Partea a II-a
Dezbaterea lansată săptămâna trecută de Alexandru Culiuc continuă. După o săptămână de comentarii, sugestii, propuneri, critici, ezitări s-au conturat câteva impresii ce ţin de definitivarea unei comunităţi virtuale de politici publice. Poate la acest moment este unul dintre cele mai reuşite aspecte privind dezvoltarea unor comportamente de cooperare şi schimb de impresii, consideraţii, critici etc. Sunt de părere că valorificarea unui asemenea fenomen va facilita dezvoltarea durabila a Republicii Moldova.
În postarea de azi continui reflexia incoerenta asupra dilemei de cooperare cu viitorul guvern. Unele din ideile "aruncate" vor prilejui postări ulterioare. Altele constituie repere pentru o acţiune individuală.
Abordarea de jos în sus: soluţia viabilă pentru Republica Moldova
Faţă de cele enunţate în postarea anterioară consider ca Republica Moldova mai are o problemă pregnantă – lipsesc cu desăvârşire elitele locale – cele subsidiare organizării administrative şi sociale. Aici am in vedere întreg spectrul elitist (economic, cultural, politic, cognitiv, vizionar ş.a.) Ori, aici nu ai nevoie de persoane cu doctorate şi şcoli de gândire, ci de comunicare, acţiune şi cooperare locală. Dacă procesul nu va porni de jos în sus, atunci vor apărea şi dezvolta alte crize de ordin social, politic şi economic: demotivare, anxiozitate, individualizare exacerbată, neîncrederea în celălalt, lipsă de viziuni şi dispariţia valorilor tradiţional-comunitare. Complementar, mai consider că politicile de dezvoltare durabilă a Republicii Moldova trebuie să se desfăşoare pe principiul de la mic la mare şi nu invers. (De exemplu Tarlev a dat ideea sporirii natalităţii prin zicala „un copil pentru mamă, al doilea pentru tată şi al treilea pentru patrie” – ori în subsidiarul problemei nu patria este motivul natalităţii, ci stabilitatea şi securitatea economică şi socială a celui care decide să procreeze un copil. Apropo, unde-s concediile paternale? Să vedem cum se vor descurca cele 6 femei din viitorul guvern, unele dintre ele fiind tehnocrate, cu o asemenea provocare specifică reconcilierii vieţii private cu activitatea profesională).
Pornind de aici, am o mulţime de întrebări retorice. Una dintre care se referă la aspectul cine trebuie să construiască grădiniţe, şcoli, centre extracurriculare, centre de informare şi consiliere profesională etc.? Dacă este vorba despre stat, atunci refuz cu desăvârşire să plătesc impozitul global. Dacă comunitatea, atunci o voi face cu mare drag şi chiar voi cotiza cu donaţii directe. Altfel, vânzarea de gogoşi electorale cu tot felul de promisiuni şi pachete de gen „anul tineretului”, sau „anul limbii ruse” sunt transformate într-o cacealma de politici publice perimate şi inutile spaţiului public autohton. Apropo, unde-s acţiunile de tineret? Au trecut deja trei luni de la începerea anului calendaristic, insă Guvernul şi agenţiile specializate tac mîlc. Desigur, unii cred în „gogoşi electorale” sperând că le va cădea şi lor un leu de pomană din alocările bugetului de stat, alţii s-au resemnat şi consideră „lasă că merge şi aşa”.
Aplicarea şi valorificarea abordării de jos în sus presupune o devoluţie sistemică şi arhitecturală profundă. Cu regret, Republica Moldova a cunoscut un asemenea proces în 1997 – 1998, în cazul UTA Gagauz - Yeri. Simplu spus, eşec din toate punctele de vedere!
Eşalonări programatorii pentru pseudo-integrarea europeană
De ce nu aş da acum recomandări sau sugestii de politici. Din câte am expus mai sus optica mea este total diferită de principiul „democraţiei eşalonate”. După mine democraţia nu o poţi eşaloma. Ori o ai, ori nu o ai. Ori este democraţie, ori este autoritarism. Oricum, este cert că vom avea un prim-ministru care va aplica prevederile noului program politic al PCRM. În postarea din săptămâna trecută, am subliniat faptul că nu poţi combina precepte neo-liberale cu cele socialiste. Desigur, ambele fiind specifice vestului european, au în vedere principiul alternanţei la guvernare şi epuizarea temelor fundamentale de dispută – ajungerea la o limită satisficientă de politici. In contextul vest european disputele se axează mai degrabă pe aspecte structurale şi nu pe cele de arhitectura instituţională. În cazul PCRM se doreşte o ardere a etapelor, chiar dacă acestea sunt eşalonate. Aceasta va favoriza crearea unei stări confuze de talmeş-balmeş, iar nimeni din actuala componentă politică şi guvernamentală nu va putea pune în aplicare un asemenea document – nici chiar autorul (iniţiatorul textului) în persoană. Aşa cum am spus, cred ca nici Voronin nu a înţeles cât de păguboasă poate deveni această schimbare de macaz politic. Totodată consider că PCRM a devenit foarte vulnerabil – mai ales în ceea ce priveşte racordarea cu preceptele socialismului vest-european. În această fază temporală a guvernării PCRM frazele, luate cu „copy-paste”, se aplică în realitate. Iar, aplicarea presupune existenţa unui context capitalist, aceleaşi concepte şi puţine devieri doctrinare, care ţin de substanţă/pertinenţă şi nu de subiectivitate. Însă, în cazul Republicii Moldova, va prima subiectivitatea şi nu substanţa. Fără schimbarea contextului de politici, va fi evidenţiat antagonismul între sistemele de referinţă, dar şi starea de imposibilitate de imitare a unor reglementări şi practici specifice spaţiului comunitar.
Cu toate acestea cred că este o şansă imensă pentru anumite grupuri, facţiuni şi partide politice de aşi fundamenta strategiile electorale - poate unică pentru actuala etapă a Republicii Moldova,
În sfârşit....
Guvernul are de finalizat un PUERM, de implementat o Strategie Naţională de Dezvoltare. Mai are de implementat încă o mulţime de documente strategice şi programatorii, unele dintre care sunt întârziate (eşalonate) considerabil. În acest context, consider că utilitatea mea va fi mai degrabă post-stabilire a cadrului nominal şi programator decât acum - când ei, cei care decid, sunt concentraţi în „buncărul” lor politic de a bate un cuie un program guvernamental antagonic apropierii de UE.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu