“Bosorogismul” si viitorul Republicii Moldova

Răspunsuri razlete la apelul lui Tudor Darie

Dupa euforia lui Tudor, rezultata de la participarea lui la o scoala de vara organizata de Autoritatea Nationala pentru Tineret din Romania si patronata de Adminsitratia Prezidentiala a Romaniei, acesta revine cu indemnul cititorilor blogului sau sa ia atitudine la chemarea „E timpul sa puneti voi tara la cale, nu o lasati pe mana unora ca noi!”. Indemnul a fost enuntat de presedintele Romaniei, Traian Băsescu, care a participat la respectivul eveniment. In acest sens, Tudor vine cu imboldul sa revolutionam clasa politica si sa eliminam “bosorogii” de la guvernare. Tinand cont de indemnul lui, vreau sa raspund cu citeva idei razlete. Precizez faptul ca in viitorul apropiat chiar va trebui sa scriu mult mai mult legat de aspectul conflictului inter-generational si sa explic de ce in cazul Republicii Moldova "bosorogismul" ramane a fi una dintre strategiile viabile si coerente asupra modului de infaptuire a politicilor si reformelor interne. In acest post, arunc doar citeva judecati de valoare cu scopul de a sustine dezbatrerea initiata de Tudor.
In primul rand, vreau sa il rog pe Tudor sa explice mai clar ceea ce inseamna "bosorog", astfel ca sa stiu despre ce categorie sociala si tipologica vorbim. Una este sa fii “bosorog” pasiv si doar sa votezi din vreme in vreme, si cu totul alta este sa fii “bosorog” activ si plin de tinerete si noima profesionala. Sincer vorbind, termenul de “bosorog” mi se pare discriminator, insa respect regula jocului punctata de Tudor si raspund uzitand notiunea in cauza prin a o incadra in ghilimele.
In al doilea rand, nu este clar pentru ce context statal a spus dl. Presedinte acest lucru. Daca indemnul ar fi pentru Romania, comentariile capata un anumit sens specific spectrului politic si administrativ ramanesc, pe care putini il inteleg si multi comenteaza. Daca referinta ar fi pentru cazul Republicii Moldova sau al Ucrainei atunci indemnul incalca grav protocolul statutar si ar reprezenta o imixtiune in afacerile interne ale unui alt stat. Inteleg ca presedintele stia la ce eveniment merge si in consecinta trebuia sa isi dea seama care ar trebui sa fie discursul si tonul enunturilor. Dupa care ne mai intrebam de ce apar frustari politice si administrative intre state.
In al treilea rand, nu cred ca merita sa fie ascultat un presedinte de pe bulevardul Stefan cel Mare, ori un alt presedinte de prin cartierul Cotrocenilor, care citesc si enunta logici din rapoarte incoerente si neprofesionist redactate de proprii consilieri. Vorba aia: "populismul si vedetismul sunt in floare, iar profesionalismul si metodologismul sunt in lichidare". Din punct de vedere al strategiilor politice, tocmai tinerii (consilieri si manageri) sunt manipulabili si anume aceasta convine diverselor grupuri de interese si de presiune (a se vedea perspectiva “iron triangle”). Chiar daca unii dintre actualii consilieri ai presedintelui Basescu mi-au fost profesori sau colegi (civici sau epistemici), sunt de parere ca la aspectul de calitate profesionala, pregatirea acestora nicidecum nu poate consitui exemple de practici de calitate, care sa fie transferate catre restul componentelor din sfera guvernamentala, precum si celei non-profit sau celei pentru profit. A vorbi in limbaj sablonizat (de lemn sau in clisee) pot toti. In schimb, pentru a ajunge la cauzalitati si propune solutii viabile si pertinente, pot foarte putini. Aume acei care detin aceste arme epistemice migreaza, in cel mai bun caz in mediul privat intern.
In al patrulea rand, as fi bucuros daca liderii de tineret din Republica Moldova pot invata ceva din experienta Romaniei in domeniul dezvoltarii politicilor de tineret si a modului de formare si profesionalizare a expertilor in domeniul politicilor de tineret. Mai cred ca, in cazul politicilor de tineret, componenta de formare a tinerilor lideri politici, Romania are ce sa invete de la Republica Moldova. Socant, nu?! :) In schimb, este antagonica situatia in domeniul politicilor educationale. In acest aspect chiar ca trebuie sa deschidem ochii la unele progrese ale Romaniei, dar sa ne concentram la invatarea lectiilor oferite de Marea Britanie.
In al cincilea rand, intre un tinar si un "bosorog", personal as opta pentru un "bosorog". Noima schimbării nu consta in energia si rapiditatea juvenila, ci in experienta si rationalitatea cu care inovativitatea (sub toate formele ei) provoaca schimbarea. Tinerii au imaginatie, insa aceasta trebuie temperata si adaptata contextelor experentiale si metodologice, lucruri pe care ei nu le detin si care se invata cu timpul si prin exersare asidua. Mai mult, tinerii sunt mult mai avari la resursele publice si in cazul asta cum trebuie impacata modestia cu profesionalismul?
Ce facem cu experienta “bosorogilor”? Cum sa “pui tara la cale”, cind marea majoritate din tinerii lideri politici habar nu au ce insemana tara si cum se guverneaza/manageriaza aceasta? Cum ii motivam pe tinerii lideri sa interiorizeze cultura ascultarii si invatarii din experienta “bosorogilor”? Putem oare asigura coerenta in managementul public atunci cand majoritatea liderilor si functionarilor publici sunt tineri si putin experimentati? Din fericire, Republica Moldova are citeva sperante eminente cu potential de renume continetal si mondial, care preiau asiduu din experienta expertilor de renume. Prefer sa nu dau nume acum. Si asta nu ca vrea un presedinte sau altul, ci ca acestea si-au creat o viziune profesionala si nu s-au “milogit” la politicienii de pe Bac sau de pe Dambovita, care sa le mai dea un imbold populist ca “stiti, noi va asteptam, dar voi nu vreti sa veniti”.
In concluzioinarea gandurilor razlete, solutia este in gasirea unui echilibru inter-generational, fundamentat in primul rand pe criteriul profesionalizarii longitudinale si nu pe criteriul amatorimsului si vedetismului politic - specifica acestor vremuri de tranzitie.

Apropo I, vineri, 15 august 2008, am audiat la Antena C emisiunea din intervalul 17.20 -18.00 in care se discuta despre biserica si tineret. Am ramas profund dezamagit de abordarea discriminatorie, sub toate aspectele, manifestata de invitatii din studio (doi preoti). Rau ca nu puteai interveni. Cred ca realizatorul emisiunii si-ar fi dat seama anterior inceperii emisiunii ca iesea cu scandal daca se intervenea in direct.
Trebuie sa recunosc ca marti, 12 august 2008, tot in cadrul respectivei emisiuni am intervenit cu critici dure la adresa Ministerului Educatiei si Tineretului in privinta politicii admiterii in institutiile de invatamant superior. De data aceasta doamna Maria Golban a ripostat cu contr-argumente care sa apere deciziile incoerente ale puterii politice si administratiei centrale. In schimb, acestea nu fost deloc poertinente si bine chibzuite, ci doar copy-paste din discursul actualei puteri.

Apropo II, dezbaterea privind Anul Tineretului continua si chiar a capatat o dimensiune profesionala si chiar sinoptica (fac aluzii la presedinta CNTM). Tin sa ii multumesc Veronicai Russu, de la Ziarul de Garda, pentru o investigatie destul de reusita asupa “pomenii electorale” -identificata prin Anul Tineretului. Promit ca voi mai scrie la acest capitol, si de ce nu, poate planific realizarea unui Indivitual Policy Paper legat de acest subiect – asta undeva prin decembrie.

Poza este creaţia lui Merloz Paris din seria Life in Paris. Seria este accesibilă la ....

Frustrarea feministelor autohtone sau cum Vitalia Pavlicenco cade în capcana propriului discurs

Am citit pe blogul doamnei Vitalia Pavlicenco un post destul de acid la adresa apelului lansat de PLDM privind instituirea Consiliului pentru Dialog şi Cooperare. Este firesc şi perfect adecvat ca PNL să reacţioneze atât de critic la această iniţiativă. Însă, în postul doamnei Vitalia Pavlicenco am identificat un profund sentiment de frustrare de persoană politică. Frustrarea se referă la aspectele dimensiunii de gen şi mai ales la condiţia domniei sale ca lideră a unui pardit politic din Republica Moldova. Părerea mea este că politiciana Vitalia Pavlicenco a scos la iveală „arma politică” pentru lupta electorală ce s-a instaurat deja în spaţiul public intern. Ceea ce este regretabil în acest aspect este că discursul este difuz şi nu se focalizează pe anumite dimensiuni de politici relevante, ci mai degrabă ca o unealtă de „apărare” politică. De exemplu, damna Vitalia Pavlicenco preferă argumente de genul: „...barbaţii încă nu se pot depaşi să discute cu femei lideri”.
Ca spectator al vieţii politice din Republica Moldova, dar şi ca adept al dimensiunii de gen în tot ceea ce însemnă politică, politici publice, viaţă publică, viaţa privată ş.a. , nu pot accepta asemenea argumente. Acest tip de argumente demonstrează puerilitatea discursului politic şi, de fapt, creează complexe care pot dăuna însăşi dimensiunii de gen. Datoria doamnei Pavlicenco, în cazul în care şi-a asumat acest subiect de „luptă electorală”, este să propună alternative de tactici. Am înţeles totuşi că PNL-ul a devansat iniţiativa PLDM-ului. În acest caz, alternativa propusă trebuie consolidată şi nicidecum uitată. Ori, "plânsul" că în politica internă domină patriarhatul, nu explică nimic şi nici nu ajută la depăşirea situaţiei privind ocolirea PNL în instituirea CDC.
Utilizarea aspectelor de gen în explicarea de ce PNL a fost ocolit nu reprezintă un punct forte al discursului feminist. Din contra, acest aspect dăunează imaginii politice a unei femei care este implicată de mult timp în viaţa politică internă. O consideram a fi mai cutezătoare, mai demnă şi mult mai atentă la asemenea tactici. Feminismul în politică nu se construieşte pe tactici plângăcioase, ci pe tactici de politici alternative şi competitive. Însă, până la acest moment nu am văzut nici o iniţiativă legislativă privind dimensiunea de gen pe piaţa muncii, dimensiunea de gen in educaţie, dimensiunea de gen în aspectul pensionarii, dimensiunea de gen a reconcilierii de muncă, familie şi viaţa privată.
În 2005, prin tactica fermoarului, PPCD şi-a permis să facă cea mai dăunătoare manevră asupra dimensiunii de gen în viaţa politică internă, tocmai prin mutarea unor candidate de pe primele locuri din lista de candidaţi pe ultimele locuri chiar în ajunul scrutinului. Imaginea lăsată de această manevră a fost că femeile pot fi manipulate şi utilizate în lupte electorale, fără ca acestea să riposteze în mod adecvat. Mai mult, unor politiciene din PPCD le-a convinit situaţia şi au fost indiferente de dimensiunea de gen. Am înţeles că metoda va fi utilizată şi pentru viitoarele alegeri parlamentare. Mă întreb dacă nu cumva femeilor din PPCD chiar le convine această manevră politică şi dacă într-adevăr îşi asumă rolul de „momeală” de voturi. Conservatorismul şi loialismul promovat de însăşi femeile din viaţa politică şi publică demonstrează faptul că dimensiunea de gen din Republica Moldova este una „de vitrină”. De multe ori, însăşi femeile politiciene devin ostile politicilor având ca teme egalitatea de gen. Ori, acest lucru devine dăunător pentru atât pentru consolidarea democratică a statului, cât şi pentru satisfacerea intereselor cetăţenelor, adică a femeilor. Devine evident faptul că patriarhatul va domina în spaţiul politic intern atât timp cât feministele autohtone vor fi frustrate de propria lor soartă în viaţa politică.
În viaţa politică parteneriatul egal înseamnă şi o competiţie egală. În acest caz, doamna Pavlicenco trebuie să acţioneze demn, cu încumetare şi fără ca dimensiunea de gen să fie utilizată doar în cazul situaţiilor de eşec sau de conflict. Dacă PNL a fost evitat sau ignorat, atunci acest actor politic să nu dispere. Acesta trebuie să se concentreze pe elaborarea şi sugerarea de propuneri alternative şi competitive, fundamentate pe o logică a cooperării extinse. În final, aş dori să o întreb pe doamna Pavlicenco dacă în partidul pe care îl conduce dimensiunea de gen este asumată sau împărtăşită cu responsabilitate de către fiecare membru sau este utilizată numai de doamna Vitalia Pavlicenco ca temă de campanie electorală?

Sursa pozei: http://www.protv.md/

Este oare Universitatea de Stat din Moldova cea mai prestigioasa universitate din Republica Moldova?

Am citit astăzi o ştire care m-a alarmat nespus de mult. Într-o festivitate de înmânare a diplomelor de licenţă prim-ministra, Zinaida Grecianîi, şi-a permis să nuanţeze ca Universitatea de Stat din Moldova este cea mai prestigioasă universitate din Republica Moldova. Din punctul meu de vedere, afirmaţia este tendenţioasă şi lipsită de justificări adecvate. Consider că un ministru de resort sau un oficial guvernamental nu are legitimitatea să facă asemenea declaraţii, mai ales o şefă de guvern. Considerentul meu se fundamentează pe cea mai simplă logică specifică managementului educaţiei terţiare. Domeniul trebuie să se afle într-o guvernare proprie şi nu la cheremul autorităţilor de stat. Doamna Greceanîi a aplicat pasul mic dintr-o strategie mai complexa. Strategia se refera la instituirea un ei mega-universităţi de stat, care să aibă rolul de a monopoliza domeniul educaţiei terţiare. De ce oare doamna Greceanîi nu a specificat că cea mai prestigioasă instituţie internă de învăţământ superior este Universitatea Tehnică din Moldova? Ori, de ce nu Universitatea Liberă şi Internaţională din Republica Moldova? Atâta timp cât în Republica Moldova nu este aplicat un instrument de clasificare şi poziţionare a universităţilor, nici un oficial nu poate face declaraţii în această direcţie. Desigur, în trecutul recent au fost asemenea tendinţe de a institui un mecanism de clasificare a universităţilor, însă discuţiile au sucombat odată cu „ascunderea” pachetului de legi din domeniul educaţional prin teancurile de legi din birourile parlamentarilor.
Preşeditele Voronin ne-a tot ameninţat că vine cu un proiect de lege din domeniul educaţional. Ori, ceea ce face acum „doamna de fier” este să trădeze conţinutul unui asemenea proiect de lege. De fapt, doamna Greceanâi pregăteşte terenul pentru piedestalul dominaţiei monopoliste a unei universităţi care va avea rolul să îndeplinească voinţa plenipotenţiară a preşedintelui şi guvernului Republicii Moldova. Guvernul îşi permite în continuare să fenteze zi de zi instituţiile de învăţământ superior, atât din punctul de vedere al autonomiei instituţionale, cât şi din punct de vedere al alocării resurselor.
Tendinţa de a face ca Universitatea de Stat din Moldova să primeze în faţa altor universităţi se poate identifica încă din iulie-august 2007. Debarcarea rectorului Rusnac a constituit o lovitură remarcabilă educaţiei terţiare din Republica Moldova, dar şi autonomiei universitare. Mai mult decât atât, până în primăvara anului trecut autorităţile guvernamentale au avut tema să rezolve situaţia universităţilor regionale: Bălţi, Cahul, Comrat, Taraclia. În unele cazuri nu a fost nevoie de un efort considerabil. În altele, însă schimbările au fost dramatice pentru tot ceea ce reprezintă strategie şi viziune regională în domeniul învăţământului superior. Puţini şi-au pus întrebări vis-a-vis de aceste procese. Pentru foarte putini a contat daca la Universitatea din Cahul rector mai este profesorul Şişcanu, sau este un cu totul alt tânăr cadru didactic loial puterii politice. Acum este rândul celorlalte universităţi, mai ales acelor private. Avantajul Guvernului Republicii Moldova este că mediul universitar din Republica Moldova este încă unul foarte tolerant şi răbdător. Ori, acest lucru reprezintă un atac direct la democraţia fragilă iternă, dar şi la potenţialul de relaţionare sustenabilă cu structurile europene. În final, nu consider că USM este cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ superior din Republica Moldova, ci fiecare universitate este prestigioasă prin felul său şi prin serviciile şi programele pe care le oferă.

Foto preluată de pe http://www.gov.md/

Similarităţi şi metehne ale domeniului de tineret din Republica Moldova şi România

După o perioadă în care domeniul de tineret din Republica Moldova putea să ofere exemple de practici de calitate altor state din spaţiul central şi est european, iată-că a venit timpul în care ea trebuie să recupereze din handicapurile înregistrate. Desigur, situaţia anterioară nu presupunea eliminarea schimbului, ajustării, extrapolării şi imitării de practici, dar oferea un context în care şi domeniul de tineret din Republica Moldova se putea considera a fi „pe culmele succesului”. Actualele handicapuri se datorează inconsecvenţei guvernamentale şi intenţiei acesteia de a centraliza tot ceea ce s-a putut crea în perioada anilor 1996 – 2004. A mai dispărut ceva foarte esenţial: motivaţia şi perseverenţa de implicare civică a tinerilor. Ultima meteahnă este „electoralizarea” domeniului de tineret şi dispersarea acestuia pe nuclee rivale. Anul Tineretului aduce nemulţumiri justificate pentru unii şi resentimente, la fel de justificate, pentru alţii.
Aflîndu-mă de mai bine de 8 ani în România am avut ocazia să analizez şi să cercetez din plin domeniul de tineret şi să constat că suntem în anumite aspecte identici: practici, reţele tematice, proiecte similare, metehne structurale şi capabiliste. Aceste sinonimii se datorează cooperării intensificate între organizaţiile de tineret din ambele state. Însă, spre deosebire de Republica Moldova, România a accelerat considerabil pe dezvoltarea unui sistem instituţional şi programator diversificat. Mai mult decât atât, rivalităţile politice au prilejuit dezvoltarea unor programe şi acţiuni competitive cu rol de sporire a coeziunii şi echităţii sociale sau de formare nonformală. Astfel sistemul instituţional şi de practici din domeniul de tineret a cunoscut o dezvoltare mai accelerată, iar intervenţia guvernamentală s-a focalizat pe sprijinirea iniţiativelor de tineret şi nu pe centralizarea acestora. Este drept că nu a reuşit atât de bine pe plan extern, ca şi Republica Moldova – totuşi, ce folos (?!) că acum nu mai avem cu ce să ne mai „lăudăm”. Iată-că România ajunge cu paşi rapizi din urmă: prima lovitură este alegerea în funcţia de preşedinte al European Students’ Union (ceea ce eu numesc a fi organizaţia de piaţă a studenţilor din statele membre UE şi cele participante la Procesul Bologna) a reprezentantului României. Ori, politica educaţională influenţează considerabil domeniul de tineret şi sper că pentru România următorul pas va fi prezenţa din ce în ce mai sporită în grupurile tematice de lucru la nivel european. Bunăoară, la 29 mai 2008 la Bucureşti se va desfăşura Forumul de Politici Publice de Tineret (eveniment la care voi participa şi de la care voi avea ce să scriu într-un comentariu analitic). Ceea ce trebuie să (re)înveţe sectorul asociativ de tineret din Republica Moldova din experienţa românească este să-şi asume responsabilitatea de negociere directă cu autorităţile guvernamentale fără să se lase intimidate şi supuse voinţei electorale a puterii politice. Fără îndoială, domeniul de tineret din România are propriile sale metehne. Una dintre acestea este nedefinitivarea unui cadru legislativ coerent din domeniul de tineret. Mai avem de învăţat din experienţa românească că implicarea în campanii electorale sterile şi neacoperite financiar costă stabilitatea şi încrederea tinerilor în viaţa asociativă, civică şi politică. În acest sens, rolul statului este să lase liber dezvoltarea unei platforme instituţionale adecvate necesităţilor şi aspiraţiilor tinerilor cetăţeni şi să garanteze accesibilitatea la diverselor servicii transversale (educaţie, protecţie socială, sănătate, flexecuritate în procesul de angajare ş.a.). În concluizie, este necesară intensficarea cooperării transfrontaliere în domensiul politicii de tineret, prin utilizarea instrumentelor comunitare la care are acces România, dar şi Republica Moldova.

Dilema cooperării: a coopera sau nu cu un nou guvern care va aplica aceleaşi tactici specifice trecutului recent?

Partea a II-a

Dezbaterea lansată săptămâna trecută de Alexandru Culiuc continuă. După o săptămână de comentarii, sugestii, propuneri, critici, ezitări s-au conturat câteva impresii ce ţin de definitivarea unei comunităţi virtuale de politici publice. Poate la acest moment este unul dintre cele mai reuşite aspecte privind dezvoltarea unor comportamente de cooperare şi schimb de impresii, consideraţii, critici etc. Sunt de părere că valorificarea unui asemenea fenomen va facilita dezvoltarea durabila a Republicii Moldova.
În postarea de azi continui reflexia incoerenta asupra dilemei de cooperare cu viitorul guvern. Unele din ideile "aruncate" vor prilejui postări ulterioare. Altele constituie repere pentru o acţiune individuală.

Abordarea de jos în sus: soluţia viabilă pentru Republica Moldova
Faţă de cele enunţate în postarea anterioară consider ca Republica Moldova mai are o problemă pregnantă – lipsesc cu desăvârşire elitele locale – cele subsidiare organizării administrative şi sociale. Aici am in vedere întreg spectrul elitist (economic, cultural, politic, cognitiv, vizionar ş.a.) Ori, aici nu ai nevoie de persoane cu doctorate şi şcoli de gândire, ci de comunicare, acţiune şi cooperare locală. Dacă procesul nu va porni de jos în sus, atunci vor apărea şi dezvolta alte crize de ordin social, politic şi economic: demotivare, anxiozitate, individualizare exacerbată, neîncrederea în celălalt, lipsă de viziuni şi dispariţia valorilor tradiţional-comunitare. Complementar, mai consider că politicile de dezvoltare durabilă a Republicii Moldova trebuie să se desfăşoare pe principiul de la mic la mare şi nu invers. (De exemplu Tarlev a dat ideea sporirii natalităţii prin zicala „un copil pentru mamă, al doilea pentru tată şi al treilea pentru patrie” – ori în subsidiarul problemei nu patria este motivul natalităţii, ci stabilitatea şi securitatea economică şi socială a celui care decide să procreeze un copil. Apropo, unde-s concediile paternale? Să vedem cum se vor descurca cele 6 femei din viitorul guvern, unele dintre ele fiind tehnocrate, cu o asemenea provocare specifică reconcilierii vieţii private cu activitatea profesională).
Pornind de aici, am o mulţime de întrebări retorice. Una dintre care se referă la aspectul cine trebuie să construiască grădiniţe, şcoli, centre extracurriculare, centre de informare şi consiliere profesională etc.? Dacă este vorba despre stat, atunci refuz cu desăvârşire să plătesc impozitul global. Dacă comunitatea, atunci o voi face cu mare drag şi chiar voi cotiza cu donaţii directe. Altfel, vânzarea de gogoşi electorale cu tot felul de promisiuni şi pachete de gen „anul tineretului”, sau „anul limbii ruse” sunt transformate într-o cacealma de politici publice perimate şi inutile spaţiului public autohton. Apropo, unde-s acţiunile de tineret? Au trecut deja trei luni de la începerea anului calendaristic, insă Guvernul şi agenţiile specializate tac mîlc. Desigur, unii cred în „gogoşi electorale” sperând că le va cădea şi lor un leu de pomană din alocările bugetului de stat, alţii s-au resemnat şi consideră „lasă că merge şi aşa”.
Aplicarea şi valorificarea abordării de jos în sus presupune o devoluţie sistemică şi arhitecturală profundă. Cu regret, Republica Moldova a cunoscut un asemenea proces în 1997 – 1998, în cazul UTA Gagauz - Yeri. Simplu spus, eşec din toate punctele de vedere!

Eşalonări programatorii pentru pseudo-integrarea europeană

De ce nu aş da acum recomandări sau sugestii de politici. Din câte am expus mai sus optica mea este total diferită de principiul „democraţiei eşalonate”. După mine democraţia nu o poţi eşaloma. Ori o ai, ori nu o ai. Ori este democraţie, ori este autoritarism. Oricum, este cert că vom avea un prim-ministru care va aplica prevederile noului program politic al PCRM. În postarea din săptămâna trecută, am subliniat faptul că nu poţi combina precepte neo-liberale cu cele socialiste. Desigur, ambele fiind specifice vestului european, au în vedere principiul alternanţei la guvernare şi epuizarea temelor fundamentale de dispută – ajungerea la o limită satisficientă de politici. In contextul vest european disputele se axează mai degrabă pe aspecte structurale şi nu pe cele de arhitectura instituţională. În cazul PCRM se doreşte o ardere a etapelor, chiar dacă acestea sunt eşalonate. Aceasta va favoriza crearea unei stări confuze de talmeş-balmeş, iar nimeni din actuala componentă politică şi guvernamentală nu va putea pune în aplicare un asemenea document – nici chiar autorul (iniţiatorul textului) în persoană. Aşa cum am spus, cred ca nici Voronin nu a înţeles cât de păguboasă poate deveni această schimbare de macaz politic. Totodată consider că PCRM a devenit foarte vulnerabil – mai ales în ceea ce priveşte racordarea cu preceptele socialismului vest-european. În această fază temporală a guvernării PCRM frazele, luate cu „copy-paste”, se aplică în realitate. Iar, aplicarea presupune existenţa unui context capitalist, aceleaşi concepte şi puţine devieri doctrinare, care ţin de substanţă/pertinenţă şi nu de subiectivitate. Însă, în cazul Republicii Moldova, va prima subiectivitatea şi nu substanţa. Fără schimbarea contextului de politici, va fi evidenţiat antagonismul între sistemele de referinţă, dar şi starea de imposibilitate de imitare a unor reglementări şi practici specifice spaţiului comunitar.
Cu toate acestea cred că este o şansă imensă pentru anumite grupuri, facţiuni şi partide politice de aşi fundamenta strategiile electorale - poate unică pentru actuala etapă a Republicii Moldova,

În sfârşit....
Guvernul are de finalizat un PUERM, de implementat o Strategie Naţională de Dezvoltare. Mai are de implementat încă o mulţime de documente strategice şi programatorii, unele dintre care sunt întârziate (eşalonate) considerabil. În acest context, consider că utilitatea mea va fi mai degrabă post-stabilire a cadrului nominal şi programator decât acum - când ei, cei care decid, sunt concentraţi în „buncărul” lor politic de a bate un cuie un program guvernamental antagonic apropierii de UE.

Tinerii nu produc, ci consuma

intro
In decursul ultimilor luni mi-am exprimat opinia de mai multe ori asupra aspectului ce tine declararea anului 2008 ca An al Tineretului. Desigur, argumentele vizibile s-au axat pe dimensiunea electorala. Iar, cele ascunse, au tintit modul in care autoritatile guvernamentale (nu se refera numaidecat la cazul MET, care este in acest caz doar executat si nu decident), au conceput o asemenea brambureala de pomana electorala. Este cert ca bani pe capitolul tineret nu sunt si nici nu vor fi. Alocarile bugetare sunt in continuare austere, chiar daca s-au adaugat citeva zecimi din ponderea bugetului inglobat (si asta datorita faptului ca unul dintre tinerii ministeriabili a tras cit de mult posibil de sfoara decizionala).

Plauzibilitatea logicii guvernamentale
„Tinerii nu produc, ci consuma” – asta veti auzi de la cei care elaboreaza si decid bugetele anuale si perspectivele multianuale. Logica bugetara este construita dupa consideretul redistribuirii. Prin urmare, cine produce - acela primeste. Ori, sa fim sinceri, tinerii de azi nici nu au chef de a invata, nici nu au chef de a munci. Acestia doar consuma si chiar se complac in starea in care sunt (nu ma refer la cei care sunt social activi, care de altfel constituie exceptia si nu normalitatea). Asa ca logica guvernamentala este destul de plauzibila pentru situatia actuala a Republicii Moldova: circ si paine. Modern spus, multa - multa distractie si din cind in cind cite niste burse majorate sau niste actiuni finantate.
Insa, daca privim mai atent asupra celor intimplate vom constata ca actualmente Guvernul acorda ceea ce a redirectionat timp de 5 ani. Priviti in urma la aspectul admiterii in institutiile de invatamint superior, priviti la reducerea cheltuielilor pe programe de tineret, la aspectul mobilitatii tinerilor (mai ales in scop de studii) – transport redus interurban sau chiar si libertatea de a emigra in scop de studii, ori la suprareglementarea organizatiilor nationale si locale de tineret. Veti observa lucruri triste si total contradictorii cu declaratiile actuale ale presedintelui Voronin sau ale primului ministru Tarlev. Daca cinci ani in urma politica de tineret din Republica Moldova era considerata a fi una din cele mai eficace si bine tintite din intreg spatiul european, atunci, in prezent, am ajuns sa cersim expertiza de la macedonieni si greci, care de altfel, pe acele timpuri, invatau de la noi. Si acum, si atunci, aceeasi decidenti au guvernat tara. De aceea, nu consider ca se va face ceva coerent si coeziv in acest an calendaristic. Este vorba doar despre o reparatie a actului de guvernare intr-o formula declarativa si festiva. Extrapoland, este vorba despre ceea ce numesc specialistii psihoterapeuti a fi sindromul Stockholm. Iata de ce consider a in capacana a cazut chiar si CNTM-ul de la care se astepata de mult timp ceva concret si nu bilbieli hazardate.

Si partidele politice o dau in laturi
Din cite se poate observa spatiul public al comunitatii civile de tineret este dispersat. Si tocmai asta convine autoritatilor: deoarece niciuna dintre parti nu are capacitatea sa progreseze si sa propuna alternative viabile. Astfel, anul se va consuma cu citeva evenimente de show si citeva adunaturi de tipul stagiilor de deformare si regimentare electorala. Himera se aplica si grupurilor de tineret din partidele politice, care de altfel nici nu au reusit sa-si identifice scopurile si rolurile epistemice in propriile partide. In continuare acestea sunt utilizate in calitate de carne de tun, mai ales in perioadele electorale, iar activistii tineri de partid se multumesc din cind in cind cu niste promisiuni de joburi sau functii in structurile guvernamentale de nivel national sau local. Nu este vorba ca sunt organisme pasive, ci prin natura lor autohtona sunt organisme manipulative.

Care-i solutia si ce trebuie de facut?
Politica de tineret trebuie vazuta printr-o prisma transversala, ceea ce ar schimba radical optica de redistribuire financiara. Ori, aceasta ar insemna ca dimensiunea de tineret, la fel ca si dimensiunea de gen sau de discriminare, trebuie sa patrunda in subsidiarul politicilor sectoriale. Acest lucru este posibil de atins in timp de doi trei ani cu conditia ca unii dintre leaderii de tineret sa se specializeze in diverse domenii sectoriale: economie, fiscalitate, transport, educatie, sanatate, relatiile internationale si integrare europeana, aparare si securitate sociala, energie, mediu ș.a. Specializarea ar insemna studierea asidua a modului in care functioneaza aceste sisteme sectoriale: cine decide si cine executa, disponibilitatea sistemica de a integra dimensiunea de tineret, care ar fi elementele cheie relevante pentru respectivul sector etc. De fapt, acesti insideri ar avea rolul sa dinamizeze situatia in interiorul sectorial. Desigur, efortul este voluntarist si chiar epuizant. Dar, numai asa se poate scapa de intenia de „fraiereala” de catre decidentii sistemici. Urmatorul pas ar consta in crearea unor retele tematice in care sa se dezbata si sa se faca schimb de informatii intra si extra sectoriale. Astfel, se va putea sti ce se intimpla in fiecare sector si ce trebuie de facut. Abia al treilea pas ar consta in elaborarea unei strategii alternative cross-sectoriale pentru definitivarea unei politici viabile de tineret.

Cine-i dispus sa se implice?
Pentru respectarea acestor pasi este nevoie de citiva tineri responsabili, proactivi, motivati si care sa aiba dorinta de propensiune epistemica. Daca se pune problema financiara, atunci pentru asa ceva bani sunt (nu guvernamentali, ci europeni).
Este cert ca pina nu se va forma o masa critica de tineri experti, care sa cerceteze si sa analizeze politica de tineret prin prisma intercalarii cu alte politici, tinerii din Moldova vor fi momiti cu diverse promisiuni electorale si administrative (este vorba de orisicare partid: fie PCRM, fie PPCD, fie PD, fie PL, fie PLD etc.)

Concluzii
In final trebuie sa subliniez faptul ca actuala dezbatere este una extrem de utila si chiar trebuie valorificata prin pozitii clare. Mai intai de toate dezbaterea ni se adreseaza noua, celor tineri si care tin la viitorul Republcii Moldova. In al doilea rind, dezbaterea nu se adreseaza guvernantilor, care administreaza preferintele celor care produc si remit bugetului de stat. In al treilea rind, daca noi nu stim ce vrem, atunci cu atit mai bine pentru guvernanti, pentru remitenti si alti beneficiari bugetari.