După o perioadă în care domeniul de tineret din Republica Moldova putea să ofere exemple de practici de calitate altor state din spaţiul central şi est european, iată-că a venit timpul în care ea trebuie să recupereze din handicapurile înregistrate. Desigur, situaţia anterioară nu presupunea eliminarea schimbului, ajustării, extrapolării şi imitării de practici, dar oferea un context în care şi domeniul de tineret din Republica Moldova se putea considera a fi „pe culmele succesului”. Actualele handicapuri se datorează inconsecvenţei guvernamentale şi intenţiei acesteia de a centraliza tot ceea ce s-a putut crea în perioada anilor 1996 – 2004. A mai dispărut ceva foarte esenţial: motivaţia şi perseverenţa de implicare civică a tinerilor. Ultima meteahnă este „electoralizarea” domeniului de tineret şi dispersarea acestuia pe nuclee rivale. Anul Tineretului aduce nemulţumiri justificate pentru unii şi resentimente, la fel de justificate, pentru alţii.
Aflîndu-mă de mai bine de 8 ani în România am avut ocazia să analizez şi să cercetez din plin domeniul de tineret şi să constat că suntem în anumite aspecte identici: practici, reţele tematice, proiecte similare, metehne structurale şi capabiliste. Aceste sinonimii se datorează cooperării intensificate între organizaţiile de tineret din ambele state. Însă, spre deosebire de Republica Moldova, România a accelerat considerabil pe dezvoltarea unui sistem instituţional şi programator diversificat. Mai mult decât atât, rivalităţile politice au prilejuit dezvoltarea unor programe şi acţiuni competitive cu rol de sporire a coeziunii şi echităţii sociale sau de formare nonformală. Astfel sistemul instituţional şi de practici din domeniul de tineret a cunoscut o dezvoltare mai accelerată, iar intervenţia guvernamentală s-a focalizat pe sprijinirea iniţiativelor de tineret şi nu pe centralizarea acestora. Este drept că nu a reuşit atât de bine pe plan extern, ca şi Republica Moldova – totuşi, ce folos (?!) că acum nu mai avem cu ce să ne mai „lăudăm”. Iată-că România ajunge cu paşi rapizi din urmă: prima lovitură este alegerea în funcţia de preşedinte al European Students’ Union (ceea ce eu numesc a fi organizaţia de piaţă a studenţilor din statele membre UE şi cele participante la Procesul Bologna) a reprezentantului României. Ori, politica educaţională influenţează considerabil domeniul de tineret şi sper că pentru România următorul pas va fi prezenţa din ce în ce mai sporită în grupurile tematice de lucru la nivel european. Bunăoară, la 29 mai 2008 la Bucureşti se va desfăşura Forumul de Politici Publice de Tineret (eveniment la care voi participa şi de la care voi avea ce să scriu într-un comentariu analitic). Ceea ce trebuie să (re)înveţe sectorul asociativ de tineret din Republica Moldova din experienţa românească este să-şi asume responsabilitatea de negociere directă cu autorităţile guvernamentale fără să se lase intimidate şi supuse voinţei electorale a puterii politice. Fără îndoială, domeniul de tineret din România are propriile sale metehne. Una dintre acestea este nedefinitivarea unui cadru legislativ coerent din domeniul de tineret. Mai avem de învăţat din experienţa românească că implicarea în campanii electorale sterile şi neacoperite financiar costă stabilitatea şi încrederea tinerilor în viaţa asociativă, civică şi politică. În acest sens, rolul statului este să lase liber dezvoltarea unei platforme instituţionale adecvate necesităţilor şi aspiraţiilor tinerilor cetăţeni şi să garanteze accesibilitatea la diverselor servicii transversale (educaţie, protecţie socială, sănătate, flexecuritate în procesul de angajare ş.a.). În concluizie, este necesară intensficarea cooperării transfrontaliere în domensiul politicii de tineret, prin utilizarea instrumentelor comunitare la care are acces România, dar şi Republica Moldova.
Aflîndu-mă de mai bine de 8 ani în România am avut ocazia să analizez şi să cercetez din plin domeniul de tineret şi să constat că suntem în anumite aspecte identici: practici, reţele tematice, proiecte similare, metehne structurale şi capabiliste. Aceste sinonimii se datorează cooperării intensificate între organizaţiile de tineret din ambele state. Însă, spre deosebire de Republica Moldova, România a accelerat considerabil pe dezvoltarea unui sistem instituţional şi programator diversificat. Mai mult decât atât, rivalităţile politice au prilejuit dezvoltarea unor programe şi acţiuni competitive cu rol de sporire a coeziunii şi echităţii sociale sau de formare nonformală. Astfel sistemul instituţional şi de practici din domeniul de tineret a cunoscut o dezvoltare mai accelerată, iar intervenţia guvernamentală s-a focalizat pe sprijinirea iniţiativelor de tineret şi nu pe centralizarea acestora. Este drept că nu a reuşit atât de bine pe plan extern, ca şi Republica Moldova – totuşi, ce folos (?!) că acum nu mai avem cu ce să ne mai „lăudăm”. Iată-că România ajunge cu paşi rapizi din urmă: prima lovitură este alegerea în funcţia de preşedinte al European Students’ Union (ceea ce eu numesc a fi organizaţia de piaţă a studenţilor din statele membre UE şi cele participante la Procesul Bologna) a reprezentantului României. Ori, politica educaţională influenţează considerabil domeniul de tineret şi sper că pentru România următorul pas va fi prezenţa din ce în ce mai sporită în grupurile tematice de lucru la nivel european. Bunăoară, la 29 mai 2008 la Bucureşti se va desfăşura Forumul de Politici Publice de Tineret (eveniment la care voi participa şi de la care voi avea ce să scriu într-un comentariu analitic). Ceea ce trebuie să (re)înveţe sectorul asociativ de tineret din Republica Moldova din experienţa românească este să-şi asume responsabilitatea de negociere directă cu autorităţile guvernamentale fără să se lase intimidate şi supuse voinţei electorale a puterii politice. Fără îndoială, domeniul de tineret din România are propriile sale metehne. Una dintre acestea este nedefinitivarea unui cadru legislativ coerent din domeniul de tineret. Mai avem de învăţat din experienţa românească că implicarea în campanii electorale sterile şi neacoperite financiar costă stabilitatea şi încrederea tinerilor în viaţa asociativă, civică şi politică. În acest sens, rolul statului este să lase liber dezvoltarea unei platforme instituţionale adecvate necesităţilor şi aspiraţiilor tinerilor cetăţeni şi să garanteze accesibilitatea la diverselor servicii transversale (educaţie, protecţie socială, sănătate, flexecuritate în procesul de angajare ş.a.). În concluizie, este necesară intensficarea cooperării transfrontaliere în domensiul politicii de tineret, prin utilizarea instrumentelor comunitare la care are acces România, dar şi Republica Moldova.
