Când nu generezi transparenţă în probleme publice te pricopseşti cu scandaluri de rezonanţă externă.

Problemele de maximă importanţă sunt rezolvate în doi timpi şi două mişcări
Asistăm la escaladarea unui nou conflict dintre Republica Moldova şi România. Pentru moment conflictul este mai mult mediatic decât diplomatic. Era de aşteptat că aşa va fi. Adică, maşinăria de eliberat vize va rugini şi va începe să scoată un zgomot alarmant. Este clar că acolo unde nu există transparenţă în procesul de decizie şi de implementare apar breşe ce avantajează mecanismele de corupţie. În acest caz, corupţia nu se identifică numai prin faptul că cineva a cumpărat o viză, care, conform prevederilor legale, se eliberează în regim gratuit. Actul de corupţie se identifică şi prin faptul că accesul la informaţie publică este limitat: de exemplu prin softul de programări nu îţi poţi da seama dacă pentru ziua x sunt programate z persoane, sau au mai rămas ceva locuri libere, care pot fi tranzacţionate undeva în altă parte decât în încăperile consulatului. Evident este faptul că soluţiile pentru procedura de eliberare a vizelor a fost identificată şi decisă pe ultima sută de metri. Încă de prin aprilie 2005 cineva din Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti îmi comunica că “lasă că asta o rezolvăm noi, încă nu-i aşa de importantă”. În accepţiunea funcţionarului respectiv problema devenea importantă abia cu două sau trei luni înainte de 1 ianuarie 2007. În realitate, aşa şi s-a întâmplat. Prin septembrie 2006, peste noapte s-a găsit o soluţie şi aceea a fost decisă ca fiind cea mai viabilă şi eficientă. Iată că după o jumătate de an de aplicare a acestui mecanism, se dovedeşte faptul că respectiva soluţie nu este nici eficace, nici eficientă, nici echitabilă, nici transparentă, nici sustenabilă. Şi acum sunt căutaţi ţapii ispăşitori. Astfel, cele mai comode sunt argumentele auzite în aceste zile la Bucureşti se refera la faptul că Republica Moldova este în continuare anti-românească, iar Federaţia Rusă îşi utilizează metodele de ripostă privind extinderea NATO şi a UE spre Est.

Mapa cu probleme
Totuşi, din ochiul meu de învăţăcel în politici publice, se observă faptul că Bucureştiul şi Chişinăul nu îşi pot stabili o agendă comună de priorităţi. Mapele sunt pline de hîrtii cu probleme, dar priorităţi nu sunt. Mai mult decât atât, constat că terminologia utilizată nu este înţeleasă corespunzător şi nici temele din Politica de Justiţie şi Afaceri Interne nu sunt studiate şi aplicate aşa cum trebuie. Aici chiar merită să fac o paranteză în ceea ce chiar mă interesează: (în legislaţia românească privind regimul străinilor, în cazul celor din statele terţe, expresia „student’s mobility” a fost transpusă prin traducere limitată doar ca „mobilitate a elevilor”, de mobilitatea a studenţilor - nici vorbă. Aşa că un biet student din spaţiul extra-comunitar, care vrea să urmeze studiile în una din instituţiile de învăţământ terţiar din România va avea mari bătăi de cap să-şi legalizeze şederea în România. Astfel de situaţii sunt extrem de multe.) De abia acum, prin utilizarea din plin a metodei încercare-eroare, legislaţia specifică JAI se armonizează, iar teancurile de modificări legislative cresc de pe o zi pe alta.
O parte din mass-media şi formatorii de opinie de la Chişinău şi Bucureşti utilizează argumentul că, dacă ar fi fost deschise celelalte două consulate, la Bălţi şi la Cahul, problema ar fi fost ca şi rezolvată. Ori, din contra, eu consider că, odată ce mecanismele şi instrumentele sunt aşa cum sunt, deschiderea de noi consulate nu ar aplana problema, ci ar “sparge” şi ar „deplasa” problema în trei părţi geografice. Mai mult, multiplicarea consulatelor ar contribui indirect la agravarea situaţiei de înţelegere cu partea de Est a Republicii Moldova, care în acest sens ar utiliza din plin argumentul “românizării” Republicii Moldova - pseudo-teama liderilor transnistreni. Inoculată cu succes populaţiei din acea regiune, deschiderea noilor consulate ar legitima argumentul liderilor transnisterni. Mai mult, argumentul acordării masificate a cetăţeniei române, utilizate de autorităţile de la Chişinău cu atâta sârg, se dovedeşte a fi valid în contextul în care la Bucureşti se anunţă că în septembrie 2007 Guvernul României va adopta o Ordonanţă de Urgenţă în acest sens.
Desigur, problema vizelor nu este numai o problemă bilaterală, ci intervine în discuţie şi viziunea UE în privinţa liberalizării regimului de vize între Republica Moldova şi UE. De fapt şi în realitate, Republica Moldova are problema în această privinţă în mod direct cu UE. Astfel, ea trebuie să negocieze cât mai abil, dar în corespundere de faptele şi capacităţile sale reale, un regim simplificat de vize. Pe de altă parte, rolul României este de a facilita accesul cetăţenilor Republicii Moldova pe teritoriul UE, prin aplicarea unor instrumente şi mecanisme transparente de eliberare a vizelor. Ori, actualul scandal este doar partea vizibilă a unui iceberg. Totuşi, cauzalităţile pe care le văd, referitoare la ambele părţi, sunt următoarele:

• lipsa unei dezbateri publice în cadrul comunităţii de politici publice interesate privind modul şi instrumentele utilizate de eliberare a vizelor;
• utilizarea ineficace şi parţială a experienţei altor state membre ale UE (Ungaria, Polonia chiar şi Spania sau Franţa) şi evitarea colaborării directe a statelor din această regiune;
• neaplicarea unei metode de simulare a procesului de eliberare, menţinerea discuţiilor doar în cadrul mediului inter-guvernamenatal;
• eliminarea participării grupurilor de experţi relevanţi;utilizarea practicii heirupsiste în procesul de transpunere a politicii de eliberare a vizelor;
• susţinerea monopolizării ideii de centru unic de vize, fapt valid pentru Republica Moldova, şi modul în care a fost argumentă ideea deschiderii unui alt centru unic de eliberare a vizelor, fapt specific României.

Cine pierde şi cine câtigă în urma scandalului?

Este foarte simplu. Pe planul relaţiilor bilaterale cele mai multe pierderi le vor înregistra simplii cetăţeni moldoveni, care stau la cozi interminabile şi suportă tratamentele inumane ale funcţionarilor de pe ambele maluri ale Prutului. Pe plan extern, în urma acestui scandal câştigă cel mai mult politica externă a Federaţiei Ruse. În contrapondere, Uniunea Europeană, prin Politica de Vecinătate, este în pierdere. Dacă vedem scandalul şi din această perspectivă atunci nici de această dată România nu este pregătită să riposteze în mod corespunzător, iar Republica Moldova este utilizată pe post de manivelă, ceea ce nu-i va ajuta pentru negocierile ulterioare directe cu UE.

Vom mai avea încă un scandal?
Ca să concluzionez, scandalul vizelor demonstrează că ambele părţi au breşe importante în procesul de luare şi implementare a deciziilor. Se dovedeşte faptul că până în acest moment România încă nu a reuşit să se adapteze în noul său statut extern, iar Republica Moldova este din ce în ce mai izolată în plan extern şi de aceea un scandal de o asemenea amploare o mai scoate în evidenţă. Partea pozitivă a lucrurilor rezidă în faptul că scandalul vizelor dă posibilitatea discuţiei publice privind cauzalităţile reale, care au stat la escaladarea conflictului şi oferă o cât de câtă transparenţă în procesul de decizie şi implementare a politicii vizelor. Prin urmare, vom asista la ungerea roticelelor maşinăriei de eliberat vize. Dar, nu se ştie când anume maşinăria din nou va rugini, ori poate chiar se va defecta. Sunt de părere că în cazul în care transparenţa şi dezbaterea publică nu sunt pe la casele lor trebuie să fim pregătiţi pentru oricând la un nou scandal.

Premierul Tăriceanu aleargă după voturile de la cetăţenii moldoveni care au şi cetăţenie română

În şedinţa de azi a Guvernului României dl. Călin Popescu Tăriceanu a solicitat finalizarea proiectului de lege privind cetăţenia română. Ministrului Chiuariu i-a fost solicitată prezentarea cât mai rapidă a proiectului de lege privind acordarea cetăţeniei române. De parcă problema relaţiei cu Republica Moldova constă doar în noua lege a cetăţeniei, care să încurajeze fuga masivă din Republica Moldova a forţei de muncă. Pe de o parte, se observă faptul că în ajun de îndelungata perioadă de campanie electorală ideile d-lui Tăriceanu se întâlnesc cu ideile d-lui Băsescu în ceea ce priveşte relaţia cu Republica Moldova. În al doilea rând, premierul Tăriceanu încearcă sa-l devanseze pe preşedintele Băsescu în declaraţii populiste de bune intenţii. Numai că, premierul uită de nenumăratele bâlbâieli în direcţia relaţiei cu Republica Moldova, evidenţiate până acum de toate cabinetele Tăriceanu. De exemplu, admiterea din acest an în instituţiile de învăţământ secundar liceal şi terţiar. În loc ca aceasta să se desfăşoare după anumite modele occidentale de admitere, aceasta s-a desfăşurat în cele mai execrabile condiţii din ultimii 17 ani. Nici în 2002 nu s-a întâmplat ceea ce se întâmplă în acest an. Netransparenţa informaţională, discriminarea şi neglijenţa sunt elementele definitorii privind "pomana" educaţională.
Azi dl. premier se trezeşte că legea cetăţeniei întârzie. Desigur, această lege întârzie şi va întârzia încă foarte mult timp. Explicaţia constă în faptul că în procesul negocierii cu Comisia Europeană în domeniul justiţiei şi afacerilor interne aspectul cetăţeniei a fost foarte clar stabilit: s-a negociat pe cap de cetăţean fizic şi nu pe cetăţeni virtuali şi adiţionali pe criteriul reparaţiei istorice. România a închis capitolul şi Tratatul de Aderare a fost semnat şi a intrat în vigoare. Prin urmare, după închiderea capitolului a deveni cetăţean al Românei înseamnă a trece prin condiţiile de rezidenţă stabilite conform legislaţiei armonizate. În acest caz, argumentul istorico-identitar nu este încurajat, chiar dacă încă mai este utilizat. Cum ar fi ca Polonia să acorde peste noapte cetăţenilor ucraineni din regiunea Lvov cetăţenia poloneză? Sau cum ar fi ca Ungaria să dea cetăţenia pe criterii etnice etnicilor maghiari din România? Desigur, ultimul caz ar fi chiar un non-sens în condiţiile în care România şi Ungaria sunt membre în UE.
Iată că, în loc ca Guvernul României, sub cabinetul actual condus de dl. Tăriceanu, să înfăptuiască politici viabile privind posibilitatea europenizării sustenabile a Republicii Moldova, acesta încurajează politica „zîzaniei etnice” şi a încurajării fugii masificate din comunităţile de origine. Mai mult, în cazul în care în septembrie cabinetul Tăriceanu cade, desigur că acest lider politic va avea o justificare de tipul: „noi am vrut da ei ne-au dat jos”. Azi, dl. Tăriceanu a mai făcut o afirmaţie periculoasă cu iz politic: a dat vina pe ex-ministra Monica Macovei că s-a ocupat cu totul de altceva decât de reforma în sistemul de justiţie şi practic datorita d-nei noua lege privind cetăţenia română întârzie atât de mult. Deci, se vede că dl. Tăriceanu este în căutare acerbă de voturi şi de aceea acum face declaraţii care concurează cu cele enunţate de la Palatul Cotroceni. Pe când, cu o jumătate de an în urmă domnia sa considera cu totul altceva ca fiind prioritar în adresa Republicii Moldova. Este clar că în Parlamentul Românei o asemenea lege nu va trece, iar şi dacă chiar şi va trece, atunci în foarte scurt timp aceasta va fi subiect de scandal comunitar şi va fi contestă la Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene.
În concluzie, doritorii cetăţeniei şi de data aceasta vor rămâne cu promisiuni nerealizate. În sine, cabinetele Tăriceanu sunt caracterizate ca în relaţia cu Republica Moldova totul se face pe ultima sută de metri. De aceea, de fiecare dată lucrurile au ieşit cu scandal (a se vedea criza consulatelor şi vizelor, ciza declaraţiei privind ccrearea unui centru comun de eliberare a vizelor, recenta si inca actuala criza a retransmiterii postului TVR1, criza admiterii şi înşelarea privind mărirea burselor pentru elevii şi studenţii din Republica Moldova şi multe altele). Pentru cetăţenii Republicii Moldova, care doresc să devină cetăţeni europeni, soluţia este evidentă: ei trebuie să contribuie în mod direct la integrarea Republicii Moldova prin muncă asiduă. Dacă cetăţenii Republicii Moldova vor opta în mod masificat cetăţenia altor state membre (România sau Bulgaria) pe criteriul doar de a fugi din ţară sau a cetăţeniei comerciale, statele membre UE chiar că vor considera Republica Moldova ca un stat neviabil şi falimentar. Iar, in aceasta situaţie, miza integrării europene se va nărui definitiv.

P.S. Tot azi, dl. Tăriceanu a făcut publică intenţia Guvernului României de a aloca o sumă de 2 milioane de euro pentru Republica Moldova în vederea atenuării efectelor secetei din acest an.
Desigur, în aceasta privinţă se acţionează sub formă solidară. La capitolul atenuării secetei avem mult de discutat.

Poza este preluată de pe site-ul Guvernului României

Despre reperscusiunile educaţiei non-formale sau cum am descoperit Atlantykronul

Deseori sunt pus în situaţia definirii conceptului de educaţie nonformală. Uneori aceasta solicitare este enunţată de studenţii cu care am prilejul să petrec câte un semestru pentru parcurgerea materiilor de competenţă. Alteori, colegii tot auzindu-mă ca vorbesc într-o terminologie neînţeleasă lor mă pun în situaţia acordării unor definiţii cât de prietenoase posibile astfel ca sa nu-i încarc cu prea multă teorie. Studenţilor mei încerc să le explic prin exemple relevante, incluzând şi experienţe proprii. Colegilor încerc să le acord explicaţii privind activitatea lor cotidiană, extrăgând din acestea componente explicative privind fiecare tip educaţional sau de învăţare. Desigur, în ambele situaţii utilizez componenta schiţării finalităţii acestui tip educaţional: faptul că eşti mai deschis cooperării, faptul că eşti mai tolerant faţă de anumite probleme sau aspecte delicate, faptul că începi să acţionezi pentru binele comun dar având în vedere şi binele celorlalţi, faptul că pui accentul pe calitatea a ceea ce faci şi nu pe cantitatea lucrului sau actului produs, faptul că începi să interacţionezi la situaţii care ţi se par a fi inacceptabile ş.a.
Desigur, nu este cazul ca acum să dau o definiţie a educaţiei nonformale. Provocarea este de genul: dacă vă interesează puteţi consulta orice sursă găsită pe omni-accesibilul motor de căutare Google. Ceea ce vreau să punctez acum se referă la faptul că orice ai face este un act de învăţare, care va fi repercutat într-o activitate ulterioară şi nu contează dacă respectiva activitate va fi una într-un spaţiu academic, de muncă, de recreere, chiar şi în cadrul familial.
Ieri şi azi am fost într-o vizită de informare în tabăra Atlantykron care se desfăşoară la Capidava, în jud. Constanţa. Prezenţa mea a avut un rol de vedea cum poţi învăţa într-un mediu distanţat de lume, pe o insulă sălbatică, dar beneficiind de toate tehnologiile moderne de comunicare (mai puţin de propriile telefoane mobile). Ceea ce am văzut m-a surprins. Practic, fiind fixată în tranziţia românească, Atlantykronul a produs o veritabilă generaţie de profesionişti în diverse domenii. Esenţa taberei constă în simplitate, înţeleasă prin sălbăticia naturii, şi interesul faţă de ceva anume, înţeles prin faptul că înveţi ceea ce vrei să înveţi împreună şi de la alţii. Un cadru excepţional pentru a învăţa prin experienţă sau prin faptul de a face sau de a relata. Sălbăticia naturii îţi acordă ocazia să te concentrezi pe ceea ce vrei să faci şi te ajută să percepi lumea din jur ca o lume care este în unison cu tine tocmai că este diversă, vorbeşte o limbă diferită faţă de a ta, arată ce va mai diferit, are preocupări asemănătoare sau chiar diferite. Experienţa de a dormi în cort, da a avea grija ca furtuna să nu-ţi dărâme antena satelit sau telescopul, ambele montate pentru diversele observaţii astronomice, dorinţa de a vedea dacă nu cumva în viitorul deceniu vom începe tratative diplomatice cu extratereştiri, aspiraţia spre a cunoaşte diferite culturi si valori umane, dorinţa de a comunica pe înţelesul tuturor, năzuinţa de a învăţa un dans de gală sau de a avea propria-şi mască şi multe alte tipuri de deziderate. Toate acestea desfăşurate într-un cadru de izolare de civilizaţie, dar utilizând chiar cele mai noi tehnologii informaţionale. În realitate, Atlantykron este un mod de viaţă.
În acest cadru, chiar dacă era unul cu rol de informare, m-am integrat şi eu prin participarea la o dezbatere pe un subiect intercultural. Dezbaterea era legată de aspectul mcdonaldizării societăţii contemporane. O dezbatere improvizată, fără un suport curricular formalizat, dar cu multe idei şi luări de poziţii relevante. Subiectul a fost atât de inetersant încât chiar am jucat uneori rolul de „Gigă-contra”. Ieri a trebuit să fac şi vre-o câteva ore de consiliere profesională, jobul pe care-l am de ceva timp şi în SNSPA, pentru o colegă care se află într-o perioadă dificilă în ceea ce priveşte alegerea traseului profesional. Ba mai mult, azi dimineaţa m-am întâlnit la un pahar de vorbă cu un grup de participanţi din Republica Moldova, care participă deja de mai mulţi ani la această tabără. A fost o ocazie bună de a schimba păreri, chiar şi divergente, privind tranziţia şi democratizarea Republicii Moldova.
Chiar dacă în trecutul recent am acumulat câteva experienţe asemănătoare, consider că aceasta va avea un loc aparte în memoria mea, servindu-mi chiar ca izvor de generare de recomandări pentru sistemul nostru educaţional sau chiar cel românesc. De fapt, în urma unor asemenea activităţi îţi dai seama că uneori educaţia nonformală prevalează educaţiei formale tocmai prin faptul că se fundamentează pe deziderate şi nu pe condiţionalităţi sau acţiuni punitive.