Partea a II-a
Dezbaterea lansată săptămâna trecută de Alexandru Culiuc continuă. După o săptămână de comentarii, sugestii, propuneri, critici, ezitări s-au conturat câteva impresii ce ţin de definitivarea unei comunităţi virtuale de politici publice. Poate la acest moment este unul dintre cele mai reuşite aspecte privind dezvoltarea unor comportamente de cooperare şi schimb de impresii, consideraţii, critici etc. Sunt de părere că valorificarea unui asemenea fenomen va facilita dezvoltarea durabila a Republicii Moldova.
În postarea de azi continui reflexia incoerenta asupra dilemei de cooperare cu viitorul guvern. Unele din ideile "aruncate" vor prilejui postări ulterioare. Altele constituie repere pentru o acţiune individuală.
Abordarea de jos în sus: soluţia viabilă pentru Republica Moldova
Faţă de cele enunţate în postarea anterioară consider ca Republica Moldova mai are o problemă pregnantă – lipsesc cu desăvârşire elitele locale – cele subsidiare organizării administrative şi sociale. Aici am in vedere întreg spectrul elitist (economic, cultural, politic, cognitiv, vizionar ş.a.) Ori, aici nu ai nevoie de persoane cu doctorate şi şcoli de gândire, ci de comunicare, acţiune şi cooperare locală. Dacă procesul nu va porni de jos în sus, atunci vor apărea şi dezvolta alte crize de ordin social, politic şi economic: demotivare, anxiozitate, individualizare exacerbată, neîncrederea în celălalt, lipsă de viziuni şi dispariţia valorilor tradiţional-comunitare. Complementar, mai consider că politicile de dezvoltare durabilă a Republicii Moldova trebuie să se desfăşoare pe principiul de la mic la mare şi nu invers. (De exemplu Tarlev a dat ideea sporirii natalităţii prin zicala „un copil pentru mamă, al doilea pentru tată şi al treilea pentru patrie” – ori în subsidiarul problemei nu patria este motivul natalităţii, ci stabilitatea şi securitatea economică şi socială a celui care decide să procreeze un copil. Apropo, unde-s concediile paternale? Să vedem cum se vor descurca cele 6 femei din viitorul guvern, unele dintre ele fiind tehnocrate, cu o asemenea provocare specifică reconcilierii vieţii private cu activitatea profesională).
Pornind de aici, am o mulţime de întrebări retorice. Una dintre care se referă la aspectul cine trebuie să construiască grădiniţe, şcoli, centre extracurriculare, centre de informare şi consiliere profesională etc.? Dacă este vorba despre stat, atunci refuz cu desăvârşire să plătesc impozitul global. Dacă comunitatea, atunci o voi face cu mare drag şi chiar voi cotiza cu donaţii directe. Altfel, vânzarea de gogoşi electorale cu tot felul de promisiuni şi pachete de gen „anul tineretului”, sau „anul limbii ruse” sunt transformate într-o cacealma de politici publice perimate şi inutile spaţiului public autohton. Apropo, unde-s acţiunile de tineret? Au trecut deja trei luni de la începerea anului calendaristic, insă Guvernul şi agenţiile specializate tac mîlc. Desigur, unii cred în „gogoşi electorale” sperând că le va cădea şi lor un leu de pomană din alocările bugetului de stat, alţii s-au resemnat şi consideră „lasă că merge şi aşa”.
Aplicarea şi valorificarea abordării de jos în sus presupune o devoluţie sistemică şi arhitecturală profundă. Cu regret, Republica Moldova a cunoscut un asemenea proces în 1997 – 1998, în cazul UTA Gagauz - Yeri. Simplu spus, eşec din toate punctele de vedere!
Eşalonări programatorii pentru pseudo-integrarea europeană
De ce nu aş da acum recomandări sau sugestii de politici. Din câte am expus mai sus optica mea este total diferită de principiul „democraţiei eşalonate”. După mine democraţia nu o poţi eşaloma. Ori o ai, ori nu o ai. Ori este democraţie, ori este autoritarism. Oricum, este cert că vom avea un prim-ministru care va aplica prevederile noului program politic al PCRM. În postarea din săptămâna trecută, am subliniat faptul că nu poţi combina precepte neo-liberale cu cele socialiste. Desigur, ambele fiind specifice vestului european, au în vedere principiul alternanţei la guvernare şi epuizarea temelor fundamentale de dispută – ajungerea la o limită satisficientă de politici. In contextul vest european disputele se axează mai degrabă pe aspecte structurale şi nu pe cele de arhitectura instituţională. În cazul PCRM se doreşte o ardere a etapelor, chiar dacă acestea sunt eşalonate. Aceasta va favoriza crearea unei stări confuze de talmeş-balmeş, iar nimeni din actuala componentă politică şi guvernamentală nu va putea pune în aplicare un asemenea document – nici chiar autorul (iniţiatorul textului) în persoană. Aşa cum am spus, cred ca nici Voronin nu a înţeles cât de păguboasă poate deveni această schimbare de macaz politic. Totodată consider că PCRM a devenit foarte vulnerabil – mai ales în ceea ce priveşte racordarea cu preceptele socialismului vest-european. În această fază temporală a guvernării PCRM frazele, luate cu „copy-paste”, se aplică în realitate. Iar, aplicarea presupune existenţa unui context capitalist, aceleaşi concepte şi puţine devieri doctrinare, care ţin de substanţă/pertinenţă şi nu de subiectivitate. Însă, în cazul Republicii Moldova, va prima subiectivitatea şi nu substanţa. Fără schimbarea contextului de politici, va fi evidenţiat antagonismul între sistemele de referinţă, dar şi starea de imposibilitate de imitare a unor reglementări şi practici specifice spaţiului comunitar.
Cu toate acestea cred că este o şansă imensă pentru anumite grupuri, facţiuni şi partide politice de aşi fundamenta strategiile electorale - poate unică pentru actuala etapă a Republicii Moldova,
În sfârşit....
Guvernul are de finalizat un PUERM, de implementat o Strategie Naţională de Dezvoltare. Mai are de implementat încă o mulţime de documente strategice şi programatorii, unele dintre care sunt întârziate (eşalonate) considerabil. În acest context, consider că utilitatea mea va fi mai degrabă post-stabilire a cadrului nominal şi programator decât acum - când ei, cei care decid, sunt concentraţi în „buncărul” lor politic de a bate un cuie un program guvernamental antagonic apropierii de UE.
vineri, 28 martie 2008
vineri, 7 martie 2008
Tinerii nu produc, ci consuma
intro
In decursul ultimilor luni mi-am exprimat opinia de mai multe ori asupra aspectului ce tine declararea anului 2008 ca An al Tineretului. Desigur, argumentele vizibile s-au axat pe dimensiunea electorala. Iar, cele ascunse, au tintit modul in care autoritatile guvernamentale (nu se refera numaidecat la cazul MET, care este in acest caz doar executat si nu decident), au conceput o asemenea brambureala de pomana electorala. Este cert ca bani pe capitolul tineret nu sunt si nici nu vor fi. Alocarile bugetare sunt in continuare austere, chiar daca s-au adaugat citeva zecimi din ponderea bugetului inglobat (si asta datorita faptului ca unul dintre tinerii ministeriabili a tras cit de mult posibil de sfoara decizionala).
Plauzibilitatea logicii guvernamentale
„Tinerii nu produc, ci consuma” – asta veti auzi de la cei care elaboreaza si decid bugetele anuale si perspectivele multianuale. Logica bugetara este construita dupa consideretul redistribuirii. Prin urmare, cine produce - acela primeste. Ori, sa fim sinceri, tinerii de azi nici nu au chef de a invata, nici nu au chef de a munci. Acestia doar consuma si chiar se complac in starea in care sunt (nu ma refer la cei care sunt social activi, care de altfel constituie exceptia si nu normalitatea). Asa ca logica guvernamentala este destul de plauzibila pentru situatia actuala a Republicii Moldova: circ si paine. Modern spus, multa - multa distractie si din cind in cind cite niste burse majorate sau niste actiuni finantate.
Insa, daca privim mai atent asupra celor intimplate vom constata ca actualmente Guvernul acorda ceea ce a redirectionat timp de 5 ani. Priviti in urma la aspectul admiterii in institutiile de invatamint superior, priviti la reducerea cheltuielilor pe programe de tineret, la aspectul mobilitatii tinerilor (mai ales in scop de studii) – transport redus interurban sau chiar si libertatea de a emigra in scop de studii, ori la suprareglementarea organizatiilor nationale si locale de tineret. Veti observa lucruri triste si total contradictorii cu declaratiile actuale ale presedintelui Voronin sau ale primului ministru Tarlev. Daca cinci ani in urma politica de tineret din Republica Moldova era considerata a fi una din cele mai eficace si bine tintite din intreg spatiul european, atunci, in prezent, am ajuns sa cersim expertiza de la macedonieni si greci, care de altfel, pe acele timpuri, invatau de la noi. Si acum, si atunci, aceeasi decidenti au guvernat tara. De aceea, nu consider ca se va face ceva coerent si coeziv in acest an calendaristic. Este vorba doar despre o reparatie a actului de guvernare intr-o formula declarativa si festiva. Extrapoland, este vorba despre ceea ce numesc specialistii psihoterapeuti a fi sindromul Stockholm. Iata de ce consider a in capacana a cazut chiar si CNTM-ul de la care se astepata de mult timp ceva concret si nu bilbieli hazardate.
Si partidele politice o dau in laturi
Din cite se poate observa spatiul public al comunitatii civile de tineret este dispersat. Si tocmai asta convine autoritatilor: deoarece niciuna dintre parti nu are capacitatea sa progreseze si sa propuna alternative viabile. Astfel, anul se va consuma cu citeva evenimente de show si citeva adunaturi de tipul stagiilor de deformare si regimentare electorala. Himera se aplica si grupurilor de tineret din partidele politice, care de altfel nici nu au reusit sa-si identifice scopurile si rolurile epistemice in propriile partide. In continuare acestea sunt utilizate in calitate de carne de tun, mai ales in perioadele electorale, iar activistii tineri de partid se multumesc din cind in cind cu niste promisiuni de joburi sau functii in structurile guvernamentale de nivel national sau local. Nu este vorba ca sunt organisme pasive, ci prin natura lor autohtona sunt organisme manipulative.
Care-i solutia si ce trebuie de facut?
Politica de tineret trebuie vazuta printr-o prisma transversala, ceea ce ar schimba radical optica de redistribuire financiara. Ori, aceasta ar insemna ca dimensiunea de tineret, la fel ca si dimensiunea de gen sau de discriminare, trebuie sa patrunda in subsidiarul politicilor sectoriale. Acest lucru este posibil de atins in timp de doi trei ani cu conditia ca unii dintre leaderii de tineret sa se specializeze in diverse domenii sectoriale: economie, fiscalitate, transport, educatie, sanatate, relatiile internationale si integrare europeana, aparare si securitate sociala, energie, mediu ș.a. Specializarea ar insemna studierea asidua a modului in care functioneaza aceste sisteme sectoriale: cine decide si cine executa, disponibilitatea sistemica de a integra dimensiunea de tineret, care ar fi elementele cheie relevante pentru respectivul sector etc. De fapt, acesti insideri ar avea rolul sa dinamizeze situatia in interiorul sectorial. Desigur, efortul este voluntarist si chiar epuizant. Dar, numai asa se poate scapa de intenia de „fraiereala” de catre decidentii sistemici. Urmatorul pas ar consta in crearea unor retele tematice in care sa se dezbata si sa se faca schimb de informatii intra si extra sectoriale. Astfel, se va putea sti ce se intimpla in fiecare sector si ce trebuie de facut. Abia al treilea pas ar consta in elaborarea unei strategii alternative cross-sectoriale pentru definitivarea unei politici viabile de tineret.
Cine-i dispus sa se implice?
Pentru respectarea acestor pasi este nevoie de citiva tineri responsabili, proactivi, motivati si care sa aiba dorinta de propensiune epistemica. Daca se pune problema financiara, atunci pentru asa ceva bani sunt (nu guvernamentali, ci europeni).
Este cert ca pina nu se va forma o masa critica de tineri experti, care sa cerceteze si sa analizeze politica de tineret prin prisma intercalarii cu alte politici, tinerii din Moldova vor fi momiti cu diverse promisiuni electorale si administrative (este vorba de orisicare partid: fie PCRM, fie PPCD, fie PD, fie PL, fie PLD etc.)
Concluzii
In final trebuie sa subliniez faptul ca actuala dezbatere este una extrem de utila si chiar trebuie valorificata prin pozitii clare. Mai intai de toate dezbaterea ni se adreseaza noua, celor tineri si care tin la viitorul Republcii Moldova. In al doilea rind, dezbaterea nu se adreseaza guvernantilor, care administreaza preferintele celor care produc si remit bugetului de stat. In al treilea rind, daca noi nu stim ce vrem, atunci cu atit mai bine pentru guvernanti, pentru remitenti si alti beneficiari bugetari.
In decursul ultimilor luni mi-am exprimat opinia de mai multe ori asupra aspectului ce tine declararea anului 2008 ca An al Tineretului. Desigur, argumentele vizibile s-au axat pe dimensiunea electorala. Iar, cele ascunse, au tintit modul in care autoritatile guvernamentale (nu se refera numaidecat la cazul MET, care este in acest caz doar executat si nu decident), au conceput o asemenea brambureala de pomana electorala. Este cert ca bani pe capitolul tineret nu sunt si nici nu vor fi. Alocarile bugetare sunt in continuare austere, chiar daca s-au adaugat citeva zecimi din ponderea bugetului inglobat (si asta datorita faptului ca unul dintre tinerii ministeriabili a tras cit de mult posibil de sfoara decizionala).
Plauzibilitatea logicii guvernamentale
„Tinerii nu produc, ci consuma” – asta veti auzi de la cei care elaboreaza si decid bugetele anuale si perspectivele multianuale. Logica bugetara este construita dupa consideretul redistribuirii. Prin urmare, cine produce - acela primeste. Ori, sa fim sinceri, tinerii de azi nici nu au chef de a invata, nici nu au chef de a munci. Acestia doar consuma si chiar se complac in starea in care sunt (nu ma refer la cei care sunt social activi, care de altfel constituie exceptia si nu normalitatea). Asa ca logica guvernamentala este destul de plauzibila pentru situatia actuala a Republicii Moldova: circ si paine. Modern spus, multa - multa distractie si din cind in cind cite niste burse majorate sau niste actiuni finantate.
Insa, daca privim mai atent asupra celor intimplate vom constata ca actualmente Guvernul acorda ceea ce a redirectionat timp de 5 ani. Priviti in urma la aspectul admiterii in institutiile de invatamint superior, priviti la reducerea cheltuielilor pe programe de tineret, la aspectul mobilitatii tinerilor (mai ales in scop de studii) – transport redus interurban sau chiar si libertatea de a emigra in scop de studii, ori la suprareglementarea organizatiilor nationale si locale de tineret. Veti observa lucruri triste si total contradictorii cu declaratiile actuale ale presedintelui Voronin sau ale primului ministru Tarlev. Daca cinci ani in urma politica de tineret din Republica Moldova era considerata a fi una din cele mai eficace si bine tintite din intreg spatiul european, atunci, in prezent, am ajuns sa cersim expertiza de la macedonieni si greci, care de altfel, pe acele timpuri, invatau de la noi. Si acum, si atunci, aceeasi decidenti au guvernat tara. De aceea, nu consider ca se va face ceva coerent si coeziv in acest an calendaristic. Este vorba doar despre o reparatie a actului de guvernare intr-o formula declarativa si festiva. Extrapoland, este vorba despre ceea ce numesc specialistii psihoterapeuti a fi sindromul Stockholm. Iata de ce consider a in capacana a cazut chiar si CNTM-ul de la care se astepata de mult timp ceva concret si nu bilbieli hazardate.
Si partidele politice o dau in laturi
Din cite se poate observa spatiul public al comunitatii civile de tineret este dispersat. Si tocmai asta convine autoritatilor: deoarece niciuna dintre parti nu are capacitatea sa progreseze si sa propuna alternative viabile. Astfel, anul se va consuma cu citeva evenimente de show si citeva adunaturi de tipul stagiilor de deformare si regimentare electorala. Himera se aplica si grupurilor de tineret din partidele politice, care de altfel nici nu au reusit sa-si identifice scopurile si rolurile epistemice in propriile partide. In continuare acestea sunt utilizate in calitate de carne de tun, mai ales in perioadele electorale, iar activistii tineri de partid se multumesc din cind in cind cu niste promisiuni de joburi sau functii in structurile guvernamentale de nivel national sau local. Nu este vorba ca sunt organisme pasive, ci prin natura lor autohtona sunt organisme manipulative.
Care-i solutia si ce trebuie de facut?
Politica de tineret trebuie vazuta printr-o prisma transversala, ceea ce ar schimba radical optica de redistribuire financiara. Ori, aceasta ar insemna ca dimensiunea de tineret, la fel ca si dimensiunea de gen sau de discriminare, trebuie sa patrunda in subsidiarul politicilor sectoriale. Acest lucru este posibil de atins in timp de doi trei ani cu conditia ca unii dintre leaderii de tineret sa se specializeze in diverse domenii sectoriale: economie, fiscalitate, transport, educatie, sanatate, relatiile internationale si integrare europeana, aparare si securitate sociala, energie, mediu ș.a. Specializarea ar insemna studierea asidua a modului in care functioneaza aceste sisteme sectoriale: cine decide si cine executa, disponibilitatea sistemica de a integra dimensiunea de tineret, care ar fi elementele cheie relevante pentru respectivul sector etc. De fapt, acesti insideri ar avea rolul sa dinamizeze situatia in interiorul sectorial. Desigur, efortul este voluntarist si chiar epuizant. Dar, numai asa se poate scapa de intenia de „fraiereala” de catre decidentii sistemici. Urmatorul pas ar consta in crearea unor retele tematice in care sa se dezbata si sa se faca schimb de informatii intra si extra sectoriale. Astfel, se va putea sti ce se intimpla in fiecare sector si ce trebuie de facut. Abia al treilea pas ar consta in elaborarea unei strategii alternative cross-sectoriale pentru definitivarea unei politici viabile de tineret.
Cine-i dispus sa se implice?
Pentru respectarea acestor pasi este nevoie de citiva tineri responsabili, proactivi, motivati si care sa aiba dorinta de propensiune epistemica. Daca se pune problema financiara, atunci pentru asa ceva bani sunt (nu guvernamentali, ci europeni).
Este cert ca pina nu se va forma o masa critica de tineri experti, care sa cerceteze si sa analizeze politica de tineret prin prisma intercalarii cu alte politici, tinerii din Moldova vor fi momiti cu diverse promisiuni electorale si administrative (este vorba de orisicare partid: fie PCRM, fie PPCD, fie PD, fie PL, fie PLD etc.)
Concluzii
In final trebuie sa subliniez faptul ca actuala dezbatere este una extrem de utila si chiar trebuie valorificata prin pozitii clare. Mai intai de toate dezbaterea ni se adreseaza noua, celor tineri si care tin la viitorul Republcii Moldova. In al doilea rind, dezbaterea nu se adreseaza guvernantilor, care administreaza preferintele celor care produc si remit bugetului de stat. In al treilea rind, daca noi nu stim ce vrem, atunci cu atit mai bine pentru guvernanti, pentru remitenti si alti beneficiari bugetari.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)