreere, chiar şi în cadrul familial.
Ieri şi azi am fost într-o vizită de informare în tabăra Atlantykron care se desfăşoară la Capidava, în jud. Constanţa. Prezenţa mea a avut un rol de vedea cum poţi învăţa într-un mediu distanţat de lume, pe o insulă sălbatică, dar beneficiind de toate tehnologiile moderne de comunicare (mai puţin de propriile telefoane mobile).
Ceea ce am văzut m-a surprins. Practic, fiind fixată în tranziţia românească, Atlantykronul a produs o veritabilă generaţie de profesionişti în diverse domenii. Esenţa taberei constă în simplitate, înţeleasă prin sălbăticia naturii, şi interesul faţă de ceva anume, înţeles prin faptul că înveţi ceea ce vrei să înveţi împreună şi de la alţii. Un cadru excepţional pentru a învăţa prin experienţă sau prin faptul de a face sau de a relata. Sălbăticia naturii îţi acordă ocazia să te concentrezi pe ceea ce vrei să faci şi te ajută să percepi lumea din jur ca o lume care este în unison cu tine tocmai că este diversă, vorbeşte o limbă diferită faţă de a ta, arată ce va mai diferit, are preocupări asemănătoare sau chiar diferite. Experienţa de a dormi în cort, da a avea grija ca furtuna să nu-ţi dărâme antena satelit sau telescopul, ambele montate pentru diversele observaţii astronomice, dorinţa de a vedea dacă nu cumva în viitorul deceniu vom începe tratative diplomatice cu extratereştiri, aspiraţia spre a cunoaşte diferite culturi si valori umane, dorinţa de a comunica pe înţelesul tuturor, năzuinţa de a învăţa un dans de gală sau de a avea propria-şi mască şi multe alte tipuri de deziderate. Toate acestea desfăşurate într-un cadru de izolare de civilizaţie, dar utilizând chiar cele mai noi tehnologii informaţionale. În realitate, Atlantykron este un mod de viaţă.
În acest cadru, chiar dacă era unul cu rol de informare, m-am integrat şi eu prin participarea la o dezbatere pe un subiect intercultural. Dezbaterea era legată de aspectul mcdonaldizării societăţii contemporane. O dezbatere improvizată, fără un suport curricular formalizat, dar cu multe idei şi luări de poziţii relevante. Subiectul a fost atât de inetersant încât
chiar am jucat uneori rolul de „Gigă-contra”. Ieri a trebuit să fac şi vre-o câteva ore de consiliere profesională, jobul pe care-l am de ceva timp şi în SNSPA, pentru o colegă care se află într-o perioadă dificilă în ceea ce priveşte alegerea traseului profesional. Ba mai mult, azi dimineaţa m-am întâlnit la un pahar de vorbă cu un grup de participanţi din Republica Moldova, care participă deja de mai mulţi ani la această tabără. A fost o ocazie bună de a schimba păreri, chiar şi divergente, privind tranziţia şi democratizarea Republicii Moldova.
Chiar dacă în trecutul recent am acumulat câteva experienţe asemănătoare, consider că aceasta va avea un loc aparte în memoria mea, servindu-mi chiar ca izvor de generare de recomandări pentru sistemul nostru educaţional sau chiar cel românesc. De fapt, în urma unor asemenea activităţi îţi dai seama că uneori educaţia nonformală prevalează educaţiei formale tocmai prin faptul că se fundamentează pe deziderate şi nu pe condiţionalităţi sau acţiuni punitive.
Desigur, nu este cazul ca acum să dau o definiţie a educaţiei nonformale. Provocarea este de genul: dacă vă interesează puteţi consulta orice sursă găsită pe omni-accesibilul motor de căutare Google. Ceea ce vreau să punctez acum se referă la faptul că orice ai face este un act de învăţare, care va fi repercutat într-o activitate ulterioară şi nu contează dacă respectiva activitate va fi una într-un spaţiu academic, de muncă, de recreere, chiar şi în cadrul familial.
Ieri şi azi am fost într-o vizită de informare în tabăra Atlantykron care se desfăşoară la Capidava, în jud. Constanţa. Prezenţa mea a avut un rol de vedea cum poţi învăţa într-un mediu distanţat de lume, pe o insulă sălbatică, dar beneficiind de toate tehnologiile moderne de comunicare (mai puţin de propriile telefoane mobile).
Ceea ce am văzut m-a surprins. Practic, fiind fixată în tranziţia românească, Atlantykronul a produs o veritabilă generaţie de profesionişti în diverse domenii. Esenţa taberei constă în simplitate, înţeleasă prin sălbăticia naturii, şi interesul faţă de ceva anume, înţeles prin faptul că înveţi ceea ce vrei să înveţi împreună şi de la alţii. Un cadru excepţional pentru a învăţa prin experienţă sau prin faptul de a face sau de a relata. Sălbăticia naturii îţi acordă ocazia să te concentrezi pe ceea ce vrei să faci şi te ajută să percepi lumea din jur ca o lume care este în unison cu tine tocmai că este diversă, vorbeşte o limbă diferită faţă de a ta, arată ce va mai diferit, are preocupări asemănătoare sau chiar diferite. Experienţa de a dormi în cort, da a avea grija ca furtuna să nu-ţi dărâme antena satelit sau telescopul, ambele montate pentru diversele observaţii astronomice, dorinţa de a vedea dacă nu cumva în viitorul deceniu vom începe tratative diplomatice cu extratereştiri, aspiraţia spre a cunoaşte diferite culturi si valori umane, dorinţa de a comunica pe înţelesul tuturor, năzuinţa de a învăţa un dans de gală sau de a avea propria-şi mască şi multe alte tipuri de deziderate. Toate acestea desfăşurate într-un cadru de izolare de civilizaţie, dar utilizând chiar cele mai noi tehnologii informaţionale. În realitate, Atlantykron este un mod de viaţă.În acest cadru, chiar dacă era unul cu rol de informare, m-am integrat şi eu prin participarea la o dezbatere pe un subiect intercultural. Dezbaterea era legată de aspectul mcdonaldizării societăţii contemporane. O dezbatere improvizată, fără un suport curricular formalizat, dar cu multe idei şi luări de poziţii relevante. Subiectul a fost atât de inetersant încât
chiar am jucat uneori rolul de „Gigă-contra”. Ieri a trebuit să fac şi vre-o câteva ore de consiliere profesională, jobul pe care-l am de ceva timp şi în SNSPA, pentru o colegă care se află într-o perioadă dificilă în ceea ce priveşte alegerea traseului profesional. Ba mai mult, azi dimineaţa m-am întâlnit la un pahar de vorbă cu un grup de participanţi din Republica Moldova, care participă deja de mai mulţi ani la această tabără. A fost o ocazie bună de a schimba păreri, chiar şi divergente, privind tranziţia şi democratizarea Republicii Moldova.Chiar dacă în trecutul recent am acumulat câteva experienţe asemănătoare, consider că aceasta va avea un loc aparte în memoria mea, servindu-mi chiar ca izvor de generare de recomandări pentru sistemul nostru educaţional sau chiar cel românesc. De fapt, în urma unor asemenea activităţi îţi dai seama că uneori educaţia nonformală prevalează educaţiei formale tocmai prin faptul că se fundamentează pe deziderate şi nu pe condiţionalităţi sau acţiuni punitive.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu