Frustrarea feministelor autohtone sau cum Vitalia Pavlicenco cade în capcana propriului discurs

Am citit pe blogul doamnei Vitalia Pavlicenco un post destul de acid la adresa apelului lansat de PLDM privind instituirea Consiliului pentru Dialog şi Cooperare. Este firesc şi perfect adecvat ca PNL să reacţioneze atât de critic la această iniţiativă. Însă, în postul doamnei Vitalia Pavlicenco am identificat un profund sentiment de frustrare de persoană politică. Frustrarea se referă la aspectele dimensiunii de gen şi mai ales la condiţia domniei sale ca lideră a unui pardit politic din Republica Moldova. Părerea mea este că politiciana Vitalia Pavlicenco a scos la iveală „arma politică” pentru lupta electorală ce s-a instaurat deja în spaţiul public intern. Ceea ce este regretabil în acest aspect este că discursul este difuz şi nu se focalizează pe anumite dimensiuni de politici relevante, ci mai degrabă ca o unealtă de „apărare” politică. De exemplu, damna Vitalia Pavlicenco preferă argumente de genul: „...barbaţii încă nu se pot depaşi să discute cu femei lideri”.
Ca spectator al vieţii politice din Republica Moldova, dar şi ca adept al dimensiunii de gen în tot ceea ce însemnă politică, politici publice, viaţă publică, viaţa privată ş.a. , nu pot accepta asemenea argumente. Acest tip de argumente demonstrează puerilitatea discursului politic şi, de fapt, creează complexe care pot dăuna însăşi dimensiunii de gen. Datoria doamnei Pavlicenco, în cazul în care şi-a asumat acest subiect de „luptă electorală”, este să propună alternative de tactici. Am înţeles totuşi că PNL-ul a devansat iniţiativa PLDM-ului. În acest caz, alternativa propusă trebuie consolidată şi nicidecum uitată. Ori, "plânsul" că în politica internă domină patriarhatul, nu explică nimic şi nici nu ajută la depăşirea situaţiei privind ocolirea PNL în instituirea CDC.
Utilizarea aspectelor de gen în explicarea de ce PNL a fost ocolit nu reprezintă un punct forte al discursului feminist. Din contra, acest aspect dăunează imaginii politice a unei femei care este implicată de mult timp în viaţa politică internă. O consideram a fi mai cutezătoare, mai demnă şi mult mai atentă la asemenea tactici. Feminismul în politică nu se construieşte pe tactici plângăcioase, ci pe tactici de politici alternative şi competitive. Însă, până la acest moment nu am văzut nici o iniţiativă legislativă privind dimensiunea de gen pe piaţa muncii, dimensiunea de gen in educaţie, dimensiunea de gen în aspectul pensionarii, dimensiunea de gen a reconcilierii de muncă, familie şi viaţa privată.
În 2005, prin tactica fermoarului, PPCD şi-a permis să facă cea mai dăunătoare manevră asupra dimensiunii de gen în viaţa politică internă, tocmai prin mutarea unor candidate de pe primele locuri din lista de candidaţi pe ultimele locuri chiar în ajunul scrutinului. Imaginea lăsată de această manevră a fost că femeile pot fi manipulate şi utilizate în lupte electorale, fără ca acestea să riposteze în mod adecvat. Mai mult, unor politiciene din PPCD le-a convinit situaţia şi au fost indiferente de dimensiunea de gen. Am înţeles că metoda va fi utilizată şi pentru viitoarele alegeri parlamentare. Mă întreb dacă nu cumva femeilor din PPCD chiar le convine această manevră politică şi dacă într-adevăr îşi asumă rolul de „momeală” de voturi. Conservatorismul şi loialismul promovat de însăşi femeile din viaţa politică şi publică demonstrează faptul că dimensiunea de gen din Republica Moldova este una „de vitrină”. De multe ori, însăşi femeile politiciene devin ostile politicilor având ca teme egalitatea de gen. Ori, acest lucru devine dăunător pentru atât pentru consolidarea democratică a statului, cât şi pentru satisfacerea intereselor cetăţenelor, adică a femeilor. Devine evident faptul că patriarhatul va domina în spaţiul politic intern atât timp cât feministele autohtone vor fi frustrate de propria lor soartă în viaţa politică.
În viaţa politică parteneriatul egal înseamnă şi o competiţie egală. În acest caz, doamna Pavlicenco trebuie să acţioneze demn, cu încumetare şi fără ca dimensiunea de gen să fie utilizată doar în cazul situaţiilor de eşec sau de conflict. Dacă PNL a fost evitat sau ignorat, atunci acest actor politic să nu dispere. Acesta trebuie să se concentreze pe elaborarea şi sugerarea de propuneri alternative şi competitive, fundamentate pe o logică a cooperării extinse. În final, aş dori să o întreb pe doamna Pavlicenco dacă în partidul pe care îl conduce dimensiunea de gen este asumată sau împărtăşită cu responsabilitate de către fiecare membru sau este utilizată numai de doamna Vitalia Pavlicenco ca temă de campanie electorală?

Sursa pozei: http://www.protv.md/

Este oare Universitatea de Stat din Moldova cea mai prestigioasa universitate din Republica Moldova?

Am citit astăzi o ştire care m-a alarmat nespus de mult. Într-o festivitate de înmânare a diplomelor de licenţă prim-ministra, Zinaida Grecianîi, şi-a permis să nuanţeze ca Universitatea de Stat din Moldova este cea mai prestigioasă universitate din Republica Moldova. Din punctul meu de vedere, afirmaţia este tendenţioasă şi lipsită de justificări adecvate. Consider că un ministru de resort sau un oficial guvernamental nu are legitimitatea să facă asemenea declaraţii, mai ales o şefă de guvern. Considerentul meu se fundamentează pe cea mai simplă logică specifică managementului educaţiei terţiare. Domeniul trebuie să se afle într-o guvernare proprie şi nu la cheremul autorităţilor de stat. Doamna Greceanîi a aplicat pasul mic dintr-o strategie mai complexa. Strategia se refera la instituirea un ei mega-universităţi de stat, care să aibă rolul de a monopoliza domeniul educaţiei terţiare. De ce oare doamna Greceanîi nu a specificat că cea mai prestigioasă instituţie internă de învăţământ superior este Universitatea Tehnică din Moldova? Ori, de ce nu Universitatea Liberă şi Internaţională din Republica Moldova? Atâta timp cât în Republica Moldova nu este aplicat un instrument de clasificare şi poziţionare a universităţilor, nici un oficial nu poate face declaraţii în această direcţie. Desigur, în trecutul recent au fost asemenea tendinţe de a institui un mecanism de clasificare a universităţilor, însă discuţiile au sucombat odată cu „ascunderea” pachetului de legi din domeniul educaţional prin teancurile de legi din birourile parlamentarilor.
Preşeditele Voronin ne-a tot ameninţat că vine cu un proiect de lege din domeniul educaţional. Ori, ceea ce face acum „doamna de fier” este să trădeze conţinutul unui asemenea proiect de lege. De fapt, doamna Greceanâi pregăteşte terenul pentru piedestalul dominaţiei monopoliste a unei universităţi care va avea rolul să îndeplinească voinţa plenipotenţiară a preşedintelui şi guvernului Republicii Moldova. Guvernul îşi permite în continuare să fenteze zi de zi instituţiile de învăţământ superior, atât din punctul de vedere al autonomiei instituţionale, cât şi din punct de vedere al alocării resurselor.
Tendinţa de a face ca Universitatea de Stat din Moldova să primeze în faţa altor universităţi se poate identifica încă din iulie-august 2007. Debarcarea rectorului Rusnac a constituit o lovitură remarcabilă educaţiei terţiare din Republica Moldova, dar şi autonomiei universitare. Mai mult decât atât, până în primăvara anului trecut autorităţile guvernamentale au avut tema să rezolve situaţia universităţilor regionale: Bălţi, Cahul, Comrat, Taraclia. În unele cazuri nu a fost nevoie de un efort considerabil. În altele, însă schimbările au fost dramatice pentru tot ceea ce reprezintă strategie şi viziune regională în domeniul învăţământului superior. Puţini şi-au pus întrebări vis-a-vis de aceste procese. Pentru foarte putini a contat daca la Universitatea din Cahul rector mai este profesorul Şişcanu, sau este un cu totul alt tânăr cadru didactic loial puterii politice. Acum este rândul celorlalte universităţi, mai ales acelor private. Avantajul Guvernului Republicii Moldova este că mediul universitar din Republica Moldova este încă unul foarte tolerant şi răbdător. Ori, acest lucru reprezintă un atac direct la democraţia fragilă iternă, dar şi la potenţialul de relaţionare sustenabilă cu structurile europene. În final, nu consider că USM este cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ superior din Republica Moldova, ci fiecare universitate este prestigioasă prin felul său şi prin serviciile şi programele pe care le oferă.

Foto preluată de pe http://www.gov.md/