Nicolae Toderaş

Efectele promisiunilor electorale facute de PCRM in „Anul Tineretului”

2009-05-13T15:49:00.002+03:00

In contextul actual al Republicii Moldova s-a observat ca in ultimii doi ani puterea politica a incercat sa uziteze de aceste caracteristici ale tinerilor. Insa, puterea politica nu a stiut cum sa gestioneze in mod eficient si transparent politicile specifice si adiacente domeniului de tineret, chiar daca a dispus de portofolii si de practici calitative relevante specificului intern, dar si de disponibilitatea Uniunii Europene de a aprofunda cooperarea in acest domeniu de politici.
Cu regret, trebuie mentionat faptul ca si comunitatea organizatiilor nonguvernamentale specializate in domeniul de tineret au fost comode cu o asemenea stare de fapt. Organizatiile studentesti s-au multumit doar cu masuri de fatada, iar cele de tineret s-au multumit cu faptul ca din cand in cand presedintele tarii si reprezentantii cabinetului de ministri le are in vedere si le cheama liderii respectivelor organizatii la pseudo-consultari. Continuare

{acest comentariu a fost elaborat in exlusivitate pentru portalul www.europa.md}

Identificarea si pedepsirea tapilor ispasitori - modul ales de PCRM de a concilia societatea fracturata

2009-05-08T20:20:00.003+03:00

In cazul situatiei post-electorale se observa ca prin declaratiile sale liderul PCRM, presedintele in exercitiu Vladimir Voronin, penalizeaza acele categorii de varsta, sociale si profesionale care constituie in mod predilect bazinele electorale ale principalelor partide de opozitie: mai ales tinerii cu studii superioare si profesorii.
Discursul nu este deloc conciliant, asa cum ar trebui sa fie un discurs al unui sef de stat. Din contra, este un discurs sfidator si focalizat pe pedepsirea unor „tapi ispasitori” identificati printre categoriile de varsta si profesionale indezirabile partidului castigator. Imediat dupa escaladarea evenimentelor violente presedintele Republicii Moldova a enuntat „tapii ispasitori” ai presupusei „lovituri de stat”. In mare parte, discursurile incriminatorii au vizat partidele de opozitie, serviciile secrete straine, miscarile extremiste de dreapta, cadrele didactice, implicit rectorii institutiilor de invatamant superior si ai unitatilor de invatamant preuniversitar, dar si un rival economic in persoana unui om de afaceri. Continuare

{acest comentariu a fost elaborat in exlusivitate pentru portalul www.europa.md}

Sursa pozei: Romania Libera

Cateva motive generatoare ale „marii debarasari” in timpul evenimentelor post-electorale din RM

2009-05-01T08:17:00.003+03:00

In acalmia ce s-a instaurat dupa 7 aprilie 2009, metaforic vorbind, evenimentele violente si devastatoare s-au prezentat a fi ca o „mare debarasare” de echipamente uzate, mobilier invechit, arhive, diverse utilitati degradate, dar mai ales de puterea politica care guverneaza de mai bine de 8 ani. Aflam zilele acestea detalii interesante despre actiuni de modernizare a anumitor parti ale edificiilor devastate preconizate pentru acest an sau pentru anii urmatori. Bunaoara, Vladimir Baldovici, ministrul constructiilor si dezvoltarii teritoriului, a recunoscut faptul ca oricum sala de sedinte a Parlamentului a fost inclusa intr-un plan de reabilitare inca dinaintea protestelor devastatoare. In acest context, actiunea „patriotica” de reabilitare a celor doua edificii devastate pare a fi un scenariu perfid pentru a repara cele doua edificii. continuare

{acest comentariu a fost elaborat in exlusivitate pentru portalul www.europa.md}

Foto: unimedia.info

Complexul TIM - forme si manifestari la tinerii din RM in lumina violentelor post-electorale

2009-04-26T08:49:00.003+03:00

In cele ce urmeaza voi incerca sa construiesc un profil sintetic al tinerilor de azi, profil care dupa opinia mea ne va ajuta sa intelegem factorii si mediile declansatoare ale actiunilor de violenta si de devastare petrecute recent. Pentru aceasta voi apela la consideratiile profesorului Jean Petaux. Profesorul Jean Petaux este expert al Consiliului Europei in domeniul educatiei si dialogului intercultural si intergenerational si este autor al mai multor studii si analize privind politicile interculturale si ale schimbarii politice. Am avut prilejul sa audiez discursul sustinut de profesorul Jean Petaux in cadrul celui de-al III-lea Forum Intercultural „Promovarea Dialogului Intercultural intre Generatii”, organizat de catre Consiliul Europei in cadrul Programului in domeniul dialogului cultural si prevenirii conflictelor. Forumul s-a desfasurat in perioada 17-18 martie 2006 la Bucuresti si a intrunit reprezentanti ai tuturor guvernelor statelor membre ale Consiliului Europei. continuare aici

{acest comentariu a fost elaborat in exlusivitate pentru portalul www.europa.md}

Foto: unimedia.info/

Reflexii in vreme de acalmie: tinerii si schimbarea politica

2009-04-24T15:43:00.004+03:00

Recentele evolutii politice si sociale din Republica Moldova evidentiaza profunzimea fracturii spatiului social si public intern. Din punct de vedere ideologic, sciziunea creeaza cel putin doua clivaje: unul generational – tanar contra varstnic; si unul doctrinar - ideologic: socialism hibridizat contra liberalism disociat. Aceste clivaje sunt completate cu un alt calup de clivaje evidentiate endemic dupa 1991, clivaje ce se refera la aspectele etno-culturale, la mediul de rezidenta, precum si la categoriile profesionale. Pe langa faptul ca asistam la un pregnant conflict intergenerational, conflict ce mocneste inca din perioada dezintegrarii URSS, in realitate avem de a face cu un deficit democratic. continuare

{acest comentariu a fost elaborat in exlusivitate pentru portalul www.europa.md}

Poza este preluată din setul de imagini de promovare vizuală a UE (seria 1999).

“Bosorogismul” si viitorul Republicii Moldova

2008-08-16T01:11:00.007+03:00

Răspunsuri razlete la apelul lui Tudor Darie

Dupa euforia lui Tudor, rezultata de la participarea lui la o scoala de vara organizata de Autoritatea Nationala pentru Tineret din Romania si patronata de Adminsitratia Prezidentiala a Romaniei, acesta revine cu indemnul cititorilor blogului sau sa ia atitudine la chemarea „E timpul sa puneti voi tara la cale, nu o lasati pe mana unora ca noi!”. Indemnul a fost enuntat de presedintele Romaniei, Traian Băsescu, care a participat la respectivul eveniment. In acest sens, Tudor vine cu imboldul sa revolutionam clasa politica si sa eliminam “bosorogii” de la guvernare. Tinand cont de indemnul lui, vreau sa raspund cu citeva idei razlete. Precizez faptul ca in viitorul apropiat chiar va trebui sa scriu mult mai mult legat de aspectul conflictului inter-generational si sa explic de ce in cazul Republicii Moldova "bosorogismul" ramane a fi una dintre strategiile viabile si coerente asupra modului de infaptuire a politicilor si reformelor interne. In acest post, arunc doar citeva judecati de valoare cu scopul de a sustine dezbatrerea initiata de Tudor.
In primul rand, vreau sa il rog pe Tudor sa explice mai clar ceea ce inseamna "bosorog", astfel ca sa stiu despre ce categorie sociala si tipologica vorbim. Una este sa fii “bosorog” pasiv si doar sa votezi din vreme in vreme, si cu totul alta este sa fii “bosorog” activ si plin de tinerete si noima profesionala. Sincer vorbind, termenul de “bosorog” mi se pare discriminator, insa respect regula jocului punctata de Tudor si raspund uzitand notiunea in cauza prin a o incadra in ghilimele.
In al doilea rand, nu este clar pentru ce context statal a spus dl. Presedinte acest lucru. Daca indemnul ar fi pentru Romania, comentariile capata un anumit sens specific spectrului politic si administrativ ramanesc, pe care putini il inteleg si multi comenteaza. Daca referinta ar fi pentru cazul Republicii Moldova sau al Ucrainei atunci indemnul incalca grav protocolul statutar si ar reprezenta o imixtiune in afacerile interne ale unui alt stat. Inteleg ca presedintele stia la ce eveniment merge si in consecinta trebuia sa isi dea seama care ar trebui sa fie discursul si tonul enunturilor. Dupa care ne mai intrebam de ce apar frustari politice si administrative intre state.
In al treilea rand, nu cred ca merita sa fie ascultat un presedinte de pe bulevardul Stefan cel Mare, ori un alt presedinte de prin cartierul Cotrocenilor, care citesc si enunta logici din rapoarte incoerente si neprofesionist redactate de proprii consilieri. Vorba aia: "populismul si vedetismul sunt in floare, iar profesionalismul si metodologismul sunt in lichidare". Din punct de vedere al strategiilor politice, tocmai tinerii (consilieri si manageri) sunt manipulabili si anume aceasta convine diverselor grupuri de interese si de presiune (a se vedea perspectiva “iron triangle”). Chiar daca unii dintre actualii consilieri ai presedintelui Basescu mi-au fost profesori sau colegi (civici sau epistemici), sunt de parere ca la aspectul de calitate profesionala, pregatirea acestora nicidecum nu poate consitui exemple de practici de calitate, care sa fie transferate catre restul componentelor din sfera guvernamentala, precum si celei non-profit sau celei pentru profit. A vorbi in limbaj sablonizat (de lemn sau in clisee) pot toti. In schimb, pentru a ajunge la cauzalitati si propune solutii viabile si pertinente, pot foarte putini. Aume acei care detin aceste arme epistemice migreaza, in cel mai bun caz in mediul privat intern.
In al patrulea rand, as fi bucuros daca liderii de tineret din Republica Moldova pot invata ceva din experienta Romaniei in domeniul dezvoltarii politicilor de tineret si a modului de formare si profesionalizare a expertilor in domeniul politicilor de tineret. Mai cred ca, in cazul politicilor de tineret, componenta de formare a tinerilor lideri politici, Romania are ce sa invete de la Republica Moldova. Socant, nu?! :) In schimb, este antagonica situatia in domeniul politicilor educationale. In acest aspect chiar ca trebuie sa deschidem ochii la unele progrese ale Romaniei, dar sa ne concentram la invatarea lectiilor oferite de Marea Britanie.
In al cincilea rand, intre un tinar si un "bosorog", personal as opta pentru un "bosorog". Noima schimbării nu consta in energia si rapiditatea juvenila, ci in experienta si rationalitatea cu care inovativitatea (sub toate formele ei) provoaca schimbarea. Tinerii au imaginatie, insa aceasta trebuie temperata si adaptata contextelor experentiale si metodologice, lucruri pe care ei nu le detin si care se invata cu timpul si prin exersare asidua. Mai mult, tinerii sunt mult mai avari la resursele publice si in cazul asta cum trebuie impacata modestia cu profesionalismul?
Ce facem cu experienta “bosorogilor”? Cum sa “pui tara la cale”, cind marea majoritate din tinerii lideri politici habar nu au ce insemana tara si cum se guverneaza/manageriaza aceasta? Cum ii motivam pe tinerii lideri sa interiorizeze cultura ascultarii si invatarii din experienta “bosorogilor”? Putem oare asigura coerenta in managementul public atunci cand majoritatea liderilor si functionarilor publici sunt tineri si putin experimentati? Din fericire, Republica Moldova are citeva sperante eminente cu potential de renume continetal si mondial, care preiau asiduu din experienta expertilor de renume. Prefer sa nu dau nume acum. Si asta nu ca vrea un presedinte sau altul, ci ca acestea si-au creat o viziune profesionala si nu s-au “milogit” la politicienii de pe Bac sau de pe Dambovita, care sa le mai dea un imbold populist ca “stiti, noi va asteptam, dar voi nu vreti sa veniti”.
In concluzioinarea gandurilor razlete, solutia este in gasirea unui echilibru inter-generational, fundamentat in primul rand pe criteriul profesionalizarii longitudinale si nu pe criteriul amatorimsului si vedetismului politic - specifica acestor vremuri de tranzitie.

Apropo I, vineri, 15 august 2008, am audiat la Antena C emisiunea din intervalul 17.20 -18.00 in care se discuta despre biserica si tineret. Am ramas profund dezamagit de abordarea discriminatorie, sub toate aspectele, manifestata de invitatii din studio (doi preoti). Rau ca nu puteai interveni. Cred ca realizatorul emisiunii si-ar fi dat seama anterior inceperii emisiunii ca iesea cu scandal daca se intervenea in direct.
Trebuie sa recunosc ca marti, 12 august 2008, tot in cadrul respectivei emisiuni am intervenit cu critici dure la adresa Ministerului Educatiei si Tineretului in privinta politicii admiterii in institutiile de invatamant superior. De data aceasta doamna Maria Golban a ripostat cu contr-argumente care sa apere deciziile incoerente ale puterii politice si administratiei centrale. In schimb, acestea nu fost deloc poertinente si bine chibzuite, ci doar copy-paste din discursul actualei puteri.

Apropo II, dezbaterea privind Anul Tineretului continua si chiar a capatat o dimensiune profesionala si chiar sinoptica (fac aluzii la presedinta CNTM). Tin sa ii multumesc Veronicai Russu, de la Ziarul de Garda, pentru o investigatie destul de reusita asupa “pomenii electorale” -identificata prin Anul Tineretului. Promit ca voi mai scrie la acest capitol, si de ce nu, poate planific realizarea unui Indivitual Policy Paper legat de acest subiect – asta undeva prin decembrie.

Poza este creaţia lui Merloz Paris din seria Life in Paris. Seria este accesibilă la ....

Frustrarea feministelor autohtone sau cum Vitalia Pavlicenco cade în capcana propriului discurs

2008-07-20T15:44:00.007+03:00

Am citit pe blogul doamnei Vitalia Pavlicenco un post destul de acid la adresa apelului lansat de PLDM privind instituirea Consiliului pentru Dialog şi Cooperare. Este firesc şi perfect adecvat ca PNL să reacţioneze atât de critic la această iniţiativă. Însă, în postul doamnei Vitalia Pavlicenco am identificat un profund sentiment de frustrare de persoană politică. Frustrarea se referă la aspectele dimensiunii de gen şi mai ales la condiţia domniei sale ca lideră a unui pardit politic din Republica Moldova. Părerea mea este că politiciana Vitalia Pavlicenco a scos la iveală „arma politică” pentru lupta electorală ce s-a instaurat deja în spaţiul public intern. Ceea ce este regretabil în acest aspect este că discursul este difuz şi nu se focalizează pe anumite dimensiuni de politici relevante, ci mai degrabă ca o unealtă de „apărare” politică. De exemplu, damna Vitalia Pavlicenco preferă argumente de genul: „...barbaţii încă nu se pot depaşi să discute cu femei lideri”.
Ca spectator al vieţii politice din Republica Moldova, dar şi ca adept al dimensiunii de gen în tot ceea ce însemnă politică, politici publice, viaţă publică, viaţa privată ş.a. , nu pot accepta asemenea argumente. Acest tip de argumente demonstrează puerilitatea discursului politic şi, de fapt, creează complexe care pot dăuna însăşi dimensiunii de gen. Datoria doamnei Pavlicenco, în cazul în care şi-a asumat acest subiect de „luptă electorală”, este să propună alternative de tactici. Am înţeles totuşi că PNL-ul a devansat iniţiativa PLDM-ului. În acest caz, alternativa propusă trebuie consolidată şi nicidecum uitată. Ori, "plânsul" că în politica internă domină patriarhatul, nu explică nimic şi nici nu ajută la depăşirea situaţiei privind ocolirea PNL în instituirea CDC.
Utilizarea aspectelor de gen în explicarea de ce PNL a fost ocolit nu reprezintă un punct forte al discursului feminist. Din contra, acest aspect dăunează imaginii politice a unei femei care este implicată de mult timp în viaţa politică internă. O consideram a fi mai cutezătoare, mai demnă şi mult mai atentă la asemenea tactici. Feminismul în politică nu se construieşte pe tactici plângăcioase, ci pe tactici de politici alternative şi competitive. Însă, până la acest moment nu am văzut nici o iniţiativă legislativă privind dimensiunea de gen pe piaţa muncii, dimensiunea de gen in educaţie, dimensiunea de gen în aspectul pensionarii, dimensiunea de gen a reconcilierii de muncă, familie şi viaţa privată.
În 2005, prin tactica fermoarului, PPCD şi-a permis să facă cea mai dăunătoare manevră asupra dimensiunii de gen în viaţa politică internă, tocmai prin mutarea unor candidate de pe primele locuri din lista de candidaţi pe ultimele locuri chiar în ajunul scrutinului. Imaginea lăsată de această manevră a fost că femeile pot fi manipulate şi utilizate în lupte electorale, fără ca acestea să riposteze în mod adecvat. Mai mult, unor politiciene din PPCD le-a convinit situaţia şi au fost indiferente de dimensiunea de gen. Am înţeles că metoda va fi utilizată şi pentru viitoarele alegeri parlamentare. Mă întreb dacă nu cumva femeilor din PPCD chiar le convine această manevră politică şi dacă într-adevăr îşi asumă rolul de „momeală” de voturi. Conservatorismul şi loialismul promovat de însăşi femeile din viaţa politică şi publică demonstrează faptul că dimensiunea de gen din Republica Moldova este una „de vitrină”. De multe ori, însăşi femeile politiciene devin ostile politicilor având ca teme egalitatea de gen. Ori, acest lucru devine dăunător pentru atât pentru consolidarea democratică a statului, cât şi pentru satisfacerea intereselor cetăţenelor, adică a femeilor. Devine evident faptul că patriarhatul va domina în spaţiul politic intern atât timp cât feministele autohtone vor fi frustrate de propria lor soartă în viaţa politică.
În viaţa politică parteneriatul egal înseamnă şi o competiţie egală. În acest caz, doamna Pavlicenco trebuie să acţioneze demn, cu încumetare şi fără ca dimensiunea de gen să fie utilizată doar în cazul situaţiilor de eşec sau de conflict. Dacă PNL a fost evitat sau ignorat, atunci acest actor politic să nu dispere. Acesta trebuie să se concentreze pe elaborarea şi sugerarea de propuneri alternative şi competitive, fundamentate pe o logică a cooperării extinse. În final, aş dori să o întreb pe doamna Pavlicenco dacă în partidul pe care îl conduce dimensiunea de gen este asumată sau împărtăşită cu responsabilitate de către fiecare membru sau este utilizată numai de doamna Vitalia Pavlicenco ca temă de campanie electorală?

Sursa pozei: http://www.protv.md/

Este oare Universitatea de Stat din Moldova cea mai prestigioasa universitate din Republica Moldova?

2008-07-10T19:28:00.005+03:00

Am citit astăzi o ştire care m-a alarmat nespus de mult. Într-o festivitate de înmânare a diplomelor de licenţă prim-ministra, Zinaida Grecianîi, şi-a permis să nuanţeze ca Universitatea de Stat din Moldova este cea mai prestigioasă universitate din Republica Moldova. Din punctul meu de vedere, afirmaţia este tendenţioasă şi lipsită de justificări adecvate. Consider că un ministru de resort sau un oficial guvernamental nu are legitimitatea să facă asemenea declaraţii, mai ales o şefă de guvern. Considerentul meu se fundamentează pe cea mai simplă logică specifică managementului educaţiei terţiare. Domeniul trebuie să se afle într-o guvernare proprie şi nu la cheremul autorităţilor de stat. Doamna Greceanîi a aplicat pasul mic dintr-o strategie mai complexa. Strategia se refera la instituirea un ei mega-universităţi de stat, care să aibă rolul de a monopoliza domeniul educaţiei terţiare. De ce oare doamna Greceanîi nu a specificat că cea mai prestigioasă instituţie internă de învăţământ superior este Universitatea Tehnică din Moldova? Ori, de ce nu Universitatea Liberă şi Internaţională din Republica Moldova? Atâta timp cât în Republica Moldova nu este aplicat un instrument de clasificare şi poziţionare a universităţilor, nici un oficial nu poate face declaraţii în această direcţie. Desigur, în trecutul recent au fost asemenea tendinţe de a institui un mecanism de clasificare a universităţilor, însă discuţiile au sucombat odată cu „ascunderea” pachetului de legi din domeniul educaţional prin teancurile de legi din birourile parlamentarilor.
Preşeditele Voronin ne-a tot ameninţat că vine cu un proiect de lege din domeniul educaţional. Ori, ceea ce face acum „doamna de fier” este să trădeze conţinutul unui asemenea proiect de lege. De fapt, doamna Greceanâi pregăteşte terenul pentru piedestalul dominaţiei monopoliste a unei universităţi care va avea rolul să îndeplinească voinţa plenipotenţiară a preşedintelui şi guvernului Republicii Moldova. Guvernul îşi permite în continuare să fenteze zi de zi instituţiile de învăţământ superior, atât din punctul de vedere al autonomiei instituţionale, cât şi din punct de vedere al alocării resurselor.
Tendinţa de a face ca Universitatea de Stat din Moldova să primeze în faţa altor universităţi se poate identifica încă din iulie-august 2007. Debarcarea rectorului Rusnac a constituit o lovitură remarcabilă educaţiei terţiare din Republica Moldova, dar şi autonomiei universitare. Mai mult decât atât, până în primăvara anului trecut autorităţile guvernamentale au avut tema să rezolve situaţia universităţilor regionale: Bălţi, Cahul, Comrat, Taraclia. În unele cazuri nu a fost nevoie de un efort considerabil. În altele, însă schimbările au fost dramatice pentru tot ceea ce reprezintă strategie şi viziune regională în domeniul învăţământului superior. Puţini şi-au pus întrebări vis-a-vis de aceste procese. Pentru foarte putini a contat daca la Universitatea din Cahul rector mai este profesorul Şişcanu, sau este un cu totul alt tânăr cadru didactic loial puterii politice. Acum este rândul celorlalte universităţi, mai ales acelor private. Avantajul Guvernului Republicii Moldova este că mediul universitar din Republica Moldova este încă unul foarte tolerant şi răbdător. Ori, acest lucru reprezintă un atac direct la democraţia fragilă iternă, dar şi la potenţialul de relaţionare sustenabilă cu structurile europene. În final, nu consider că USM este cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ superior din Republica Moldova, ci fiecare universitate este prestigioasă prin felul său şi prin serviciile şi programele pe care le oferă.

Foto preluată de pe http://www.gov.md/

Amintiri din adolescenţă: despre picanteria octombreilor si pionerilor

2008-06-28T12:58:00.007+03:00

Zilele trecute mass-media scrisă și electronică din Republica Moldova, dar şi din România, a relatat despre acţiunea de convertire a unor tineri din raionul Floreşti în octombrei şi pioneri - adică adevăraţi patrioţi ai ţării – de parcă ceilalţi ar fi duşmanii ţării. Picanteria în sine nu este una nouă. De aproape un deceniu, an de an, la Floreşti se produc asemenea manifestări. Desigur, nu numai la Floreşti, dar şi în întreg fieful electoral al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Pentru mine ştirea respectivă nu a avut o semnificaţie considerabilă. Într-un fel am devenit imun la astfel de procese şi acţiuni. De ce? Am amintiri picante despre această gamă de activităţi, întâmplate prin anii 1998/1999.

Amintiri din adolescență

Eram în clasa a XII-a şi pe atunci eram mare „deiateli” ONG-istic la nivel local pe la Floreşti. Tovarăşul Procopie Şura mă mai ţine minte (de multe ori vroia să mă critice pentru aspiraţiile mele democratice şi anti-timuroviste, însă se abţinea din cauza că fiul său mi-a fost coleg în Clubul de Dezbateri). Asociaţia pe care o coordonam avea sediu la etajul I al Centrului de Creaţie al Copiilor din Floreşti (fosta clădire a Comitetului Raional de Partid). Preocupările mele la acel moment se focalizau pe consolidarea sectorul nonguvernamental de tineret din Republica Moldova (participam la procesul de renaştere a CNTM-ului). În luna iunie 1999 Comitetul de Partid din Floreşti a organizat o întâlnire judeţeană (la acel moment judeţele au devenit funcţionabile) la care a participat şi actualul preşedinte Vladimir Voronin. Pentru a face întâlnirea fastuoasă şi memorabilă, comitetul de organizare a adunat o masă de oameni, cam 50 la număr, care trebuia sa-l întâmpine pe onorabilul viitor preşedinte. Au adunat pensionari şi fel de fel de muncitori. Feţele unora le vedeai pe la toate manifestările politice ale vremii – indiferent de partid şi de om politic care dădea târcoale pe la Floreşti. Însă, le lipsea cu desăvârşire câteva specimene tinere – asta aşa pentru integritatea categoriilor generaţionale.
În ziua cu pricina, aveam o activitate planificată: pregătiri pentru un joc de dezbateri. Deci, în sediul asociaţiei şi clubului de dezbateri se aflau mai mulţi tineri, elevi de gimnaziu şi de liceu. Nu toţi colegii venise-ră. Iniţial am crezut că au uitat, sau au avut o altă treabă mai importanta. Noi ne-am făcut treaba şi fără ei. După ce am finalizat activitatea planificată, ne-am pornit spre casele noastre. Colegii şi colegele au luat-o înainte, iar eu urma sa îi ajung. Când să cobor, parterul Centrului era supra-aglomerat de zeci de persoane care-l aşteptau cu osârdie pe viitorul preşedinte. Printre pensionari și tot felul de muncitori se întrezăresc şi câteva feţe tinere cunoscute, care tocmai au lipsit de la activitatea noastră. Însă, şocul a fost că pe umerii acelor persoane era înnodată o cravată roşie. Iniţial am încremenit, după care am început să caut explicaţii. Însă, în doi timpi şi în două mişcări, a apărut cineva din comitetul organizatoric şi m-a bruscat verbal - zicându-mi să-mi văd de treaba mea. În timp ce eu primeam poveţe, apare în trombă şi Vladimir Voronin. După o asemnea intrare rapidă a principalului tovarăș al țării toată lumea din hol s-a dus buluc după el în sala unde avea să se desfășoare ședința cu pricina. Aşa că am rămas de unul singur în hol, şocat de cele văzute şi înghiţind noduri. A căuta explicaţii la acel moment se dovedea a fi o ispravă nefezabilă.
După câteva zile, am aflat ce s-a întâmplat în realitate cu acele adolescente şi de ce acestea nu au venit la activitatea noastră, dar au preferat să participe la întâlnirea cu viitorul preşedinte. În timp ce veneau spre sediul asociaţiei, la parterul Centrului au fost oprite de rudele acestora – pensionare şi activiste înflăcărate de partid. Penuria de tineri era presantă, astfel că s-au apucat să ademenească propriile rude în ceea ce urma să numească mai târziu preşedintele Voronin ca „pedofilie politică”. Iată cum colegele mele s-au trezit ca personaje de vitrină în vâltoarea vizitei mult-așteptate şi încă onorate cu cravate pionereşti. Onoare nu alta! Ele şi-au cerut scuze pentru cele întâmplate şi mi-au recunoscut că nu le-a făcut deloc plăcere să poarte cravate pionereşti, dar că rudele au prioritate față de alte preocupări exrașcolare.

Durabilitatea pionersimului

De atunci şi până acum, an de an la Floreşti se petrec astfel de episoade. Însă, de mai mulţi ani lucrurile s-au oficializat: există organizaţii de octombrei şi pioneri. În cadrul acestora se petrec diverse activităţi patriotice – însă cam îndepărtate de viziunea timurovistă, după cum susține Procopie Șura. Ceea ce s-a întâmplat recent în tabăra de la Cuhureştii de Sus este o practică destul de comună pentru toate organizaţiile locale ale PCRM. Ştiaţi că există o normă anuală de înrolare, iar unii directori de şcoli şi licee participă la procesul de „convingere” a tinerilor de a face parte din astfel de structuri? Ştiaţi oare că „stahanovismul” în activităţile de tineret constituie un principiu fundamental de activitate? Ştiaţi oare că pionerii şi consomoliştii sunt avantajaţi în procesul de admitere în instituţiile de învăţământ superior? - (există liste preferenţiale stabilite de comitetele locale de partid). Iată acestea sunt picanterii utile de analizat, nu fapte banale prin care unii se delectează că revine pionerismul la modă. Țin să subliniez că în Republica Moldova pionerismul este la modă încă de prin anul 2000.
Practic, unii dintre aceşti copii şi tineri sunt constrânşi să adere la astfel de organizaţii tocmai pentru propria asigurare că vor avea un viitor în viaţă. În concluzie, „pedofilia politică” reprezintă această practică de constrângere pe care puterea o exercită asupra tinerilor, indiferent de grup etnic, preferinţe şi aspiraţii. Mai mult decât atât, "pedofilia politică" este practicată cu ardoare de însăși cei care au criticat că alte partide aplică tactici de implicare a tinerilor în viața politică.

Sursa pozei: http://www.dtv.md/

Similarităţi şi metehne ale domeniului de tineret din Republica Moldova şi România

2008-05-26T00:33:00.005+03:00

După o perioadă în care domeniul de tineret din Republica Moldova putea să ofere exemple de practici de calitate altor state din spaţiul central şi est european, iată-că a venit timpul în care ea trebuie să recupereze din handicapurile înregistrate. Desigur, situaţia anterioară nu presupunea eliminarea schimbului, ajustării, extrapolării şi imitării de practici, dar oferea un context în care şi domeniul de tineret din Republica Moldova se putea considera a fi „pe culmele succesului”. Actualele handicapuri se datorează inconsecvenţei guvernamentale şi intenţiei acesteia de a centraliza tot ceea ce s-a putut crea în perioada anilor 1996 – 2004. A mai dispărut ceva foarte esenţial: motivaţia şi perseverenţa de implicare civică a tinerilor. Ultima meteahnă este „electoralizarea” domeniului de tineret şi dispersarea acestuia pe nuclee rivale. Anul Tineretului aduce nemulţumiri justificate pentru unii şi resentimente, la fel de justificate, pentru alţii.
Aflîndu-mă de mai bine de 8 ani în România am avut ocazia să analizez şi să cercetez din plin domeniul de tineret şi să constat că suntem în anumite aspecte identici: practici, reţele tematice, proiecte similare, metehne structurale şi capabiliste. Aceste sinonimii se datorează cooperării intensificate între organizaţiile de tineret din ambele state. Însă, spre deosebire de Republica Moldova, România a accelerat considerabil pe dezvoltarea unui sistem instituţional şi programator diversificat. Mai mult decât atât, rivalităţile politice au prilejuit dezvoltarea unor programe şi acţiuni competitive cu rol de sporire a coeziunii şi echităţii sociale sau de formare nonformală. Astfel sistemul instituţional şi de practici din domeniul de tineret a cunoscut o dezvoltare mai accelerată, iar intervenţia guvernamentală s-a focalizat pe sprijinirea iniţiativelor de tineret şi nu pe centralizarea acestora. Este drept că nu a reuşit atât de bine pe plan extern, ca şi Republica Moldova – totuşi, ce folos (?!) că acum nu mai avem cu ce să ne mai „lăudăm”. Iată-că România ajunge cu paşi rapizi din urmă: prima lovitură este alegerea în funcţia de preşedinte al European Students’ Union (ceea ce eu numesc a fi organizaţia de piaţă a studenţilor din statele membre UE şi cele participante la Procesul Bologna) a reprezentantului României. Ori, politica educaţională influenţează considerabil domeniul de tineret şi sper că pentru România următorul pas va fi prezenţa din ce în ce mai sporită în grupurile tematice de lucru la nivel european. Bunăoară, la 29 mai 2008 la Bucureşti se va desfăşura Forumul de Politici Publice de Tineret (eveniment la care voi participa şi de la care voi avea ce să scriu într-un comentariu analitic). Ceea ce trebuie să (re)înveţe sectorul asociativ de tineret din Republica Moldova din experienţa românească este să-şi asume responsabilitatea de negociere directă cu autorităţile guvernamentale fără să se lase intimidate şi supuse voinţei electorale a puterii politice. Fără îndoială, domeniul de tineret din România are propriile sale metehne. Una dintre acestea este nedefinitivarea unui cadru legislativ coerent din domeniul de tineret. Mai avem de învăţat din experienţa românească că implicarea în campanii electorale sterile şi neacoperite financiar costă stabilitatea şi încrederea tinerilor în viaţa asociativă, civică şi politică. În acest sens, rolul statului este să lase liber dezvoltarea unei platforme instituţionale adecvate necesităţilor şi aspiraţiilor tinerilor cetăţeni şi să garanteze accesibilitatea la diverselor servicii transversale (educaţie, protecţie socială, sănătate, flexecuritate în procesul de angajare ş.a.). În concluizie, este necesară intensficarea cooperării transfrontaliere în domensiul politicii de tineret, prin utilizarea instrumentelor comunitare la care are acces România, dar şi Republica Moldova.

Dilema cooperării: a coopera sau nu cu un nou guvern care va aplica aceleaşi tactici specifice trecutului recent?

2008-03-29T11:24:00.002+02:00

Partea a II-a

Dezbaterea lansată săptămâna trecută de Alexandru Culiuc continuă. După o săptămână de comentarii, sugestii, propuneri, critici, ezitări s-au conturat câteva impresii ce ţin de definitivarea unei comunităţi virtuale de politici publice. Poate la acest moment este unul dintre cele mai reuşite aspecte privind dezvoltarea unor comportamente de cooperare şi schimb de impresii, consideraţii, critici etc. Sunt de părere că valorificarea unui asemenea fenomen va facilita dezvoltarea durabila a Republicii Moldova.
În postarea de azi continui reflexia incoerenta asupra dilemei de cooperare cu viitorul guvern. Unele din ideile "aruncate" vor prilejui postări ulterioare. Altele constituie repere pentru o acţiune individuală.

Abordarea de jos în sus: soluţia viabilă pentru Republica Moldova
Faţă de cele enunţate în postarea anterioară consider ca Republica Moldova mai are o problemă pregnantă – lipsesc cu desăvârşire elitele locale – cele subsidiare organizării administrative şi sociale. Aici am in vedere întreg spectrul elitist (economic, cultural, politic, cognitiv, vizionar ş.a.) Ori, aici nu ai nevoie de persoane cu doctorate şi şcoli de gândire, ci de comunicare, acţiune şi cooperare locală. Dacă procesul nu va porni de jos în sus, atunci vor apărea şi dezvolta alte crize de ordin social, politic şi economic: demotivare, anxiozitate, individualizare exacerbată, neîncrederea în celălalt, lipsă de viziuni şi dispariţia valorilor tradiţional-comunitare. Complementar, mai consider că politicile de dezvoltare durabilă a Republicii Moldova trebuie să se desfăşoare pe principiul de la mic la mare şi nu invers. (De exemplu Tarlev a dat ideea sporirii natalităţii prin zicala „un copil pentru mamă, al doilea pentru tată şi al treilea pentru patrie” – ori în subsidiarul problemei nu patria este motivul natalităţii, ci stabilitatea şi securitatea economică şi socială a celui care decide să procreeze un copil. Apropo, unde-s concediile paternale? Să vedem cum se vor descurca cele 6 femei din viitorul guvern, unele dintre ele fiind tehnocrate, cu o asemenea provocare specifică reconcilierii vieţii private cu activitatea profesională).
Pornind de aici, am o mulţime de întrebări retorice. Una dintre care se referă la aspectul cine trebuie să construiască grădiniţe, şcoli, centre extracurriculare, centre de informare şi consiliere profesională etc.? Dacă este vorba despre stat, atunci refuz cu desăvârşire să plătesc impozitul global. Dacă comunitatea, atunci o voi face cu mare drag şi chiar voi cotiza cu donaţii directe. Altfel, vânzarea de gogoşi electorale cu tot felul de promisiuni şi pachete de gen „anul tineretului”, sau „anul limbii ruse” sunt transformate într-o cacealma de politici publice perimate şi inutile spaţiului public autohton. Apropo, unde-s acţiunile de tineret? Au trecut deja trei luni de la începerea anului calendaristic, insă Guvernul şi agenţiile specializate tac mîlc. Desigur, unii cred în „gogoşi electorale” sperând că le va cădea şi lor un leu de pomană din alocările bugetului de stat, alţii s-au resemnat şi consideră „lasă că merge şi aşa”.
Aplicarea şi valorificarea abordării de jos în sus presupune o devoluţie sistemică şi arhitecturală profundă. Cu regret, Republica Moldova a cunoscut un asemenea proces în 1997 – 1998, în cazul UTA Gagauz - Yeri. Simplu spus, eşec din toate punctele de vedere!

Eşalonări programatorii pentru pseudo-integrarea europeană

De ce nu aş da acum recomandări sau sugestii de politici. Din câte am expus mai sus optica mea este total diferită de principiul „democraţiei eşalonate”. După mine democraţia nu o poţi eşaloma. Ori o ai, ori nu o ai. Ori este democraţie, ori este autoritarism. Oricum, este cert că vom avea un prim-ministru care va aplica prevederile noului program politic al PCRM. În postarea din săptămâna trecută, am subliniat faptul că nu poţi combina precepte neo-liberale cu cele socialiste. Desigur, ambele fiind specifice vestului european, au în vedere principiul alternanţei la guvernare şi epuizarea temelor fundamentale de dispută – ajungerea la o limită satisficientă de politici. In contextul vest european disputele se axează mai degrabă pe aspecte structurale şi nu pe cele de arhitectura instituţională. În cazul PCRM se doreşte o ardere a etapelor, chiar dacă acestea sunt eşalonate. Aceasta va favoriza crearea unei stări confuze de talmeş-balmeş, iar nimeni din actuala componentă politică şi guvernamentală nu va putea pune în aplicare un asemenea document – nici chiar autorul (iniţiatorul textului) în persoană. Aşa cum am spus, cred ca nici Voronin nu a înţeles cât de păguboasă poate deveni această schimbare de macaz politic. Totodată consider că PCRM a devenit foarte vulnerabil – mai ales în ceea ce priveşte racordarea cu preceptele socialismului vest-european. În această fază temporală a guvernării PCRM frazele, luate cu „copy-paste”, se aplică în realitate. Iar, aplicarea presupune existenţa unui context capitalist, aceleaşi concepte şi puţine devieri doctrinare, care ţin de substanţă/pertinenţă şi nu de subiectivitate. Însă, în cazul Republicii Moldova, va prima subiectivitatea şi nu substanţa. Fără schimbarea contextului de politici, va fi evidenţiat antagonismul între sistemele de referinţă, dar şi starea de imposibilitate de imitare a unor reglementări şi practici specifice spaţiului comunitar.
Cu toate acestea cred că este o şansă imensă pentru anumite grupuri, facţiuni şi partide politice de aşi fundamenta strategiile electorale - poate unică pentru actuala etapă a Republicii Moldova,

În sfârşit....
Guvernul are de finalizat un PUERM, de implementat o Strategie Naţională de Dezvoltare. Mai are de implementat încă o mulţime de documente strategice şi programatorii, unele dintre care sunt întârziate (eşalonate) considerabil. În acest context, consider că utilitatea mea va fi mai degrabă post-stabilire a cadrului nominal şi programator decât acum - când ei, cei care decid, sunt concentraţi în „buncărul” lor politic de a bate un cuie un program guvernamental antagonic apropierii de UE.

Dilema cooperării: a coopera sau nu cu un nou guvern care va aplica aceleaşi tactici specifice trecutului recent?

2008-03-23T13:44:00.004+02:00

Partea I

În acest post urmez recomandarea lui Alexandru Culiuc să reflectez niţel asupra priorităţilor viitorului Guvern, prezidat de Zinaida Greceanîi. După o săptămână plină de activităţi didactice, o participare la o lansare a unui proiect transfrontalier dintre România şi Republica Moldova în domeniul educaţional, după o discuţie prielnică cu o persoană care a stat la baza formării şi afirmării mele în spaţiul public din Republica Moldova, încerc să-mi focalizez opţiunile de acţiune. Nu voi da sugestii de acţiuni guvernamentale, dar voi explica de ce nu fac acest lucru acum - când se formează noul guvern şi se stabileşte un plan de „bătaie” pentru un termen de aproximativ un an. La prima vedere consideraţiile par a fi incoerente – şi asta datorită faptului că m-am grăbit să răspund provocării lansate de Alexandru. În realitate, postul doreşte să sublinieze cât de profunde ar trebui să fie schimbările de macaz guvernamental. Nu este neapărat adresat consideraţiilor lui Alexandru, ci este vorba despre o reflexie individuală – un fel de exerciţiu de luciditate.

Tinerii tehnicieni şi experţi nedoriţi: între roluri difuze şi responsabilităţi comunitare
Pornesc de la întrebarea de ce aş face recomandări pentru viitorul cabinet, căci oricum nimeni nu le va lua în considerare şi că în faţa viitorilor tehnicieni (cu sau fără partid în spate) sunt propuneri sterile (dacă nu suntem în Guvern nu avem de ce să ne implicăm). Consideraţii de genul acesta sunt evidente mai ales la acei care sunt în externul apropiat sau mai îndepărtat. Totuşi, din punctul de vedere al relevanţei politicilor publice, sectoriale sau transversale, aceştia au un mare avantaj: sunt neutri şi pot gândi liber. De acţionat mai greu – distanţa-şi spune cuvântul. Însă, unii se mai implică în promovarea unei imagini pozitive (de ordin cognitiv, tehnic şi vizionar) – unele dintre aceste produse pătrund şi în spaţiul intern. Totuşi, bătălia cu sistemul intern, cel dintre Prut şi Nistru, se poartă pe cu totul alte fronturi. De exemplu, cei din extern sunt consideraţi a fi „nepatrioţi”, „rău voitori”, „unionişti”, „plătiţi de agenturile străine” „iresponsabili” „trădători” şi tot aşa mai departe. Personal am avut parte de câteva astfel de tratamente şi am înţeles că lumea internă este cu preocupările sale, iar orice venire din extern perturbează şi ameninţă stabilitatea preocupărilor protagoniştilor lumii interne. Logica este simplă: „a venit să-mi ia postul” – ori în capul meu sau a altuia mişună cu totul alte preocupări decât funcţiile administrative. Aceste consideraţii demotivează implicarea unor tineri experţi sau tehnicieni din extern. Dacă mergem pe firul cauzalităţii, atunci se poate costata că astfel şi tinerii tehnicieni şi experţi din interior rămân a fi blocaţi în abordările interne - uneori sterile, derizorii, pline de marasm, cotraproductive şi mai ales antagonice dezideratului „integrării europene” (după unii euro-integrare J).

Fenomenul plafonării cognitive şi transcenderea acestuia
Constat că în anumite domenii publice se manifestă un deficit de tineri tehnicieni (cum ar fi educaţia, mediul, dezvoltarea regională, securitate socială), dar şi o inflaţie de tineri tehnicieni şi experţi (analiză politică, politici economice, integrare europeană şi relaţii internaţionale ş.a.). Este drept că unii sunt cu o specialitate duală sau triplă (cum ar fi cazul meu (politici educaţionale, dezvoltare regională şi analiză politică) şi contra-balansează deficitul existent. Însă, ţin să recunosc că uneori am impresia că mă plafonez, datorită faptului că nu există o concurenţă viabilă. Desigur, plafonarea este atenuată tocmai datorită faptului că fac parte dintr-o şcoală doctorală unde am prilejul să fac schimburi de păreri, argumente şi critici. Dar, mă gândesc la acei colegi care se află izolaţi în mediul sistemic intern. Este vizibilă dependenţa de autoritate (un gen de centralism democratic din zilele noastre), balansarea continuă între putere şi opoziţie, conformismul stării de fapt, concentrarea pe agonie materială şi a funcţiilor guvernamentale etc. Puţini dintre ei o iau alene, pas cu pas, critică cu critică, reflexie cu reflexie, evaluare cu evaluare, acţiune cu acţiune, poziţie cu poziţie ş.a.m.d.
Constatarea depăşeşte conflictul intergeneraţional şi cuprinde lipsa de viziune şi de motivări individuale şi colective. Este vorba despre o izolare socială conştientizată la nivel colectiv. Firul cauzal este cam acesta: cooperarea produce dezvoltare, dezvoltarea produce o instabilitate autoritaristă a puterii, instabilitatea autoritaristă produce democratizare, democratizarea conduce către integrarea europeană. Toate aceste procese presupun dispariţia elitelor actuale (indiferent de domeniu şi de culoare politică) şi instalarea altor elite (nu neapărat tinere). Nu cred că actualele elite vor fi de acord să cedeze aşa de uşor poziţiile. Ori, cu aceştia nu poţi înfăptui dezideratul integrării europene: nu există compatibilitate. Prin urmare, avem nevoie să reinventăm instituţiile – în accepţiunea viitorului Guvern ar însemna instituirea unei revoluţii instituţionale.
Sigur ca nimeni nu va fi de acord să reinventeze instituţiile, nici cel care beneficiază de amărâta de pensie, nici cel care studiază în baza de finanţare bugetară şi nici cel care-şi păzeşte fotoliul guvernamental. Se vrea un stat al bunăstării sociale maximale cu contribuţii individuale minimale. Semn ca societatea este bolnavă, poate rău de tot. Deci, trebuie să căutăm medici şi soluţii viabile de tratament. Unde anume sa îi căutăm?!

Va urma...

Pseudo-metamorfozele PCRM

2008-03-15T18:57:00.000+02:00

Azi a avut loc cel de al VI-lea Congres al Partidului Comunistilor din Republica Moldova. Se spera ca spectatorii arenei politice vor avea parte de un spectacol al democratiei si maturitatii politice. Toti asteptau o modificare de abordare, o dezbatere interactiva, o innoire a partidului, o intentie de a propune un model viabil de schimbare la fata pentru celelalte partide politice - mai ales acelor partide care au deja o anumita istorie in spate. Nu a fost sa fie asa.
Dupa mine, am avut parte de un eveniment politic total indepartat de realitatile si aspiratiile propriului electorat. Un congres care traseaza calea spre un esec predestinat - daca se va utiliza un cadru pseodo-democratic, sau un traseu asigurat - daca vor fi maximizate practicile monopoliste si autoritare / dictatoriale.
Datorita TIC am avut prilejul sa urmaresc lucrarile Congresului prin intremediul transmisiunii in direct de pe pagina web a PCRM. Astfel, am incercat sa incropesc citeva consideratii personale asupra acestui eveniment, care va trasa viitorul acestui stat - cel putin pentru viitorii 5 ani de acum in colo.

Reprezintativitatile de vitrina
Discursul presedintelui a scos la iveala o fala nejustificata cu realitatea cotidiana. Daca este sa privim peste toate rapoartele de monitorizare, vom observa ca rezultatele pozitive sunt obtinute prin limitari considerabile. Insa, in raportul sau, care a durat mai mult de ora, presedintele Voronin a incercat sa polemizeze cu opozitia politica, nu tocmai cu cei din 2002-2003, ci cu cei care s-au afirmat mai recent. Polemizarea nu s-a concentrat pe o viziune certa a propriului partid, ci pe o dorinta agonica de a mai ramine la putere.
Mai mult decit atit, cum poti permite organizarea unei asemenea actiuni unde este utilizata ca limba oficiala de lucru limba rusa, care de altfel nici nu este limba oficiala a acestei tari. Din acest punct de analiza, cel al criteriului de limba, trebuie sa inteleg ca PCRM este un partid al reprezentantilor minoritari: rusi, ucraineni, gagauzi si nicidecum moldoveni. In acest context, PCRM trebuie considerat un partid care reprezinta cu precadere intresele vorbitorilor de limba rusa. Limba oficiala a statului a fost utilizata doar in citeva interventii. Iar, în peste 95 % din lucrarile Congresului s-a utilizat o limba rusa, si aceea provinciala, stilcita si moldovenizata. Totodata, imnul Republicii Moldova nu a fost interpretat nici la deschiderea , nici la inchiderea lucrarilor Congresului. In acest caz, cel putin din respect fata de statul pe care-l guverneaza, cum de mai poate avea legitimitatea PCRM de a guverna aceasta tara?
Pe parcursul lucrarilor s-a utilzat mult considerentul ca PCRM este un partid al tinerilor, chiar daca in sala erau prezenti mai multi delegati din categoria de varsta peste 45 de ani. S-a putut observa aspectul electoral al Anului Tineretului. Iar, intr-o asemenea situatie, chiar se poate considera faptul ca aceasta logica este menita pentru a utiliza, prin redirectionare, resurse bugetare pentru presupuse actiuni de tineret, in realitate activitati electorale.
Ceea ce tine de egalitatea de sexe, femeile au fost utilizate la prezidiu doar ca un decor politic. Iar, discursurile unora dintre acestea au fost patetice si fara o incarcatura relevanta pentru mersul lucrurilor.
Raspunsul la intrebari din partea delegatilor a fost evitat pe cit de mult posibil de catre presedintele Voronin. Interventiile delegatilor, practic a fost limitata, iar dezideratul de a asista la o dezbatere politica viabila a fost o miza cu adevarat perdanta.

Good bye Lenin pe moldoveneste
Odata ce a fost dat publicitatii, discutiiile asupra noului program politic al PCRM au consumat multa cerneala, minute la TV si Radio si caractere scrise in mediul virtual. Propunerea unui program reformat face parte din strategia de modernizare a celui mai longeviv partid politic aflat la guvernare in Republica Moldova. L-am citit si eu cu atentie! Consider ca este vorba despre un preambul al unei teze de disertatie pentru un masterand in stiinte politice. Am avut senzatia ca este vorba despre o schita a unei teoretizari despere rolul unui partid comunist intr-o societate a cunoasterii. Insa, confuzia vine de la faptul ca sunt utilizate multe precepte specifice neo-liberalismului, care nu au nimic de a face cu arhaismele mostenite de la defunctul sistem unic-partidar al URSS. Dupa mine, PCRM se lauda cu un program politic care reprezinta traseul catre o pierdere sigura. Putini din delegatii care l-au votat au inteles cau adevarat ce anume au votat. Ma tem ca nici tovarasul Voronin nu a inteles ceea ce a votat. Ma mai tem, ca nici ideologii politici nu isi dau seama la ce anume s-au inhamat si cum vor putea infaptui ceea ce si-au propus.
Mai mult decat atit, fiind o tratare teoretica, acest program politic este neaccesibil publicului larg, adica a simplului alegator. La prima vedere logica este simpla: putini trebuie sa inteleaga faptul ca programul este de fapt o poliloghie unor dogme perisabile. Insa, la o analiza mai atenta unele dintre prevederile acestui document sunt contrare vectorului de integrare europeana, la care si PCRM aspira. Astfel, adevarata pierdere consta in timp si in resurse. Iar, pierderea nu va fi numai a PCRM, dar si a tarii pe care acest partid inca o mai guverneaza.

Morala evenimentului...
Concluzia mea este ca PCRM in continuare ramine a fi o structura politica incorporata in viciile trecutului, fara o posibilitate de a se moderniza si europeniza. Sansa pe care a avut-o, a ratat-o cu buna-stiinta. Astfel, pentru mentinerea la guvernare se anunta o perioada politica specifica dictatorialismului sud-american. Fatalist zicand, electoratul isi merita propria soarta. Optimist fiind, consider ca este o perioada prielnica pentru unele factiuni politice sa-si consolideze pozitiile si sa mizeze pe imbalsamarea PCRM.

Tinerii nu produc, ci consuma

2008-03-08T19:04:00.000+02:00

intro
In decursul ultimilor luni mi-am exprimat opinia de mai multe ori asupra aspectului ce tine declararea anului 2008 ca An al Tineretului. Desigur, argumentele vizibile s-au axat pe dimensiunea electorala. Iar, cele ascunse, au tintit modul in care autoritatile guvernamentale (nu se refera numaidecat la cazul MET, care este in acest caz doar executat si nu decident), au conceput o asemenea brambureala de pomana electorala. Este cert ca bani pe capitolul tineret nu sunt si nici nu vor fi. Alocarile bugetare sunt in continuare austere, chiar daca s-au adaugat citeva zecimi din ponderea bugetului inglobat (si asta datorita faptului ca unul dintre tinerii ministeriabili a tras cit de mult posibil de sfoara decizionala).

Plauzibilitatea logicii guvernamentale
„Tinerii nu produc, ci consuma” – asta veti auzi de la cei care elaboreaza si decid bugetele anuale si perspectivele multianuale. Logica bugetara este construita dupa consideretul redistribuirii. Prin urmare, cine produce - acela primeste. Ori, sa fim sinceri, tinerii de azi nici nu au chef de a invata, nici nu au chef de a munci. Acestia doar consuma si chiar se complac in starea in care sunt (nu ma refer la cei care sunt social activi, care de altfel constituie exceptia si nu normalitatea). Asa ca logica guvernamentala este destul de plauzibila pentru situatia actuala a Republicii Moldova: circ si paine. Modern spus, multa - multa distractie si din cind in cind cite niste burse majorate sau niste actiuni finantate.
Insa, daca privim mai atent asupra celor intimplate vom constata ca actualmente Guvernul acorda ceea ce a redirectionat timp de 5 ani. Priviti in urma la aspectul admiterii in institutiile de invatamint superior, priviti la reducerea cheltuielilor pe programe de tineret, la aspectul mobilitatii tinerilor (mai ales in scop de studii) – transport redus interurban sau chiar si libertatea de a emigra in scop de studii, ori la suprareglementarea organizatiilor nationale si locale de tineret. Veti observa lucruri triste si total contradictorii cu declaratiile actuale ale presedintelui Voronin sau ale primului ministru Tarlev. Daca cinci ani in urma politica de tineret din Republica Moldova era considerata a fi una din cele mai eficace si bine tintite din intreg spatiul european, atunci, in prezent, am ajuns sa cersim expertiza de la macedonieni si greci, care de altfel, pe acele timpuri, invatau de la noi. Si acum, si atunci, aceeasi decidenti au guvernat tara. De aceea, nu consider ca se va face ceva coerent si coeziv in acest an calendaristic. Este vorba doar despre o reparatie a actului de guvernare intr-o formula declarativa si festiva. Extrapoland, este vorba despre ceea ce numesc specialistii psihoterapeuti a fi sindromul Stockholm. Iata de ce consider a in capacana a cazut chiar si CNTM-ul de la care se astepata de mult timp ceva concret si nu bilbieli hazardate.

Si partidele politice o dau in laturi
Din cite se poate observa spatiul public al comunitatii civile de tineret este dispersat. Si tocmai asta convine autoritatilor: deoarece niciuna dintre parti nu are capacitatea sa progreseze si sa propuna alternative viabile. Astfel, anul se va consuma cu citeva evenimente de show si citeva adunaturi de tipul stagiilor de deformare si regimentare electorala. Himera se aplica si grupurilor de tineret din partidele politice, care de altfel nici nu au reusit sa-si identifice scopurile si rolurile epistemice in propriile partide. In continuare acestea sunt utilizate in calitate de carne de tun, mai ales in perioadele electorale, iar activistii tineri de partid se multumesc din cind in cind cu niste promisiuni de joburi sau functii in structurile guvernamentale de nivel national sau local. Nu este vorba ca sunt organisme pasive, ci prin natura lor autohtona sunt organisme manipulative.

Care-i solutia si ce trebuie de facut?
Politica de tineret trebuie vazuta printr-o prisma transversala, ceea ce ar schimba radical optica de redistribuire financiara. Ori, aceasta ar insemna ca dimensiunea de tineret, la fel ca si dimensiunea de gen sau de discriminare, trebuie sa patrunda in subsidiarul politicilor sectoriale. Acest lucru este posibil de atins in timp de doi trei ani cu conditia ca unii dintre leaderii de tineret sa se specializeze in diverse domenii sectoriale: economie, fiscalitate, transport, educatie, sanatate, relatiile internationale si integrare europeana, aparare si securitate sociala, energie, mediu ș.a. Specializarea ar insemna studierea asidua a modului in care functioneaza aceste sisteme sectoriale: cine decide si cine executa, disponibilitatea sistemica de a integra dimensiunea de tineret, care ar fi elementele cheie relevante pentru respectivul sector etc. De fapt, acesti insideri ar avea rolul sa dinamizeze situatia in interiorul sectorial. Desigur, efortul este voluntarist si chiar epuizant. Dar, numai asa se poate scapa de intenia de „fraiereala” de catre decidentii sistemici. Urmatorul pas ar consta in crearea unor retele tematice in care sa se dezbata si sa se faca schimb de informatii intra si extra sectoriale. Astfel, se va putea sti ce se intimpla in fiecare sector si ce trebuie de facut. Abia al treilea pas ar consta in elaborarea unei strategii alternative cross-sectoriale pentru definitivarea unei politici viabile de tineret.

Cine-i dispus sa se implice?
Pentru respectarea acestor pasi este nevoie de citiva tineri responsabili, proactivi, motivati si care sa aiba dorinta de propensiune epistemica. Daca se pune problema financiara, atunci pentru asa ceva bani sunt (nu guvernamentali, ci europeni).
Este cert ca pina nu se va forma o masa critica de tineri experti, care sa cerceteze si sa analizeze politica de tineret prin prisma intercalarii cu alte politici, tinerii din Moldova vor fi momiti cu diverse promisiuni electorale si administrative (este vorba de orisicare partid: fie PCRM, fie PPCD, fie PD, fie PL, fie PLD etc.)

Concluzii
In final trebuie sa subliniez faptul ca actuala dezbatere este una extrem de utila si chiar trebuie valorificata prin pozitii clare. Mai intai de toate dezbaterea ni se adreseaza noua, celor tineri si care tin la viitorul Republcii Moldova. In al doilea rind, dezbaterea nu se adreseaza guvernantilor, care administreaza preferintele celor care produc si remit bugetului de stat. In al treilea rind, daca noi nu stim ce vrem, atunci cu atit mai bine pentru guvernanti, pentru remitenti si alti beneficiari bugetari.

Răspunsul meu către un critic furios

2008-01-25T10:45:00.000+02:00

Din seria: Anul tineretului în dezbateri.
Episodul 2

Explicație de fundal
În primul rând, se cere o explicație de fundal: intervenția mea are drept scop limitarea oportunismului tematic si politic și concentrarea pe politici publice de tineret (transversale) pe o durată lunga de timp. Pot face acest lucru de oriunde aș fi: de la București, de la Chișinău, de la Bruxelles, de la Budapesta etc., chiar şi din Cucuieţii de Vale (o pseudo localitate de exemplificare – studenţii cu care am onoarea să conlucrez ştiu istoricul locației imaginare). Sa luăm un caz ipotetic. Să presupunem că aș face un masterat în domeniul de politici publice de tineret. Astfel ar trebui să elaborez o disertație focalizată pe politicile publice de tineret din Republica Moldova (schimbare instituțională și formulare de politici). De aceea, pentru a scrie o asemenea disertație, oare trebuie sa-mi cer voie de la Guvernul Republicii Moldova, de la dl. preşedinte Vladimir Voronin, de la bordul CNTM, de la orice organizație de tineret sau chiar de la ex-colegul Marcel Spătaru? Desigur, nicidecum! Am liberatea individuală și academică de a alege orice subiect doresc, având la dispoziţie diverse repere de compatibilitate, comparabilitate și accesibilitate teoretică și practică. Nicidecum nu înseamnă ca pentru expunerea propriului punct de vedere asupra unei decizii publice, numaidecât trebuie să te afirmi și să faci ceva pentru statul respectiv. Este o chestiune tipică post-sovietică și demonstrează că modul de gândire și de acțiune publică (cultură civică și politică) nicidecum nu este participativă, ci una total dependentă.
Reproşul lui Marcel Spătaru mi s-a părut a fi unul de apărare a propriilor opţiuni de viitor casnic. Mai mult decât atât, mi-a adus aminte de o întâmplare recentă care m-a făcut să devin imun la asemenea atitudini „domestice”. La una din prezentările publice ale ultimului document analitic asupra evoluţiei politicilor educaţionale în contextul implementării Planului de Acţiuni UE – RM, o funcționară din Ministerul Educaţiei a procedat la fel ca şi Marcel Spătaru: a utilizat un limbaj sarcastic, steriotipizat şi ameninţător. A fost ceva de genul copy-paste din discursurile tarleviene și voroniene asupra analizelor independente. Deja formându-mi o imunitate la asemenea atitudini şi poziţii, criticile aduse de Marcel Spătaru nu au făcut altceva decât să-mi întărească confirmarea unei ipoteze de analiză despre care voi scrie în posturile următoare, chiar şi în unele comentarii de politici publice (nepublicate în acest blog).

Opțiunea caprei vecinului
Acum depinde despre care capra vorbim. Daca este vorba de o capră schiloabă, nehrănită de câteva luni, uitată de stăpân prin spini și coceni, o capră care abia se ţine pe picioare. Ori, se are în vedere despre o capră dolofană, bine-îngrijită, hrănită și adăpată la timp.
Dacă este să utilizăm metafora caprei vecinului la politicile de tineret autohtone eu vad domeniul politicii de tineret nu în cea de a doua situație, ci în prima situație. Prin urmare, strategia mea nu este de a otrăvi capra vecinului, ci de a o lua și a avea grijă de ea - astfel ca sa devină și aceasta una dolofană, sătulă, să dea mai mult lapte, iar eu să fiu mulțumit şi bucuros de această acţiune.
Prefer să merg mai departe de logica balcanică și să apelez la logica anglo-saxonă. Varianta a treia din introducerea comentariului lui Marcel Spătaru ar fi mai potrivită pentru logica mea. La fel şi în situaţia politicii de tineret din Republica Moldova: dacă vor exista mai multe acţiuni sectoriale, care ar soluţiona cauzalităţi şi nu efecte, atunci am avea o politică eficace, durabilă şi chiar poate eficientă. Altfel, totul se transformă în intervenţii de suprafaţă, care-şi demonstrează mai degrabă efecte nocive asupra sănătăţii sociale a tineretului din Republica Moldova.

- Va urma
Din episodul următor: ce am făcut eu de deţin dreptul de expunere a propriului punct de vedere în domeniul politicii de tineret şi despre bagajul meu de cunoştinte privind CNTM

P.S. La 23 ianuarie 2008, Guvernul a aprobat componenţa nominală a Comisiei Naţionale pentru organizarea acţiunilor consacrate Anului Tineretului. Deci, se înaintează cu paşi de melc, iar capra vecinului tot schiloabă rămâne.

Poza este creaţia lui Merloz Paris din seria Life in Paris. Seria este accesibilă la ....

Urrrrrraaaaaa, dezbaterea a început!!!

2008-01-09T10:25:00.000+02:00

Din seria: Anul tineretului în dezbateri.
Episodul 1

Preliminarii
La sfârșitul anului trecut am postat un cometariu ce ținea de faptul cum președintele Republicii Moldova a declarat anul 2008 ca an tineretului. La prima vedere declararea unui asemenea an este un lucru benefic pentru dezvoltarea Republicii Moldova. Însă, în realitate este un fapt dăunător din punctul de vedere al coerenței și sustenabilității politicilor publice de tineret. Un alt factor dăunător se referă la utilizarea unor organizații de tineret, inclusiv CNTM (deși această organizație este un perdant colateral), într-o răfuială de politici publice cu miză electorală. Am trimis postarea pe trei grupuri de discuții (cntm-liderism; ONG-MD; MOLDOVAdoc) și doar pe unul dintre ele a fost acceptat (MOLDOVAdoc). Acum sa ne intrebăm de ce unii spun că în realitate societatea civilă din Republica Moldova este plafonată şi fierbe în propriile concepţii limitate despre libertatea, democraţie, participare activă şi responsabilă ş.a. Totuşi, peste câteva zile, postul a fost preluat și publicat de http://www.unimedia.md/ . La început liniște și pace...toți au plecat în vacanță. Dar, de vre-o citeva zile incoace au început să apară comentarii și opinii privind considerentele mele. Unul dintre cel mai furios s-a dovedit a fi Marcel Spătaru (îl cunosc de când umblam cu paiele în cap: când făceam dezbateri - de vre-o 11 ani în urmă), care a publicat un comentariu pe blogul său, într-un stil brand-uit „Marcel Spataru”. Marcel scoate din „puțul gândirii” câteva chestiuni interesante și chiar utile iniţierii unei dezbateri. După aceea, Artur Gurău a publicat un post cu rol de mediere – dealtfel, este o tactică captivantă și lucidă. Artur ne spune pur și simplu „Comentați!”. Desigur, câteva comentarii pe http://www.unimedia.md/ și câteva telefoane (de altmineri, utile). În principiu, mă bucur că postul respectiv a făcut unele ravagii și că dezbaterea a luat foc.

Promisiunile făcute se respectă
Am promis că în 2008 voi dedica ceva timp pentru analiza politicilor publice de tineret din Republica Moldova. In acest sens, am instituit seria „Anul tineretului în dezbateri”, care va avea o periodicitate de doua maxim trei posturi pe lună. Despre politicile de tineret se vorbește mult, se face puțin și se scrie mai nimic. Anul trecut, unul din colegii mei, Tudor Darie, a reușit să elaboreze un mic studiu privind politicile de tineret din Republica Moldova. În domeniul integrării europene (aplicarea Planului de Acțiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova) am mai scris și eu ceva. Consider că este un început bun și că demersul analitic și de expertiză trebuie continuat și chiar avansat într-un demers comprehensiv de cercetare. Au mai lucrat în această direcţie echipe coordonate de Iosif Moldovanu si Liliana Palihovici. Însă, eu nici până în ziua de azi nu am văzut un studiu comprehensiv în care să fie prezentată situația domeniului de tineret din Republica Moldova. Biroul Național de Statistică elaborează anual o serie de rapoarte statistice, câteva organizații au elaborat niște rapoarte privind participarea tinerilor și cam atât, execeptând studiile sectoriale ale unor organizații finaciar-donatoare. Nimic despre tinerii și violența domestică sau violența școlară, despre demersul antreprenorial al tinerilor, despre opțiunile educaționale și profesionale, accesul la servicii informaționale electronice, dialogul intergenerațional, despre echitatea socială în categoria tinerilor, accesibilitatea la servicii educaționale universitare sau secundar-profesionale și multe alte aspecte care sunt fundamentale pentru înfăptuirea unor politici sectoriale. Avem o ditamai Academie de Știinte, care se ocupă cu mii și mii de probleme și consuma bugete imense, și nici până în ziua de azi nu avem ceva concret care sa ne spună despre ceea ce reprezintă tineretul de azi din Republica Moldova. Până atunci, eu nu prefer sa bag mâna in foc si sa afirm că tineretul de azi reprezintă schimbarea politică şi economică a Republicii Moldova. Deja, am câteva exemple relevante care susţin contrariul.

Limbajul de lemn este inevitabil
În principiu, nu voi răspunde acum la provocările lansate. Mai aștept să se adune reacții și comentarii la cele enunțate. La unele provocări deja am dat un răspuns la comentariile de rigoare, altele-și așteaptă rândul. Voi răspunde în stilul meu: cel al limbajului de lemn, care lui Marcel Spătaru îi displace. Este un limbaj specific mediului meu de activitate: academic, didactic și de expertiză. Mai mult decât atât, limbajul utilizat ascunde o perspectivă teoretică (şcoli de gândire şi de acţiune), ceea ce lipseşte cu desăvârşire spaţiului nostru politic, social, cultural etc. şi etc. La fel cum și limbajul lui Marcel îi este specific mediului în care își desfășoară activitatea. Recunosc că alocuri limbajul lui Marcel îmi displace, alteori este chiar foarte relevant și depresiv. Totuși, voi ține cont de aluzia lui Marcel Spătaru și în unele contexte voi utiliza un limbaj mai picant, în altele mai metaforic.
Spre sfârșit, am o sugestie pentru cei care intră în dezbatere: să instituim un gen de regulă prin care să respectăm deontologia și etica unei dezbateri bloggericești și să eliminăm limbajul infect și atacurile la persoana.

Din episdoul următor: explicație de fundal și despre opțiunea caprei vecinului

Poza este creaţia lui Merloz Paris din seria Life in Paris. Seria este accesibilă la ....

După expluzarea diplomaților, preoților, călugărilor - care categorii profesionale urmează?

2008-01-05T23:05:00.000+02:00

Zilele acestea presa din România, trezită din mahmureala sărbătorilor, s-a confruntat cu o problema nămeților, care au acoperit o parte considerabilă din România. Pe lângă subiectul politicii zăpezii (responsabilități publice, flexibilitate managerială, răspundere contractuală, cooperare socială ș.a.) s-a întrezărit și subiectul războiului ideologic dintre Republica Moldova și România. De fapt, este impropriu spus război - consider că este ceva de genul: conducerea Republicii Moldova în căutarea atenției din partea conducerii României. În schimb, conducerea României nu atrage o atenție considerabilă, ori așa cum spun uzanțele diplomatice, din motive lesne de înțeles. Răspunsul autorităților de la București ar reprezenta legitimitatea jalbei la casele mai mari împotriva României. Astfel, în căutarea răspunsului mult așteptat, președintele scandalagiu avansează procedura expulzărilor sau interdicțiilor de intrare către anumite categorii profesionale din rândul cetățenilor români care sunt rezidenți în Republica Moldova. Luna trecută diplomați, săptâna trecută călugări, azi o călugăriță și tot așa. Nicu Popescu consideră că această tactică este un gen de putinism moldovenesc în vederea. Eu încerc să avansez considerentul lansat de Nicu, însă rămân în aria punctului de vedere că preluarea practicilor putinsite este una din tacticile de acțiune pentru bătălia electorală din 2009. Și Denis Cenușa a scris ceva legat de acest subiect. S-a întrebat și el exclamativ dacă nu cumva Putin este lider pretutinedi.
În acest context, zilele acestea, după mai multe lecturi privind schimbarea instituțională, mi-am pus următoarea întrebare: care categorii profesionale (cetățeni români, rezidenți în Republica Moldova) urmează a fi expulzate din Republica Moldova? Într-o critică recentă a dlui. Vladimir Voronin în adresa României, enunțată în timpul ultimei sale vizite la Bruxelles, dl. președinte s-a referit la preoți și la studenți, care sunt plătiți de statul român. Prin urmare, logic ar fi ca după diplomați și preoți (inclusiv călugări) ar trebui să urmeze pocinogul pentru profesori, cercetători, artiști, scriitori (inclusiv și cei pensionari), ziariști (presă scrisă, tv și radio), activiști în diverse organizații nonguvernamentale. Mai mult decât atât, cred că în această logică se înscrie și vânătoarea oamenilor de afaceri și a diverșilor reprezentanți ai unor corporații sau firme românești în Republica Moldova. Trebuie să avem puțintică rabdare și să vedem cum vor evolua lucrurile și dacă procesul va fi mai amplificat decât cel din Federația Rusă.
Consider că pentru Republica Moldova, acest tip de demers reprezintă o tactică de propagandă prin care se dorește captarea atenției și obținerea rezultatului scontat, adică a răspunsului similar. Nu voi intra acum în detalii. Poate într-un post ulterior voi scrie despre cui și pentru ce îi servește o asemenea politică a expulzărilor. Însă, cert este că însăși cei care au inițiat acest demers conflictual vor fi însăși victimele acestui proces. Una din vulnerabilitățile unei asemenea tehnici constă în căderea capcanei atenției exagerate, care ar fi și rezultatul captării cumulative a atenției - atât de mult așteptate. De fapt, aici ar fi vorba despre efectul bulgărelui de zăpadă. Cineva aruncă un bulgăraș de zăpadă de pe un deal la vale și începe să fugă înaintea lui. Odată ce înnaitează, bulgărașul adună zăpadă, crește gradual în dimensiuni și-și mărește considerabil viteza. Astfel, mărindu-se, deja bulgărele rade tot ce-i stă în cale, inclusiv și pe cel care l-a lansat. Prin urmare, dacă ceva le scapă strategilor din aparatul prezidențial de la Chișinău, atunci probleme mari (din toata gama problemelor posibile) va avea nu numai președintele, dar și întreaga țară: consecințele pe termen lung pot fi destul de dezastruoase.
Desigur, este nevoie de ceva timp pentru a vedea cât de departe se poate merge în politica expulzărilor și interdicțiilor de intrare și în cât timp se va cumula răspunsul așteptat, și mai alesc cum se va face vizibil un asmenea răspuns însumat.

sursa pozei

Fenomenul www.UNIMEDIA.md

2008-01-03T15:48:00.000+02:00

De ceva timp UNIMEDIA produce valuri în spațiul mediatic din Republica Moldova. O echipa de tineri, motivați și pregătiți de condițiile tranziției haotice, sparg barierele neconvenționalului și captează interesele publicului internaut. Nu am cunoscut toata echipa, nici nu mi-am propus să fac acest lucru. În schimb am cunoscut un produs mediatic, care pare să se transforme într-un antreprenoriat profitabil din punct de vedere social şi din punctul de vedere al pluralismului de opinii. Consider că acest produs mediatic comportă un impact vizibil asupra democratizării Republicii Moldova. Mai mult decât atât, UNIMEDIA a devenit un spaţiu virtual de educaţie pentru cetăţenie democratică şi responsabilizare publică a tinerilor. De fapt, ceea ce nu face şcoala şi universitatea, face într-un anumit mod, UNIMEDIA (dar şi alte produse mediatice). Aş spune că este un rezultat al investiţiei efectuate de UNICEF, Fundaţia Soros şi alte organizaţii donatoare, care au investit în capitalul uman – în câteva sute de lideri comunitari. Beneficiarii unor asemenea programe au devenit germeni ai democraţiei. Unii dintre ei sunt prin politică, alții prin presă, alții peste hotare, alții... și tot așa. De fapt, acest produs mediatic reprezintă o valoare adăugată a donatorilor externi, dar și a procesului de educare a noii generații în spiritul democratic, cetățenesc, responsabil și vizionar. Mai mult decât atât, prin încercările sale, acest produs reușește să ofere o platformă a unor inițiative politice, a unor pachete de politici publice și, de ce nu, pregătește publicul beneficiar de o schimbare politică și socială. Indiscutabil, există anumite scăpări, conflicte și divergențe de opinii. Însă, toate acestea prilejuisc dezvoltarea și profesionalizarea acestui produs mediatic. Desigur, se demonstrează faptul ca etica și deontologia profesională, în sfera mediatică, se învață pe principiul încercare-eroare.
Nu am în vedere comparaţia UNIMEDIA cu presa scrisă şi electronică pe criteriul profesionalismului, ci pe criteriul originalităţii, cadrului pluralist şi de educaţie a publicului beneficiar. Dacă se va depune un efort asiduu şi continuu, UNIMEDIA poate deveni o practică de calitate din spaţiul est-european, un gen de trambulină mediatică pentru viitorii politicieni, analişti şi comentatori politici, oameni de afaceri, jurnalişti ş.a. - ceea ce până acum a lipsit cu desăvârşire din spaţiul public autohton.
Cu certitudine, UNIMEDIA este pionerul autohton în ceea ce numesc specialiştii din domeniul jurnalismului şi ştiiţelor comunicării ca fiind New Media. Desigur, UNIMEDIA-diştii (aici am în vedere echipa şi cei care cooperează cu ei, inclusiv eu) mai au foarte mult de lucru. Poate până la acest moment echipa UNIMEDIA a realizat doar 0,01% din ceea ce trebuie să facă. Dar asta este sensul vizionar al unei afaceri mediatice. Poate peste un an sau doi vedem și un post de radio și o televiziune. La mai mult și la mai mare!

P.S. Recunosc ca sunt partizan acestui produs mediatic și elogiul dat denotă o stimă. Însă, în același timp, am și o serie de așteptări, care cresc proporțional cu dezvoltarea și profesionalizarea serviciului și a întregii echipe. Cu alte cuvinte, asta înseamnă că voi cuteza să cer mai mult, voi îndrăzni să comentez activitatea sau inactivitatea produsului, voi avea curajul să reproșez echipei UNIMEDIA și, de ce nu, voi avea onoarea să îi laud. Concomitent, voi incerca sa fiu obiectiv și subiectiv astfel ca, dintr-un simplu serviciu de informare, acest produs să se transforme într-o adevărată corporație mediatică.

Despre bloggerul anului 2007, sondaj on-line realizat de www.unimedia.md

2007-12-29T22:35:00.000+02:00

Despre ce este vorba
La sfirsit de an, www.unimedia.md/ a incercat sa faca citeva totaluri. Unul dintre acestea s-a referit si la bloggerul anului 2007. Eu as pune ca a fost o actiune demna de apreciat si chiar una de pionerat din Republica Moldova. Totusi, acest demers a animat spiritele actorilor vietii virtuale din si despre Republica Moldova. Unii s-au aratat nemultumiti de faptul ca www.unimedia.md nu a enuntat careva criterii metodologice de realizare a sondajului. Cineva a incercat sa evidentieze citeva scapari tehnice ale sondajului. In schimb, altii i-au indemnat pe vizitatorii blogurilor lor sa le voteze numele. Toate bune si frumoase, adica democratic... Insa in urma procesului de dezbatere am intilnit voci care si-au propus sa eticheteze unele bloguri ca fiind neprofisioniste si neinteresante sau indemnuri de a schimba serviciul de proiectare si intretinere a blogurilor in favoarea altor servicii. Am numit acest mod de abordare complexul invingatorului. Furtuna-n pahar are totusi careva relevante asupra viitorului acestui mod de comunicare utilizat de bloggerii nostri.

Istoricul aspectului de promovare a blogosferei pe www.unimedia.md
Am fost de fata cand cei de la UNIMEDIA mi-au prezentat ideea lor de a promova blogosfera moldoveneasca in produsul lor de media electronica. Era, vineri, 7 septembrie 2007 si eram la Chisinau (in perioada cind realizam mai multe vizite de studiu pe la universitatile si auoritatile educationale din Chisinau). Echipa http://www.unimedia.md/ si-a propus sa promoveze ideile novatoare, analitice de pe blogosfera autohtona. Fiind un produs specific tendintei New Media si Second Life, www.unimedia.md/ si-a propus sa devina un adevarat sustinator al noilor tendinte mediatice din Republica Moldova. Din cite stiu, cineva de la UNIMEDIA, a contactat citiva bloggeri si le-a cerut permisunea de a selecta anumite posturi relevante pentru a le publica pe portalul lor de stiri. Totul a fost stabilit in sensul unei promovari reciproce. Cel putin, eu am fost intrebat si am dat acceptul pentru ca anumite posturi de pe blogul meu sa fie publicate si pe www.unimedia.md/, acceptind un flux de stiri al www.unimedia.md/ pe blogul meu.

Despre clasament
Din cite am inteles eu, sondajul despre bloggeri s-a facut avand in vedere aceasta cooperare agreata sau tacita cu realizatorii prodului mediatic. Am mai intels ca lista bloggerilor, care au putut fi votati, a fost stabilita avind in vedere criteriul preluarilor de pe blogul respectivului candidat. Mai explicit, cei de la care s-a preluat ceva de pe blogul lor si a fost publicat pe www.unimedia.md, sau cei care au produs cite o analiza sau comentariu pentru www.unimedia.md/ (cum ar fi Viorica Antonov sau Denis Cenusa). Eu am intels acest gest al UNIMEDIA ca pe o chestiune de recunostinta pentru cei care au contribuit la dezvoltarea acestui produs mediatic si nu ca o stabilire a unui clasament national.
Cred ca pentru un clasament national cred ca este nevoie de un concurs separat, care sa contina criterii foarte clare, echitabile si fundamentate pe domenii de interes (politic, economic, social, cultural, religios), dar si pe aspecte de piata (design, numar de vizitatori, numar de postari, coerenta, receptivitate fata de cititori etc.).

Relevanta acestei dezbateri
Personal privesc respectiva dezbatere in profunzime si nu o iau ca pe o chestiune treaca-mearga. De ce? Fiindca chiar pune bazele unei competitii. Iar, in urma unei asemenea competitii, grupurile de interese (comunitatile virtuale) se vor consolida. La fel, preferinte agregate se vor face din ce in ce mai vizibile. Una din finalitatile acestui proces se refera la constituirea viziunilor pe diverse domenii. Este vorba despre un gen de constructivism social translatat din viata virtuala in viata fizica (palpabila). Daca nu avem cum sa dezbatem real, atunci dezbatem pe cale electronica, iar cind va trebui sa actionam vom sti cum sa actionam. De exemplu, acum cind stiu ca Pavel Ciorici denota apucaturi autoritariste si total nedemocratice voi cauta sa evit posibilitatea dezvoltării vre-unui parteneriat sau o colaborare cu acesta, chiar daca in continuare ii voi vizita blogul si ii voi citi posturile. Sau, daca stiu ca Denis Cenusa are potential si necesita un sprijin colegial, inclusiv critica constuctiva, o voi face cu o deosebita placere - astfel ca in viitor sa cooperam si, in co-autorat, sa elaboram comentarii, analize, documente de politici, toate relevante procesului de europenizare si democartizare a Republicii Moldova. Iata asa se consolideaza spiritul parteneriatului si se formeaza noi abilitati, atit de necesare societatii post-industriale. Iata asa se formeaza spiritul cetateniei participative intr-o societate din ce in ce mai individualizata si virtualizata.
In realitate, relevanta sondajului realizat de UNIMEDIA se refera la valoarea sa adugata. Cred ca nici protagonistii acestui sondaj nu au anticipat dimensiunea post-sondaj si efectele acestuia.

Concluzii si urmari
Plecind de la faptul ca blogosfera din si despre Republica Moldova este inca in proces de identificare a unei proprii indetitati, de multiplicare numerica, de consolidare a pozitiilor si de captare a interesului potentialilor beneficiari, inclusiv a companiilor pentru postarea de publicitate. Daca unii privesc blogosfera autohtona in sensul limitat – hai se ne mai afirmam sa ne mai vada lumea – altii au luat-o in serios si chiar vor sa-si consolideze grupurile de interese, aflindu-se la mii de km de Republica Moldova. Fiecare blogger are o proprie motivatie si aceasta ii este alimentata de feed-back-urile cititorilor. Poate ca unii bloggeri de azi vor deveni guvernantii de miine (eu anticipez ca cel putin 4 bloggeri din lista stabilita de www.unimedia.md/ sunt si astazi in stare, adica competenti, sa devina ministri sau functionari de rang inalt pe domeniile lor de interes). In concluzie, Blogosfra noastra ofera multe perspective, unele dintre care inca nici nu sunt anticipate. Insa, mai intii de toate, insasi bloggerii trebuie sa fie mai deschisi, mai cooperanti si mai activi in promovarea ideilor si realizarilor lor. Cred ca este timpul sa ne gandim chiar si la un clasament national.

PS I Multumesc colegilor de la UNIMEDIA pentru acest exercitiu de competitie si deschiderea unui asemenea cadru de dezbatere.

PS II Multumesc celor care si-au acordat votul pentru blogul meu. Promit ca in anul 2008 voi fi mult mai activ decit in anul care pleaca.

Opsss... Președintele Voronin a declarat anul 2008 ca An al Tineretului.

2007-12-27T13:21:00.000+02:00

Cum se fac politici publice în Republica Moldova

Scriam într-o postare anterioară că săptămâna trecută mail-ul mi-a fost asaltat cu câteva mesaje, care conțineau comunicatul de presă elaborat de CNTM. Această organizaţie umbrelă, în unison cu alte organizaţii nenominalizate, solicita declararea anului 2008 ca an al tineretului. Din teorie știu, și le mai spun și studenților mei, că de la solicitare (comunicatul CNTM) și până la o decizie de politică (decretul prezidențial) este cale lungă și multă bătălie de interese politice, economice și mediatice. Ori, în cazul acesta comunicatul CNTM a fost remis pe 22 decembrie, iar pe 26 decembrie Serviciul de Presă a Preşedintelui ne comunica că decizia politică a fost luată şi decretul a fost semnat. Practic, în 2 zile lucrătoare grupurile de interese s-au bătut cât s-au bătut, s-au găsit banii necesari şi mass-media a relatat enorm de multe ştiri, prin care sa creat o necesitate publică de a institui un cadru de politici în domeniul tineret. Ori, nu a fost să fie aşa... linişte şi pace. În această logică, înseamnă că decizia politică fost luată mult mai devreme. Iar, aparatului prezidenţial îi lipsea o solicitare publică. Hopsss... şi cine să fie? Bineînţeles, o organizaţie umbrelă (organizaţie de piaţă) cu asociere externă, adică europeană. Iată cum, puterea politică uzitează de voinţa şi disponibilitatea asociativă a unor ONG-uri de tineret, pe de o parte, şi cum încalcă procedura de consultare publică, pe de altă parte.
Atenţie, problema mea nu este asupra declarării anului 2008 ca An al Tineretului, deşi acest lucru va fi în detrimentul tineretului. Problema mea este una de respectare a procedurilor de consultare politică şi publică şi de recunoaştere a organizaţiilor de piaţă în calitatea acestora de actori şi competitori egali şi nu subordonaţi ai puterii politice. Mai explicit: la un telefon a cuiva de la guvern sau de la preşedinţie, o organizaţie reprezentativă să fie manipulată. Mai mult decât atât, dacă vectorul Republicii Moldova este unul de integrare europeană, atunci pentru a respecta opţiunea instituţiilor comunitare Preşedintele Republicii Moldova putea să se declare anul 2008 ca An al Dialogului Intercultural. Asta aşa... cel puţin să fie în unison lumea europeană.
Îmi pare nespus de rău de CNTM că a devenit manivela autorităţilor guvernamentale în ceea ce priveşte răfuiala politică pe politici publice (şi ştiu de ce afirm acest lucru). Să înţeleg că persoana de la conducerea CNTM va fi răsplătită cu o funcţie guvernamentală, aia rămasă vacantă...?! Totuşi, cel mai rău lucru este că acum CNTM, fiind o organizaţie umbrelă utilizată şi compromisă de puterea politică, nu mai are nici o legitimitate să reprezinte domeniul de tineret, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european.
Şi dacă este să fie anul 2008 An al Tineretului, atunci promit că lunar voi posta pe blog analize privind involuţia domeniului de tineret şi a politicilor de tineret din Republica Moldova. Şi asta o voi face în ciuda faptului că voi fi considerat ca o persoană care denigrează imaginea externă a Republicii Moldova, nepatriot şi cetăţean indezirabil interesului politic de integrare europeană.

P.S. I Trebuie să recunosc faptul că imediat ce am primit comunicatul CNTM am schiţat un răspuns prin care să-mi exprim nedumerirea. Însă, nu l-am trimis şi nu l-am postat pe blog, aşteptând efectul acestui comunicat.

P.S. II În anii 2002 - 2003 se vorbea foarte mult de ONG-uri şi organizaţii umbrelă de tipul „GONG”. Iată-că metafora nu a dispărut din spaţiul public autohnon, ci devine chiar un indicator indispensabil pentru efectuarea analizelor şi evaluărilor de politici publice.

Despre PPCD și viitorul său parlamentar....

2007-12-26T16:54:00.000+02:00

UNIMEDIA a publicat azi un comentriu scris de Denis Cenușă. Denis, junior fiind în ale analizei politice (trebuie să recunosc ca și eu sunt în situația lui), exclude de la o posibilă coaliție la actul guvernării, după alegerile 2009, un candidat plin de istorie în spate. Este vorba despre PPCD. Asta în ipoteza în care PCRM-ul nu va fi în stare să guverneze. Cutând de ceva vreme și eu răspunsul la întrebarea cu pricină trebuie să îi spun lui Denis că eu cred că PPCD-ul va rezista și bătăliei electorale din 2009. Iar, dacă va fi și cazul, pentru a guverna se va mai alia cu PCRM-ul .
Desigur, capacitatea lui Iurie Roșca de a scoate oamenii în strada s-a epuizat. Nu mai are legitimite de a mai scoate lume in strada după acordul din 4 aprilie 2005. A, că poate dl. Roșca găsi o alta carte de bătaie, asta-i altceva. Oricum, cartea nu va fi una în opoziție tranșantă cu PCRM, ci una in „loialitate” cu acesta. PPCD va trebui sa-si asigure minimul de procente necesare intrării in Parlament. Astfel, PCRM va fi interesat să sprijine PPCD-ul în alegeri. De ce? Deoarece își va ști foarte bine partenerul. Adică cam se va ști la ce se poate aștepta PCRM de la PPCD. Pe când, PCRM nu va ști să anticipeze cu exactitate mișcările PL-ului și a PLDM-ului. La fel nici PPCD nu va fi în stare să anticipeze acest lucru. Iată de ce, PCRM-ul va face tot ceea ce poate pentru a introduce PPCD-ul în legislativul viitor. Astfel PCRM se va asigura că va putea guverna într-un anumit fel. Iar, lui Iurie Roșca i se mai satiface încă o dată dezideratul de guverna. În concluzie, este prematur să eliminăm PPCD-ul din calculul luptei electorale.
Principiul care generează o asemenea tactică ar fi: este mai bine să ai de partea ta și o grupare de opoziție aflată în proces de decădere, pe care o știi ca pe o poezie, decât pe cineva care abia acum s-a format și are capital politic în expansiune.

Despre vacanţă, despre spaţiul virtual Pruto-Nistrean şi despre participare civică

2007-12-24T15:09:00.000+02:00

În sfârşit am ieşit în vacanţă, aşa cum am numit-o a fi vacanţă creativă: mult de citit, mult de scris, mult de comentat şi de recomandat (exceptând câteva eforturi fizice de mutat mobilă prin casă şi de mers pe la marketuri). Acum, în prag de sărbători, este timp berechet şi nimeni nu are să te bată la cap cu orare, transport public şi cu ambuteiajele sale, deplasări prin ţară, luări de poziţii pe la diversele posturi de radio şi TV. Este pur şi simplu vacanţă. Eu îi spun creativa deoarece nu stai în zăpadă şi cutreieri munţi sau prin beciuri sorbind din licoarea lui Bacchus (eu sunt cu berea brună), ci în faţa a mormane de hârtii, cărţi şi fişiere electronice astfel ca să produci ceva autentic şi relevant zilelor şi problemelor noastre.
Zilele trecute m-am apucat sa fac un tur al blogurilor din şi despre Republica Moldova ca să mai vad ce mai scriu bloggerii noştri de pretutindeni, la ce mai cugetează, care sunt perspectivele europene şi ce năzbâtii s-au mai făcut prin spaţiul public Pruto-Nistrean. Multe bloguri cunoscute, aduse la zi cu tematici şi subiecte actuale, altele uitate (ca şi al meu de-altfel). Dar, surpriza, am identificat câteva bloguri noi, care m-au captat prin temele abordate şi prin modul în care autorii gândesc. Unul dintre acestea este blogul lui Petru Apostol. Are decât două postări, una dintre care chiar m-a intrigat - în sens pozitiv. Am şi lăsat un comentariu, ceea ce înseamnă ca am apreciat efortul acestui nou blogger.
Tot zilele trecute, căsuţa poştală mi-a fost invadată de un mesaj care conţinea comunicatul de presă al CNTM privind solicitarea unor organizaţii umbrelă de tineret pentru a declara anul 2008 drept an al tineretului. În privinţa acestui subiect, dar mai ales în ceea ce priveşte activitatea CNTM din ultimul an am o opinie separată şi poate că voi ieşi cu un punct de vedere individual.
Mai jos vreau să răspund la provocarea lansată de colegul nostru de breaslă, adică de breasla blogging-ului, şi anume la întrebarea: „Ce trebuie de făcut ca tinerii să participe la alegeri şi să se intereseze de politică ?”. Nu voi reda postarea colegului nostru. Explicaţie: merită de citit direct de la sursa, adică de pe blogul său. Dar, în cele de mai jos voi reda comentariul meu postat la secţiunea de comentarii din respectivul blog. Am şi un motiv pentru asta: cred că este un bun prilej de a răspunde la provocările actuale şi de a menţine subiectul pe agenda publică.

„Stii Petre, ma lovesc cu asemnea dileme aproape in fiecare zi. Fiind la
catedra, uneori si pe la TV si Radio, trebuie sa pledez pentru ceea ce afirmi tu
in aceasta postare. Dar fiind si un critic constructivist incerc sa dau
raspunsuri cit mai variate astfel ca se se ajunga la cauzalitati. Specificitatea
noastra, adica a celor din spatiul Pruto-Nistrean, este valabila si pentru alte
state post socialiste. Am intilnit aceeasi dilema si in Romania, in Ungaria, in
Polonia si in Slovacia. In acest scurt comentriu incerc sa iti dau un exemplu de
abordare explicativa (sunt multiple raspunsuri din diverse puncete de vedere:
social, economic, conflictual-generational, religios ș.a.).Aspectul de la care
pornesc eu in aceasta dilema generationala este daca cumva oferta politica si
electorala de interes tinerilor se regaseste cu adevarat pe agenda respectivului
partid politic. Undeva tin sa cred ca tinerii sunt cei mai manipulabili
electori, tocmai datorita faptului ca nu poseda experienta politica necesara
unei alegeri potrivite. Totusi, rationalitatea tinerilor se manifesta prin
apatia lor, ei simt ca sunt manipulati si se retrag din spatiul politic - optind
pentru alte preocupari generationale. Ma mira faptul ca unele partide si grupari
politice, fiind constiente de acest considerent, continua sa ii utilizeze ca pe
niste papusi, momindu-i cu participarea directa la viata politica. Deja avem un
exemplu elocvent pe care nu as dori sa il exemplific. Dar, trecind peste acest
aspect, vom constata ca unii dintre activistii din societatea civila, tineri
fiind, deja utilizeaza in viata politica propria experienta civica si
manageriala. Anume de acolo poate veni acel spirit de a da raspunsuri la
provocarile generationale prin pachete de politici si prin sporirea gradului de
participare la viata publica si politica. In aceasta privinta nu suntem deloc pe
drumul gresit, numai ca avem nevoie de ceva timp astfel ca o asemenea tendinta
se se solidifice si sa devina cu adevarat vizibila. Participarea si democratia
se invata prin exersare si nu prin transpunere si imitare. Oricum, felicitari
pentru o asemenea abordare si astept noi aparitii pe aceasta tema in spatiul
virtual.”
Poza este creaţia lui Merloz Paris din seria Life in Paris. Seria este accesibilă la ....

Avem oare nevoie de un război pentru a reforma sistemul educaţional?

2007-11-25T16:54:00.000+02:00

Ieri am asistat la lansarea cărţii „Instituţii de Învăţământ” scrisă de William K. Kummings şi publicată în versiunea tradusă în limba română la editura Comunicare.ro. Trebuie să recunosc că am avut acces la carte ceva mai devreme lansării sale şi am rămas surprins de modul în care autorul reuşeşte să realizeze o analiză comprehensivă a sistemelor educaţionale din Germania, Franţa, Anglia, SUA, Japonia şi Rusia. Lucrarea merită de citit cel puţin pentru faptul că oferă multiple răspunsuri privind paradoxul renaşterii unor sisteme educaţionale în condiţii economice de restrişte.
Ca şi la orice lansare s-a vorbit despre carte şi despre contribuţia adăugată a autorului în cadrul domeniului studiat. Totuşi, lansarea a fost remarcabilă printr-un detaliu, care a devenit şi fundalul prezentării lucrării. Provocarea a fost lansată chiar la deschiderea evenimentului şi este vorba de considerentul precum că dacă vrem ca sistemul autohton de învăţământ să se reformeze astfel ca acesta să devină competitiv pe arena globală şi europeană, atunci este nevoie de un război. Pesemne că în acest sens războiul este impropriu spus: este vorba despre un impuls remarcabil prin care sistemul educaţional poate fi reformat în vederea înscrierii acestuia în contextul competitivităţii europene şi globale.
În cazul cărţii lui Kummings, războiul este unul dintre motivele dezvoltării accentuate a învăţământului din Japonia, Rusia (URSS) şi Germania în perioada postbelică. Totuşi, cel mai spectaculos salt l-a înregistrat Japonia. Aceasta şi-a reformat instituţiile de învăţământ astfel încât la scurt timp după dezastrul războiului şi-a putut reveni şi chiar a avut posibilitatea să devină una dintre ţările fruntaşe la nivel mondial. Complementar, celor enunţate de autor, spaţiul european cunoaşte cazul enigmatic al Irlandei, stat numit metaforic şi „green tiger”.
În contextul spaţiului autohton (România şi Republica Moldova) este de remarcat faptul că sistemul de învăţământ reprezintă o continuitate a sistemului sovietic. Desigur, acest considerent este observabil mai ales în cazul Republicii Moldova. Dacă este să privim în profunzime, vom observa că Federaţia Rusă a renunţat la valenţele trecutului socialist şi îşi reformează sistemul educaţional conform unor deziderate specifice economiei de piaţă – adaptate la necesităţile ideologice interne. Pe de altă parte, România a devenit parte componentă a UE, iar sistemul educaţional încă nu răspunde necesităţilor economice şi sociale adecvate benchmark-urilor stabilite prin Agenda Lisabona sau prin alte documente şi acte programatorii de nivel comunitar.
În ceea ce priveşte Republica Moldova, observarea pertinentă este de tipul căutării trecutului pierdut. Prin alte cuvinte, nu este un progres, ci un regres. Procesul Bologna a devenit subiect de campanie electorală şi nu unul de reformă profundă a sistemului educaţional. Mai departe de declaraţii de intenţii şi câteva acţiuni de imagine publică reforma a stagnat, iar contrareforma s-a accelerat.
De aceea, metafora revoluţionării sistemului educaţional prin război mi s-a părut a fi adecvată situaţiei Republicii Moldova. Este cert faptul că nu am în vedere războiul interstatal (Doamne fereşte de aşa ceva!), dar consider că trebuie să fie un război de viziune socială şi economică privind viitorul educaţional a Republicii Moldova. Un asemenea război trebuie purtat între comunitatea politicienilor puterii politice şi comunitatea de politici publice din domeniul educaţional. Este vorba de un război care să relanseze dezbaterea publică privind reformarea sistemului educaţional şi reabilitarea instituţiilor educaţionale în contextul de relaţionare activă cu UE în domeniul educaţional şi de cercetare. În concluzie, războiul vizionar abia începe!

P.S. Dacă este să mă refer la contribuţia personală, atunci pot spune că aceasta se înscrie în contribuţia remarcabilă a comunităţii independente de politici publice, oponente actualei puteri politice. În acest sens, la sfârşitul săptămânii, pe 30 noiembrie 2007, voi lansa la Chişinău documentul analitic „Politica educaţională la doi ani de implementare a PAUERM: un nou impuls pentru perioada 2008 - 2011”. Detalii despre eveniment pot fi vizualizate accesând site-ul Centrului Analitic Independent EXPERT-GRUP.

Poza este creaţia lui Merloz Paris din seria Life in Paris. Seria este accesibilă la ....

Vasile Tarlev în căutarea împăcării cu societatea civilă

2007-11-11T21:37:00.000+02:00

Pe la începutul lunii octombrie citeam o ştire precum că dl. Vasile Tarlev critica acerb produsele societăţii civile în ceea ce priveşte monitorizarea îndeplinirii Planului de Acţiuni Uniunea Europeană - Republica Moldova. D-lui le numea a fi dezinformatoare şi cu rea voinţă asupra integrării europene a Republicii Moldova, adică strică imaginea ţării. Nu mă impresiona faptul că premierul dispreţuieşte puncte de vedere, care-i pot fi de folos în guvernarea statului, dacă ştie să le utilizeze eficace. Chiar discutaserăm în acele zile cu câţiva colegi aceste considerente lansate în spaţiul public. M-a mirat însă faptul că enunţurile critice erau pe alocuri eronate şi chiar dădeau de înţeles că vor exista şi consecinţe (îmi dau seama ca de-acele neplăcute). Mi-am mai dat seama că şeful guvernului nu ştie realitatea cotidiană şi instituţională a propriei instituţii pe care o prezidează şi chiar nici nu doreşte să o ştie. Dar cel mai important fapt pe care l-am conştientizat este că dl. Vasile Tarlev nici nu-şi dă seama cum se face apropierea dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, ori cum se produce europenizarea în contextul actual. Ca să-şi dea seama de acest aspect cam toţi funcţionarii, de la mic la mare, ar trebui să plece pentru vre-o doi ani la studii în şcolile europene de nişă.
Atacul furibund asupra autorilor produselor analitice elaborate şi dezbătute de comunitatea de politici publice devenea deja înscrisă în tendinţele actuale ale guvernării halucinante. Credeam că vor mai urma astfel de triluri. Dar, surpriză! Zilele trecute d-l Tarlev a revenit asupra consideraţiilor sale şi a recomandat unor instituţii guvernamentale să analizeze atent consideraţiile experţilor „independenţi” asupra politicilor ce ţin de apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană.
Poate fi acesta oare un semn de împăcare? Nu cred!!! Cred însă că dl. Tarlev este presat de către anumite instituţii comunitare să-şi revadă poziţia astfel încât să nu creeze disonanţe interne asupra faptelor raportate. Într-adevăr, se constată o discrepanţă profundă între ceea ce declară Guvernul şi ceea ce declară comunitatea de politici publice din sfera nonguvernamentală. De exemplu, ceea ce declară Guvernul în documentele sale de raportare ar însemna că Republica Moldova deja trebuie să fie un stat asociat UE. Iar, ceea ce declară comunitatea de politici publice reprezintă că Republica Moldova cam deviază de la obiectivul său strategic, chiar dacă în unele domenii sunt înregistrate progrese considerabile. Ori, în afara Republicii Moldova acest lucru cam bate serios la ochi. Devine evident faptul că cineva dintre părţi minte. Premierul Tarlev recunoaşte că multe din aceste analize ajung în birourile de lucru ale Comisiei Europene sau ale Parlamentului European. Iar consecinţele negative nu le suportă comunitatea de politici publice, însă tocmai instituţia executivă.
Într-o asemenea manieră, consider că Vasile Tarlev nu cheamă ca funcţionarii din instituţiile guvernamentale să utilizeze produsele unor experţi din comunitatea de politici publice din sfera nonguvernamentală astfel ca să se bifeze criteriul de reprezentativitate, de cooperare şi consultare. Este cert că şeful cabinetului îndeamnă ca funcţionarii să-şi dea seama de argumentele şi ipotezele de lucru ale experţilor, astfel ca unele dintre acestea să fie preluate de discursul guvernamental. Astfel, va fi utilizată forma nu şi fondul consideraţiilor analitice. De ce forma nu şi fondul? Deoarece până la acest moment instituţiile guvernamentale nu au acceptat să coopereze cu societatea civilă. Totul a fost de o manieră de vitrină. Astfel, instituţiile guvernamentale şi-au creat o proprie viziune unilaterală a procesului de europenizare. Deja sunt vizibile efectele ce imprimă consideraţia că se deviază considerabil de la strategia de integrare europeană. În acest fel, pe ultima sută de metri, vor fi preluate doar acele consideraţii care vor fi în concordanţă cu politicile guvernamentale. Prin urmare, respectivele aspecte vor fi decupate dintr-un cadru logic coerent al aspectelor ce ţin de europenizarea spaţiului public. Iată cum guvernanţii vor deturna o serie de recomandări de politici efectuate de experţii din societatea civilă.
Nu vreau să deschid „cutia Pandorei” privind cooperarea instituţiilor guvernamentale cu societatea civilă (acest lucru l-a făcut recent Nicu Popescu în postarea de pe blogul său). Însă, vreau să subliniez faptul că implementarea PAUERM nu este doar o datorie guvernamentală, dar şi una a cetăţenilor simpli, care poate vor să devină în curând şi cetăţeni europeni. Societatea civilă îi angrenează pe cetăţenii activi în multiple şi variate forme de asociere. Asta nu înseamnă că cetăţenii trebuie să fie manipulaţi de dogma guvernamentală, dar să fie călăuziţi şi de vocea societăţii civile. La fel ca şi instituţiile guvernamentale centrale şi locale, instituţiile şi structurile societăţii civile posedă roluri şi responsabilităţi complementare şi nu războinice. De aceea, orice manevră guvernamentală împotriva societăţii civile se soldează în timp cu un profund eşec al guvernării, chiar şi cu sprijinul acordat de acele structuri de tip gonguri. Iată de ce nevroza premierului cauzează halucinaţii împăciuitoare în stilul heirupismului politic. În acest fel, experţii constată şi recomandă, iar guvernul singur îşi strică imaginea prin halucinaţiile sale declarative şi faptele care contrazic strategiile integraţioniste.
Apropo, oare câte teme de interes european se discută în spaţiul public autohton??? Dl-le Tarlev, aţi generat oare vre-o asemenea temă cu relevanţă asupra Republicii Moldova?
Apropo secund, mai sunt încă 5 zile până la termenul limită de îndeplinire a PAUERM – termen stabilit însăşi de Vasile Tarlev

Sursa pozei

Reforme partidare: câteva consideraţii şi enunţuri asupra unor posibile consecinţe

2007-10-15T21:08:00.000+03:00

O temă importanta de discuţie este: „ce se poate întâmpla daca peste noapte ar dispărea PRCM?” Dacă ar fi posibil aşa ceva, atunci efectele ar fi dezastruoase pentru partidele politice de opoziţie sau grupurile de iniţiativă care se află în proces de constituire. Practic, am avea un gol de aproximativ 1/3 din bazinul electoral existent. Oare vor fi in stare alte partide sa acopere acest gol creat? Oare vor şti restul partidelor cum sa capteze electoratul rămas neacoperit şi să răspundă conform necesităţilor şi intereselor acestuia? Eu cred ca nu. Dispariţia totală a PRCM de pe eşichierul politic al Republicii Moldova ar avea mult mai multe consecinţe negative decât cele pozitive. Dar, încă nu vreau să răspund integral la această întrebare. Mai trebuie să observăm ce se va petrece cu actualul PNL, dacă este ceva similar cu PD. Mai trebuie să observăm care este mecanismul de coagulare a noilor platforme politice (socialistă, social-democrată, liberală şi populară). Mai trebuie să avem puţintică răbdare în explorarea şi identificarea verzilor, a extremei drepte, cât şi a celei stângi. Într-o postare ulterioară voi căuta răspunsuri privind potenţiala dispariţie a PRCM din viaţa politică a Republicii Moldova. Totuşi, în continuare mă voi opri la câteva consideraţii legate de presupusa reformă a PRCM.
Cum nu ai da, PRCM are un rol fundamental în procesul de democratizare a Republicii Moldova. Acest rol se identifică prin mai multe aspecte. Primul aspect este că a PRCM a generat pentru un oarecare timp o anumită stabilitate politică. Al doilea aspect, într-o oarecare măsură PRCM a făcut ceea ce a promis în campania electorală din 2001, ceea ce a generat încrederea considerabilă a unei părţi din propriului bazin electoral. În acest sens, pentru perioada 2003 - 2005 PRCM nu a generat o migraţie electorală considerabilă. În al treilea rând, după alegerile parlamentare din 2005, PRCM a demonstrat incompetenţă şi nepăsare în multiple probleme economice, sociale şi teme de relaţii externe, ceea ce a oferit unei mase critice electorale să abandoneze PRCM şi să caute alţi concurenţi electorali pentru a le gira voturile. S-a observat la alegerile locale din acest an. Astfel, procesul de migrare electorală a fost instituit într-un mod lent, dar sigur. In al patrulea rând, a scăpa de povara trecutului, adică de un pseudo-partid continuator al ideii socialiste, se poate face prin „arderea întregii capacităţi”. Aşa că, dacă este să observăm, la acest moment PRCM nu mai are nici un mesaj politic credibil şi plauzibil. Acesta deja a devenit un partid depăşit de realitatea cotidiană şi în disperare va arunca cu noroi în stânga şi în dreapta. Prin urmare, capacitatea s-a electorală este din ce în ce mai redusă, iar actorii politici care activează în partid s-au compromis prin multiplele dezacorduri şi detractări de la politicile publice pe care le-au iniţiat în ultimii ani.
În acest context, această stare de fapt prilejuieşte pregătirea unor noi redute de democratizare prin europenizare. Constructorii acestor redute sunt tineri, unii tehnicieni neutri, alţii arhitecţi angrenaţi politic. Începând cu primăvara anului 2009 aceşti tineri constructori vor putea prelua puterea politică din Republica Moldova. Desigur, poziţionarea lui Dorin Chirtoacă, este un „barometru” al procesului. Chiar dacă vor fi anumite insuccese, poziţionarea tinerilor în funcţii cheie este un proces ireversibil. Nu aş crede că d-nii Vasile Iovv sau Vadim Mişin mai pot face faţă unor mandate de ministeriat în timp ce europenizarea iată-că deja ne presează. Nu aş crede că dl. Vladimir Voronin mai poate produce valuri integraţioniste, în sensul reglementării conflictului transnistrean sau în cel de apropiere de UE. După aproape 80 de luni de guvernare unilaterală PRCM şi-a epuizat din plin capacitatea de a mai face faţă provocărilor externe, dar mai ales a celor interne. De pe o zi pe alta, alternanţa la guvernare devine inevitabilă. Europenizarea în sensul Republicii Moldova înseamnă şi producerea unei alternanţe la putere.
Acum problema PRCM-ului este dacă se va reforma sau dacă va rămâne aşa cum este. Dacă va rămâne aşa cum este acum, atunci actorii reformatori vor trebui sa-l părăsească. În acest ultim caz, modelul PD va fi valabil şi pentru PRCM, adică sucombarea partidului se va produce mult mai rapid decât se anticipează. Dacă se va reforma, atunci va trebui să treacă cu succes peste o serie de bariere de ordin ideologico-doctrinar, vizionar, managerial şi al promovării şi selecţiei de resurse umane. În principiu, reformarea PRCM va fi foarte complicată şi se va lăsa cu multe victime, în principal din tabăra „ideologilor ortodocşi”.
Un alt aspect important care ar trebui sa se întâmple odată cu reformarea PRCM este că, la rândul său, şi PPCD ar trebui să se reformeze. Este evident faptul că în perioada 2001 - 2005 PPCD a fost contraponderea axială a PRCM. Chiar dacă înţelegerea din aprilie 2005 a mai limpezit situaţia divergentă, indiferent de faptul că şi acum mai există o cooperare tacită, PPCD fără PRCM nu ar putea exista. In acest caz va fi oare in stare ca PPCD sa se reformeze astfel ca sa respecte logica existenţială stabilita după legalizarea PCRM? Este drept că PPCD-ul a suferit deja o reformare doctrinară profundă, la 11 decembrie 1999, dar aceasta era mai degrabă necesară pentru ascensiunea în Internaţionala Democrat Creştină. În schimb, PPCD are acelaşi lider politic de peste 15 ani, care şi el pare a fi perimat şi incoerent în acţiunile şi viziunile sale politice. În această ordine de idei, consider că dacă PPCD-ul nu se reformează la timp, atunci locul lui pe eşichierul politic îl va lua viitorul PLD. Mesajul unionist şi pro-românesc, abandonat de PPCD în reforma sa din 1999, a fost deja preluat de mai multe partide, unele de „cartier”, altele cu o posibilitate redusă de a accede la fotoliile parlamentare. La fel ca şi în cazul PRCM, reforma PPCD ar trebui să semnifice schimbarea generaţională în conducerea partidului. Altfel, dacă politicile şi strategiile se schimbă, prin aceiaşi actori politici rămaşi la cârma respectivelor partide, tacticele politice rămân aceleaşi. În consecinţă, reforma este în realitate o pseudo-reformă şi în timp poate avea efecte negative asupra respectivelor partide.

Consideraţiile de mai sus nu trebuiesc luate ca verdicte sau etichete. Aceste idei constituie subiecte de dezbatere publică şi chiar consider că trebuiesc dezbătute cu ardoare de către comunitatea bloggerilor moldoveni. Apropo, ca răspuns la dilema enunţată recent de colegul Ion Mărăndici, dar şi de Artur Gurău, am constatat că blogurile autohtone au început sa aibă un efect asupra opiniei publice. Desigur, cineva din bloggeri poate fi mai sincer decât alţi bloggeri. Însă, contează ca blogurile creează un spaţiu de analiză alternativă, care începe să provoace valuri. Prin urmare, vocea noastră devine din ce în ce mai auzită. Ce bine că ideile şi scrierile „din topor” par sa aibă efecte mai pertinente decât scrierile academice şi cele tehnice.

colaj> nicktod

Auschwitz: reminiscenţele unei vizite de o zi (III)

2007-10-13T22:23:00.000+03:00

Auschwitz-Birkenau: cât de mult contează o denumire şi ce produce şcoala de azi
După o vacanţă îndelungată şi copioasă am început activitatea didactică. La primul seminar din acest semestru am constat că şcoala produce în continuare „produse” intolerante, xenofobe, rasiste şi homofobe. Mă voi bucura dacă aş şti că greşesc. La o grupă, am dat exemplul faptelor de la Auschwitz-Birkenau şi am primit un răspuns de genul de ce nu ar mai exista un astfel de „campus al morţii” şi în zilele noastre. Nu am rămas şocat, deoarece în puţina mea experienţă am avut multiple situaţii de genul acesta Iar, rolul meu de facilitator era şi este de neutralizare a instinctului individului dominant prin rasă şi prin alte identificări sociale. Într-o viitoare postare voi analiza mai pe larg acest aspect. Totuşi, acum aş vrea să notez câteva aspecte referitoare la complexul Auschwitz-Birkenau.
La acest moment, complexul Auschwitz-Birkenau este poate cel mai mare complex memorial dedicat victimelor războaielor, oricare ar fi dintre ele. De fapt, actuală denumire a complexului memorial, intrat în lista Patrimoniului mondial UNESCO încă din anul 1979, este „Lagărul de concentrare şi exterminare nazisto-german de la Auschwitz-Birkenau (1940-1945)”. După o serie de dispute privind Holocaustul şi rolul Poloniei în procesul de exterminare masificată a evreilor, la 28 iunie 2007, Comitetul pentru Patrimoniul Mondial UNESCO a modificat numele acestui complex conform cererii exprese a Guvernului polonez. Fiind situate pe teritoriul Poloniei, după război lagărele de concentrare şi exterminare din perioada anilor 1939 -1944 au fost considerate de publicul larg a fi lagăre poloneze. Denumirea unui asemenea complex contează foarte mult: de multe ori se asociază existenţa acestor lagăre de concentrare şi exterminare cu politicile poloneze din perioada 1939 – 1945. Ori, politica de exterminare masificată, nu numai a evreilor, dar şi a altor populaţii şi grupuri minoritare, a fost una din priorităţile fundamentale ale Partidului Muncitoresc Naţional-Socialist din Germania, adică a celui de Al Treilea Reich. În acest caz, Polonia acelei perioade era doar un teren de manevră şi stocare pentru armata nazistă. Similitudinea procesului o putem identifica cu uşurinţă şi în partea sovietică.
Implementarea politicii a însemnat exterminarea unei populaţii de aproximativ 11 milioane de persoane care erau considerate „nedemne de a trăi”. Astfel, teritoriul polonez era prielnic pentru implementarea unei astfel de politici, deoarece reprezenta la acel moment un spaţiu intens locuit de populaţia evreiască, dar şi de slavi şi alte categorii sociale „nedemne de a trăi”. Decizia Comitetului pentru Patrimoniul Mondial UNESCO este în realitate un act reparatoriu pentru a nu confunda faptele şi datele specifice acelei perioade. Apropo, am avut şi noi pe teritoriul actual al Republicii Moldova un lagăr de concentrare, undeva în regiunea transnistreană, iar România a avut şi ea câţiva Schindleri a ei, unul dintre care este Cornel Dumitrescu. Despre această persoană nu prea cunoaştem multe date, deoarece faptele acestuia au fost redescoperite în anii 1993-1994, aproape peste 20 de ani de la moartea sa (1976), cu ocazia lansării ecranizării lui Spielberg.
Deci, avem de cugetat pe anumite teme.

Clintonizarea Republicii Moldova (II)

2007-09-25T23:28:00.001+03:00

De la sorosorizarea la clintonizarea Republicii Moldova
La un moment dat, când încă mai eram student, adică prin 2003 se tot discuta în Republica Moldova despre conceptul de sorosorizare. Protagonistul conceptului, Corneliu Ciurea, se străduia să explice publicului larg cum în perioada 2002 – 2003 nu se putea face mai nimic fără fondurile provenite de la Fundaţia Soros. Ţin minte că foarte multă lume era supărată pe protagonist deoarece în discursurile sale pe acest subiect erau usturătoare, dar şi recunoscătoare. Autorul se întreba de ce se întâmplă un astfel de fenomen în Republica Moldova. Strădania lui Corneliu Ciurea era să pună semne de întrebare şi să dea răspunsuri plauzibile. Însă, puţini îl înţelegeau ce vroia să spună omul cu conceptul şi comentariile sale legate de acest subiect. Unii înţelegeau prin discursul său că omul a aplicat pentru câteva programe de finanţare şi nu a primit nici un grant - în această direcţie autorul era considerat ca fiind răutăcios şi prin care vroia să „vină de hac” finanţatorului. Alţii înţelegeau opusul situaţiei anterioare: autorul promovează conceptele lui George Soros şi Fundaţia Soros deoarece unele proiecte erau finanţate de această instituţie.
În realitate situaţia era de o altă natură. Încerc să o dezleg pe fugite. După alegerile parlamentare din 2001 marea majoritate a finanţatorilor externi s-au retras sau au sistat temporar anumite programe de finanţare pentru Republica Moldova. Perioada era destul de belicoasă în ceea ce priveşte granturile externe (în acest sens a fost elaborată şi o lege pentru a reglementa finanţarea externă a societăţii civile). Personal, la începutul anului 2002 am cunoscut pe cineva care a coordonat un program de dezvoltare comunitară în Republica Moldova şi care a trebuit să-şi închidă reprezentanţa din Chişinău datorită nesiguranţei politice. Să ne aducem aminte că la un moment dat şi Oficiul Băncii Mondiale din Moldova introduse-se un moratoriu de finanţare pentru programele consistente. Ei, iată în acea perioadă pe baricade rămase-se UNICEF, UNDP şi alţi finanţatori din categoria organizaţiilor şi instituţiilor internaţionale. Dar, dintre finanţatorii privaţi, cea mai implicată şi rezistentă instituţie a fost Fundaţia Soros. Iată de ce, practic la acel moment Fundaţia Soros din Republica Moldova era asaltată de mii de propuneri de finanţare, dintre care doar un mic procent din acestea puteau fi finanţate. Această instituţie era pusă în situaţia satisfacerii enormelor necesităţi comunitare şi instituţionale. Ori, din punct de vedere financiar şi instituţional, acest lucru era cu desăvârşire imposibil. Aşa că unii lideri din societatea civilă erau bucuroşi, iar alţii foarte întristaţi de faptul că Fundaţia Soros din Moldova finanţa sau nu anumite acţiuni sau iniţiative.
Prin intervenţiile sale, Corneliu Ciurea dorea să demonstreze faptul că sorosorizarea Republicii Moldova era inevitabilă. Adică, după 1993 toate drumurile duceau la sediul Fundaţiei Soros din Moldova. În aceste condiţii, autorul făcea o analiză a consecinţelor pozitive şi a celor negative. Ţin minte că mulţi nu înţelegeau abordarea lui Corneliu Ciurea şi erau fie iritaţi, fie intrigaţi de argumentele enunţate.
Dacă este să-mi exprim opinia personală atunci pot spune că la acel moment eram entuziasmat de o asemenea perspectivă a discuţiilor. Undeva, vedem similitudinea dintre Georgia şi Republica Moldova, unde efectele programelor Soros au fost remarcabile. Desigur, efectele prezenţei Fundaţiei Soros în Republica Moldova la fel sunt remarcabile, mai ales pentru perioadele 1992 – 1997 şi 2002 – 2004. Prin sorosorizarea Republicii Moldova eu înţelegeam eficienţa şi eficacitatea programelor pe care le dezvolta şi le dezvoltă în continuare această instituţie, chiar dacă autorul avea în vedere şi anumite aspecte negative. Extrapolarea de la sorosorizarea şi clintonizarea Republicii Moldova se vede la fel prin cauzalităţi şi efecte. Dacă sorosorizare ar însemna dezvoltare, atunci clintonizare ar însemna întinerirea clasei politice şi administrative din Republica Moldova.

- va urma

Clintonizarea Republicii Moldova (I)

2007-09-22T05:58:00.000+03:00

În căutarea argumentului
După 1991 se tot discută despre asaltul tinerilor pentru preluarea puterii politice din Republica Moldova. Există şi o concepţie integrată în spiritul colectiv al cetăţenilor precum că: „totul se va schimba înspre bine numai atunci când cei tineri vor veni la conducere”. Problema mea semantică se referă la anume care dintre acei tineri? Căci, din 1991, tot generaţii de tineri se perindă pe holurile Parlamentului, Preşedinţiei, Guvernului şi ale zecilor de agenţii guvernamentale centrale şi locale. Într-adevăr, tinerii vin şi pleacă. Unii dintre ei au devenit deja tineri mai în vârstă, alţii abia se instalează prin birourile instituţionale. Însă, cum nu ai da, aceştia sunt minoritari printre majoritarii gerontocraţi. La un moment dat, pentru o ipoteză de lucru, făcusem şi o statistică privind câţi sunt tineri şi câţi sunt în vârstă.
Din discuţiile avute în ultimii ani cu mai mulţi funcţionari din administraţia centrală, dar şi din cea locală a Republicii Moldova, argumentele persoanelor mai în vârstă se centrau pe aspectul că tinerii nu au experienţa de activitate. Pe când, cei tineri relatau că ei nu sunt lăsaţi să se afirme. După mine, ambele categorii au dreptate. Însă, respectând principiul continuităţii generaţionale, respectul şi încrederea reciprocă este esenţială. Ori tocmai în ultimii 17 ani acest principiu nu a fost respectat. De aceea, în prezent, conflictul dintre generaţii este atât de vizibil în viaţa politică din Republica Moldova, chiar dacă unii politicieni resping cu vehemenţă o atare constatare.
Săptămânile precedente audiasem un comentariu despre armenizarea Republicii Moldova. Zilele trecute am citit un alt comentariu, dar despre brejnevizarea Republicii Moldova. Dacă primul se referea la perspectiva economică, atunci, cel de-al doilea comentariu, puncta tocmai aspectul disparităţii generaţionale. Trecând peste aceste două concepte intrigante (vă recomand să căutaţi comentariile respective prin lumea virtuală a Republicii Moldova), îndrăznesc să inventez un nou concept: „clintonizarea Republicii Moldova”. Pe scurt, conceptul se referă la înnoirea clasei politice şi administrative a Republicii Moldova pe un fundal al întineririi generaţionale. Fenomenologia clintonizării Republicii Moldova este sinuoasă. De aceea, voi dezvolta mai pe larg acest concept într-o serie de postări ulterioare.

Stafia electorală reformatoare

2007-09-19T12:51:00.001+03:00

Plecarea unui lider dintr-un partid sau grup politic creează o situaţie inedită: discuţii, răbufniri, învinuiri, proiectări de viziuni etc. Cel mai important fapt se referă la materializarea unui deziderat politic: maturizarea personalităţii politice şi accesarea unor poziţii convenabile pentru gestionarea vieţii politice.
Ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută nu este un caz disparat şi rupt de realitatea cotidiană. Practic, în fiecare partid politic autohton a apărut o stafie, care poartă numele de „vezi că plec”. Un gen de şantaj politic, prin care stagnarea poate fi depăşită şi concurenţa poate fi instituită în calitate de normă primordială. Până acum, ieşirile precedente nu au fost atât de vizibile ca cea de săptămâna trecută. O fi rezultatul unei campanii de marketing politic?! Însă, amploarea dezbaterii este rezultatul unei stări conflictuale mocnite. Starea respectivă este observabilă practic în fiecare partid politic cu rezonanţă electorală din Republica Moldova, că este la putere, că este în opoziţie. Chiar şi cele mai autoritare partide (le avem şi în dreapta şi în stânga spectrului politic) sunt ameninţate de această stafie, cu rol reformator.
În realitate, a reforma ceva în Republica Moldova înseamnă a dărâma şi a o lua de la început. Nu avem acel spirit conservator, care să dăinuie peste decenii şi secole. Ceea ce facem este doar pentru consumul de azi. Nu ne gândim şi la ziua de mâine, prin prisma trecutului. Astfel, ca să exişti pe o plaja suprapopulată, eşti impus să dai şi în stânga şi în dreapta ca să-ţi faci un loc pe potrivă. Pe când, doar la o duzină de metri de tine, există un loc liber şi nedisputat de nimeni. Ei, stafia reformatoare îţi dă ocazia să te afirmi, dar nu te duce până la locul cu pricina. Te lasă să alegi unde ţi-e locul potrivit. Desigur, vor apărea mulţi contestatori. Dar, datoria este de a te afirma că anume tu eşti în stare să creezi ceva care să dăinuie în timp, respectând şi luând în considerare valenţele trecutului. Şi dacă vor apărea doi sau trei contestatori de calibrul tău, atunci stafia va avea motivul de a pleca liniştită să se odihnească.
Însă, înainte de răgaz, stafia va pune pe masa dezbaterilor publice pachete de politici. Aşa că, abia în acel moment, stafia electorală îşi va demonstra adevărata putere pe care o deţine. Ori, pentru a evita irascibilitatea stafiei trebuie depusă o muncă asiduă, creată o echipă puternică, proiectarea uni viziuni viabile, demonstrarea unei abilităţi de relaţionare externă şi dovedirea capacităţii de transpunere în practică a dezideratelor enunţate. Tocmai, atunci când acestea vor fi îndeplinite, stafia poate merge la odihna bine-meritată. În caz, contrar, vai şi amar de capul contestorilor.

***
Metaforele şi parabolele de mai sus fac referire directă la starea de fapt din viaţa politică autohtonă. Ceva se schimbă în Republica Moldova. Iar, schimbarea este spre bine, chiar dacă mulţi consideră că „până aici ne-a fost”. În realitate, rolul stafiei este de a ne reforma pe noi, cetăţenii şi electorii, căci aleşii sunt pe măsura noastră şi ne răspund direct la aspiraţiile noastre. Stafia este atitudinea fiecărui dintre noi, cei care votăm.

Conflictul intergeneraţional din arena politică din Republica Moldova capătă amploare

2007-09-14T09:51:00.000+03:00

În ultimul timp avem parte de o serie de surprize plăcute privind desfăşurarea vieţii politice din Republica Moldova. Tinerii politicieni au început sa iasă la atac, trecând peste leaderii tradiţionali şi invincibili ai partidelor politice autohtone. Este un semn că Republica Moldova se dezvoltă şi se maturizează din punct de vedere politic. Citind presa din aceste zile, îmi dau seama că o parte din mass-media din Republica Moldova în loc să încurajeze înnoirea generaţională a clasei politice, aceasta critică cu hărnicie procesul de fărămiţare partidară, fără să ofere alternative în schimb.
Desigur, fenomenul de fărămiţare şi multiplicare partidară poate avea consecinţe nefaste, vizibile mai ales într-o perioadă scurtă de timp. Însă, pe termen lung, fărămiţarea actuală va genera un proces reversibil de coagulare partidară pe principii ideologice şi doctrinare. La acest moment, pentru cazul Republicii Moldova nu putem vorbi de ideologie şi doctrine politice. Sunt indicatori vag aplicaţi la nivelul actorilor politici din Republica Moldova. Nici electorii nu posedă instrumente şi abilităţi de a utiliza şi interpreta acest tip de indicator de poziţionare politică. Tocmai într-o asemenea situaţie se poate forma cadrul necesar pentru fundamentare ideologică şi doctrinară.
Iată de ce, la acest moment, fărămiţarea partidelor poltice din Republica Moldova pe criteriul generaţional este inevitabilă: un gen de ruptură între trecut şi viitor. În acest sens, tinerii politicieni vor fi în stare să creeze viziuni spre care să aspire şi astfel să utilizeze capabilităţile prezentului. Pe când, generaţia mai în vârstă, utilizând prezentul pentru rezolvarea propriilor frustrări din trecutul recent (democratic sau socialist), se plafonează în acelaşi tip de mesaje politice, care nu generează nimic altceva decât stagnare. Odată ce partidele istorice nu se dau a fi reformate: soluţia este clară – plecarea celor tineri şi cu forţă politică. Aceaşi logică se poate aplica şi în cazul partidelor recent popularizate.
Cert este că viaţa politică din Republica Moldova devine din ce în ce mai palpitantă, semn că avem un viitor şi o perspectivă integratorie în UE. Să sperăm că în viitorul apropiat vom mai avea parte de asemenea practici aplicabile la nivelul PCRM, PL, PPCD, PDS şi iarăşi PD.
***
Ieri, după ce speculaţiile privind cazul Filat s-au adeverit, m-am uitat la „Ticăloşii” - un film românesc realizat în 2007 şi care reliefează, în mod metaforic, crâmpeie din viaţa politică din trecutul recent de la Bucureşti. Recomand acest film spre delectarea savuroasă a intrigilor şi afacerilor cu iz politic dâmboviţean.

Poza semnifică reînoirea unui monument arhitectural – Casa “Vladimir Herţa” – cu un fundal profund asupra modului de rezistenţă în perioada ultimelor două decenii, asemeni vieţii politice din Republica Moldova. Efectuată de nicktod în septembrie 2007

Moldova Suverană versus abordarea etno-sanguină privind cetăţenia română: lecţie de învăţat şi pentru alte publicaţii din Republica Moldova

2007-09-12T13:32:00.000+03:00

Cotidianul Moldova Suverană publică în ediţia de azi un editorial întitulat „Ce vor unii moldoveni de la România şi de ce are nevoie, în realitate, Moldova de la această ţară” semnat de Mihai Conţiu. Îmi permit să fac câteva comentarii asupra editorialului şi să enunţ anumite consideraţii personale.
Se pare foarte straniu, dar, în ultimul timp, Moldova Suverană preia un discurs civic şi proactiv, lăsând la o parte lauda şi supunerea guvernamentală. În această ipostază, tocmai acest cotidian furnizează în spaţiul public o abordare deloc păguboasă cetăţenilor Republicii Moldova (ţin să cred că aceştia vor fi şi viitorii cetăţeni ai UE). Îmi pare rău că ziarele pro-româneşti de la Chişinău, finanţate de Guvernul României, nu discută despre o asemenea abordare, ci favorizează doar abordarea etno-sanguină (în sensul reparării istorice) asupra cetăţeniei române. Într-adevăr, goana sutelor de mii de cetăţeni moldoveni după cetăţenia română nicidecum nu demonstrează apartenenţa civică şi morală la valorile şi principiile societăţii (româneşti). Mai mult decât atât, aspectul comercial al identităţii - în Republica Moldova sunt un antiromân, iar în România sunt un vehement antimoldovean - creează senzaţia că eşti un individ al falsităţii etnice şi nemulţumirii identitare perpetue. Metaforic vorbind, sănătatea morală şi identitară a individului dintre Prut şi Nistru este în colaps. Cu o asemenea stare de fapt nimeni nu vede Republica Moldova cu ochi buni. Cui îi trebuie un stat muribund şi cu o falsitate identitară masificată? Nimănui. Doar în cazul în care cineva vrea sa se folosească de teritoriul şi infrastructura acestuia.
De foarte multe ori am rămas şocat de faptul cum poate gândi un individ care deţine două paşapoarte: unul albastru şi altul roşu. De exemplu, anul trecut, venind de la Chişinău spre Bucureşti, fără să vreau am auzit un dialog dintre doi cetăţeni ai Republicii Moldova. Una dintre persoane avea şi cetăţenie română. Persoana cu cetăţenie română se văicăra de faptul că statul român nu îi acordă un ajutor medical cuvenit – aceasta fiind diabetică. Oricum din ceea ce am înţeles, veniturile lunare (pensie şi ajutor pentru medicamente şi tratamente) ale respectivei persoane constituia cât vre-o 5 burse lunare ale unui student (la nivel de licenţă) din Republica Moldova care studiază într-o universitate din România. Fără să contribuie cu nimic la sistemul de pensii, de asigurări medicale şi sociale din România, beneficiind de o pensie şi de ajutoare şi subvenţii pentru medicamente şi tratamente medicale, respectiva persoană tot nemulţumită era. Reproşurile ei erau de genul: „iaca ce-mi dau românii ăştia, nu vor să-mi dea mai mult!”. Şi când te gândeşti că pentru respectiva persoană acum lucrează 3 sau 4 tineri români, iar pentru ceea ce beneficiază din partea Republicii Moldova lucrează poate mai mult de 10 persoane (luând în considerare şi remitenţele externe), atunci îţi dai seama care sunt repercusiunile unui asemenea mod de gândire şi de acţiune. În termen lung de timp, un asemenea mod de gândire poate avea consecinţe negative asupra politicilor economice şi sociale ale ambelor state.
Nu este vorba despre un caz sporadic. Din contra, un astfel de mod de gândire este atât de răspândit, încât mă lasă să consider că doar cei născuţi după 1991 vor fi abili să privească lucrurile printr-o altă prismă. Modelul educaţional sovietic, dar şi ethosul sovietic, îşi demonstrează acum efectele – cetăţean al sovietelor, adică al nimănui. În consecinţă, nu eşti în stare să îşi negociezi contractual statutului de cetăţean şi să îşi asumi responsabilităţi. Ethosul omului şi cetăţeanului sovietic a rămas a fi activ, chiar dacă URSS a sucombat de aproape două decenii. Şi apoi te întrebi de ce în Republica Moldova lucrurile merg atât de prost.
Acest mod de gândire este dăunător nu numai Republici Moldova, dar şi României şi chiar, prin finalitate, întregului spaţiu UE.
Nu sunt împotriva abordării etno-sanguine. Însă, consider că aceasta este posibilă de aplicat numai în contextul în care nivelul de educaţie civică şi ordine morală este ridicat, iar comunităţile beneficiare sunt considerate a fi participative. În rest, acest tip de abordare poate genera conflicte inter-etnice şi interstatale, cu repercusiuni negative şi asupra potenţialelor comunităţi beneficiare de o asemenea politică.
Ce este de făcut? Sunt enorm de multe soluţii de reparare a situaţiei actuale. Acestea sunt din domeniul educaţiei informale a cetăţenilor Republicii Moldova în domeniul cetăţeniei democratice (EDC). În acest sens, fără să vrea editorialistul de la Moldova Suverană, propagă acest mod de educaţie, chiar dacă are o opţiune politică specifică grupului său de interese. La fel, trebuie să facă fiecare ONG şi instituţie mediatică din Republica Moldova – desigur, având în vedere multitudinea poziţiilor şi abordărilor în această problemă. Doar promovând conceptele, principiile şi cazurile de practică de calitate specifice educaţiei pentru cetăţenie democratică, în scurt timp Republica Moldova, se poate debarasa de judecăţile de tipul „blamării sistemului, fugii din ţară şi evitarea asumării de responsabilităţi” şi construcţia unei perspective reale de integrare în UE. Cred că nici dl. Conţiu nu ştie cât de important poate fi o asemenea abordare pentru „însănătoşirea morală” a indivizilor dintre Prut şi Nistru, chiar dacă unii se consideră a fi moldoveni şi alţii români.

Poza este preluată din setul de imagini de promovare vizuală a UE (seria 1999).

Primul cap căzut în scandalul vizelor şi despre populismul de prin arealul nostru

2007-09-11T18:32:00.000+03:00

I.
Azi în Parlamentul României au avut loc audieri în privinţa scandalului vizlor de la Consulatul Românei de la Chişinău. Astfel, parlamentarii şi senatorii l-au chemat pe ministrul Adrian Cioroianu să de explicaţii privind cele întâmplate la Chişinau. În timpul audierilor a anunţat că, în urma primelor cercetări, Alexandru Rus, consulul României în Republica Moldova, se face vinvat de tratament preferenţial faţă de una dintre agenţiile de turism din Republica Moldova. Totodată, ministrul Cioroianu a lăsat de înţeles că cercetările vor continua şi că informaţiile şi probele autorităţilor de la Chişinau sunt aşteptate în continuare. În acest sens, dacă ancheta va continua, este cert că numărul persoanelor vinovate va creşte. Totuşi, cel mai important este faptul că, în sfârşit, la Bucureşti unii politiceni, consilieri şi strategi s-au prins despre ce este vorba. Greu de crezut că ceva a început să funcţioneze. Dar, iată-că primul cap a căzut, adică consulul Alexandru Rus a fost retras de la Chişinău.

II.
Tot azi premierul Tăriceanu a anunţat că a suplementat bugetul Societăţii Române de Televiziune cu 360.000 lei pentru retransmiterea postului TVR1 pe teritoriul Republicii Moldova. Abia acum, când problema a devenit alarmantă, s-au găsit banii necesari pentru a fi viraţi la Chişinău. Bucureştiul iarăşi a demonstrat că este nepregătit. Iar, prin modul în care s-a luat decizia dl. Tăriceanu a demonstrat un zel de binevoinţă, adică de populism. Pesonal cred că ar fi mai populistă ideea de subvenţionare a achziţionării echipamentelor şi abonamentelor de tipul serviciilor DTH prin Satelit (gen DigiTV sau DolceTV). Astfel ca cetăţenii moldoveni vor avea acces la mai multe zeci de posturi TV româneşti şi nu numai la un singur post. Poate se găseşte un grup de presiune şi avansează această idee. De exemplu, săptămâna trecută Secretarul de Stat pentru Românii de Pretutindeni din MAE a declarat că preoţii din Republica Moldova (slujitori ai Mitropoliei Basarabiei) vor beneficia de o bursă lunară de 100$ – în timp ce miile de studenţi din Republica Moldova, care studiază în universităţile din România, mor de foame cu 50$ şi sunt minţiţi din jumătate în jumătate de an.

III.
Într-un anumit aspect, ţin să-i sugerez lui Oleg Cristal că la Bucureşti uneori se ma reliefează şi opusul tipului de gândire şi acţiune a Bucureştiului faţă de Chişinau, pe care-l descrie astăzi în articolul său din Moldova Suverană. Fără a face mare tam-tam, pragmaticii de la Bucureşti sunt minoritari. În schimb, aceştia sunt vizibili în mediul extern şi comunitar.

IV.
Ei, şi ca să vedeţi că nu suntem o insulă în ocean, vă recomand să citiţi o analiză pentru situaţia populismului din statele Grupului de la Visegrad. Veţi vedea cât de apropiaţi dar şi cât de îndepărtaţi suntem.

Academia de Ştiinţe din Republica Moldova în impas instituţional

2007-09-08T19:57:00.001+03:00

Zilele trecute a izbucnit un imens scandal pe piaţa educaţională dar şi cea de cercetare din Republica Moldova. De fapt, scandalul se extinde aproximativ în toate sferele vieţii publice din Republica Moldova şi va avea consecinţe considerabile asupra continuităţii reformei învăţământului superior şi a mediului de cercetare. Despre ce este vorba? Utilizând pretextul utilităţii acordării titlului de Doctor Honoris Causa al AŞM lui Grigorie Vieru, luni, 04 septembrie 2007, oficiosul Moldova Suverană publică un editorial întitulat „Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova – o instituţie care sfidează Constituţia”. În cadrul acestui editorial Moldova Suverană critică modul de acordare a titlului onorific, dar şi atacă aspectele privind gruparea sau regruparea intereselor în sfera ştiinţei din Republica Moldova. Editorialul poate fi repercutat într-un stil specific unui material la comandă. Se pare că dl. preşedinte al Academiei nu mai este în graţiile Preşedintelui sau Premierului. Sesizabil este şi faptul că această comandă are mize clare: spargerea monopolului instituit şi promovat de AŞM. Dreptul la replică acordat Academiei de Ştiinţe şi comentariul întitulat „Încotro domnilor Academicieni?” asupra dreptului la replică publicat de Moldova Suverană (ambele materiale au fost publicate la 07.09.2009) demonstrează faptul că războiul în lumea cercetării şi a vieţii academice capătă proporţii considerabile. Finalitatea relaţiilor şi intrigilor personale nu este atât de importantă pe cât faptul că acest scandal acordă o posibilitate de iniţiere a unui proces de reformare a clasei academice şi de cercetare din Republica Moldova. Trecând peste mizele individualiste sau corporatiste, în cele ce urmează voi enunţa doar câteva consecinţe ipotetice pozitive şi negative, care vor putea fi observabile în timpul apropiat:

Iniţierea unei dezbateri publice privind utilitatea, obiectivele şi statutul de activitate ale Academiei de Ştiinţe;
Guvernul Republicii Moldova va institui, prin intermediul a diverselor mecanisme de control şi de monitorizare a activităţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei, un blocaj instituţional;
Universităţile vor iniţia demersuri de redobândire a dreptului de iniţiere, coordonare şi evaluare a proiectelor de cercetare;
Universităţile vor deveni mai active în proiectele internaţionale şi cele comunitare de cercetare.

În viitoarele postări voi dezvolta fiecare enunţ ipotetic, dând argumente şi explicaţii plauzibile. Este cert că săptămâna viitoare principalele ziare vor mediatiza acest scandal. Totuşi, este evident faptul că scandalul Moldova Suverană versus Academia de Ştiinţe este unul cu bătaie lungă, iar câştigătorii finali vor fi universităţile, cercetătorii neîncadraţi în AŞM şi posibil o mulţime de instituţii guvernamentale, pentru profit şi chiar cele nonprofit. Apropo, atenţie la site-ul http://www.asm.md/ deoarece este virusat.

Poza este preluată de pe site-ul ASM

Când nu generezi transparenţă în probleme publice te pricopseşti cu scandaluri de rezonanţă externă.

2007-08-24T12:35:00.000+03:00

Problemele de maximă importanţă sunt rezolvate în doi timpi şi două mişcări
Asistăm la escaladarea unui nou conflict dintre Republica Moldova şi România. Pentru moment conflictul este mai mult mediatic decât diplomatic. Era de aşteptat că aşa va fi. Adică, maşinăria de eliberat vize va rugini şi va începe să scoată un zgomot alarmant. Este clar că acolo unde nu există transparenţă în procesul de decizie şi de implementare apar breşe ce avantajează mecanismele de corupţie. În acest caz, corupţia nu se identifică numai prin faptul că cineva a cumpărat o viză, care, conform prevederilor legale, se eliberează în regim gratuit. Actul de corupţie se identifică şi prin faptul că accesul la informaţie publică este limitat: de exemplu prin softul de programări nu îţi poţi da seama dacă pentru ziua x sunt programate z persoane, sau au mai rămas ceva locuri libere, care pot fi tranzacţionate undeva în altă parte decât în încăperile consulatului. Evident este faptul că soluţiile pentru procedura de eliberare a vizelor a fost identificată şi decisă pe ultima sută de metri. Încă de prin aprilie 2005 cineva din Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti îmi comunica că “lasă că asta o rezolvăm noi, încă nu-i aşa de importantă”. În accepţiunea funcţionarului respectiv problema devenea importantă abia cu două sau trei luni înainte de 1 ianuarie 2007. În realitate, aşa şi s-a întâmplat. Prin septembrie 2006, peste noapte s-a găsit o soluţie şi aceea a fost decisă ca fiind cea mai viabilă şi eficientă. Iată că după o jumătate de an de aplicare a acestui mecanism, se dovedeşte faptul că respectiva soluţie nu este nici eficace, nici eficientă, nici echitabilă, nici transparentă, nici sustenabilă. Şi acum sunt căutaţi ţapii ispăşitori. Astfel, cele mai comode sunt argumentele auzite în aceste zile la Bucureşti se refera la faptul că Republica Moldova este în continuare anti-românească, iar Federaţia Rusă îşi utilizează metodele de ripostă privind extinderea NATO şi a UE spre Est.

Mapa cu probleme
Totuşi, din ochiul meu de învăţăcel în politici publice, se observă faptul că Bucureştiul şi Chişinăul nu îşi pot stabili o agendă comună de priorităţi. Mapele sunt pline de hîrtii cu probleme, dar priorităţi nu sunt. Mai mult decât atât, constat că terminologia utilizată nu este înţeleasă corespunzător şi nici temele din Politica de Justiţie şi Afaceri Interne nu sunt studiate şi aplicate aşa cum trebuie. Aici chiar merită să fac o paranteză în ceea ce chiar mă interesează: (în legislaţia românească privind regimul străinilor, în cazul celor din statele terţe, expresia „student’s mobility” a fost transpusă prin traducere limitată doar ca „mobilitate a elevilor”, de mobilitatea a studenţilor - nici vorbă. Aşa că un biet student din spaţiul extra-comunitar, care vrea să urmeze studiile în una din instituţiile de învăţământ terţiar din România va avea mari bătăi de cap să-şi legalizeze şederea în România. Astfel de situaţii sunt extrem de multe.) De abia acum, prin utilizarea din plin a metodei încercare-eroare, legislaţia specifică JAI se armonizează, iar teancurile de modificări legislative cresc de pe o zi pe alta.
O parte din mass-media şi formatorii de opinie de la Chişinău şi Bucureşti utilizează argumentul că, dacă ar fi fost deschise celelalte două consulate, la Bălţi şi la Cahul, problema ar fi fost ca şi rezolvată. Ori, din contra, eu consider că, odată ce mecanismele şi instrumentele sunt aşa cum sunt, deschiderea de noi consulate nu ar aplana problema, ci ar “sparge” şi ar „deplasa” problema în trei părţi geografice. Mai mult, multiplicarea consulatelor ar contribui indirect la agravarea situaţiei de înţelegere cu partea de Est a Republicii Moldova, care în acest sens ar utiliza din plin argumentul “românizării” Republicii Moldova - pseudo-teama liderilor transnistreni. Inoculată cu succes populaţiei din acea regiune, deschiderea noilor consulate ar legitima argumentul liderilor transnisterni. Mai mult, argumentul acordării masificate a cetăţeniei române, utilizate de autorităţile de la Chişinău cu atâta sârg, se dovedeşte a fi valid în contextul în care la Bucureşti se anunţă că în septembrie 2007 Guvernul României va adopta o Ordonanţă de Urgenţă în acest sens.
Desigur, problema vizelor nu este numai o problemă bilaterală, ci intervine în discuţie şi viziunea UE în privinţa liberalizării regimului de vize între Republica Moldova şi UE. De fapt şi în realitate, Republica Moldova are problema în această privinţă în mod direct cu UE. Astfel, ea trebuie să negocieze cât mai abil, dar în corespundere de faptele şi capacităţile sale reale, un regim simplificat de vize. Pe de altă parte, rolul României este de a facilita accesul cetăţenilor Republicii Moldova pe teritoriul UE, prin aplicarea unor instrumente şi mecanisme transparente de eliberare a vizelor. Ori, actualul scandal este doar partea vizibilă a unui iceberg. Totuşi, cauzalităţile pe care le văd, referitoare la ambele părţi, sunt următoarele:

lipsa unei dezbateri publice în cadrul comunităţii de politici publice interesate privind modul şi instrumentele utilizate de eliberare a vizelor;
utilizarea ineficace şi parţială a experienţei altor state membre ale UE (Ungaria, Polonia chiar şi Spania sau Franţa) şi evitarea colaborării directe a statelor din această regiune;
neaplicarea unei metode de simulare a procesului de eliberare, menţinerea discuţiilor doar în cadrul mediului inter-guvernamenatal;
eliminarea participării grupurilor de experţi relevanţi;utilizarea practicii heirupsiste în procesul de transpunere a politicii de eliberare a vizelor;
susţinerea monopolizării ideii de centru unic de vize, fapt valid pentru Republica Moldova, şi modul în care a fost argumentă ideea deschiderii unui alt centru unic de eliberare a vizelor, fapt specific României.

Cine pierde şi cine câtigă în urma scandalului?

Este foarte simplu. Pe planul relaţiilor bilaterale cele mai multe pierderi le vor înregistra simplii cetăţeni moldoveni, care stau la cozi interminabile şi suportă tratamentele inumane ale funcţionarilor de pe ambele maluri ale Prutului. Pe plan extern, în urma acestui scandal câştigă cel mai mult politica externă a Federaţiei Ruse. În contrapondere, Uniunea Europeană, prin Politica de Vecinătate, este în pierdere. Dacă vedem scandalul şi din această perspectivă atunci nici de această dată România nu este pregătită să riposteze în mod corespunzător, iar Republica Moldova este utilizată pe post de manivelă, ceea ce nu-i va ajuta pentru negocierile ulterioare directe cu UE.

Vom mai avea încă un scandal?
Ca să concluzionez, scandalul vizelor demonstrează că ambele părţi au breşe importante în procesul de luare şi implementare a deciziilor. Se dovedeşte faptul că până în acest moment România încă nu a reuşit să se adapteze în noul său statut extern, iar Republica Moldova este din ce în ce mai izolată în plan extern şi de aceea un scandal de o asemenea amploare o mai scoate în evidenţă. Partea pozitivă a lucrurilor rezidă în faptul că scandalul vizelor dă posibilitatea discuţiei publice privind cauzalităţile reale, care au stat la escaladarea conflictului şi oferă o cât de câtă transparenţă în procesul de decizie şi implementare a politicii vizelor. Prin urmare, vom asista la ungerea roticelelor maşinăriei de eliberat vize. Dar, nu se ştie când anume maşinăria din nou va rugini, ori poate chiar se va defecta. Sunt de părere că în cazul în care transparenţa şi dezbaterea publică nu sunt pe la casele lor trebuie să fim pregătiţi pentru oricând la un nou scandal.

Premierul Tăriceanu aleargă după voturile de la cetăţenii moldoveni care au şi cetăţenie română

2007-08-22T17:56:00.000+03:00

În şedinţa de azi a Guvernului României dl. Călin Popescu Tăriceanu a solicitat finalizarea proiectului de lege privind cetăţenia română. Ministrului Chiuariu i-a fost solicitată prezentarea cât mai rapidă a proiectului de lege privind acordarea cetăţeniei române. De parcă problema relaţiei cu Republica Moldova constă doar în noua lege a cetăţeniei, care să încurajeze fuga masivă din Republica Moldova a forţei de muncă. Pe de o parte, se observă faptul că în ajun de îndelungata perioadă de campanie electorală ideile d-lui Tăriceanu se întâlnesc cu ideile d-lui Băsescu în ceea ce priveşte relaţia cu Republica Moldova. În al doilea rând, premierul Tăriceanu încearcă sa-l devanseze pe preşedintele Băsescu în declaraţii populiste de bune intenţii. Numai că, premierul uită de nenumăratele bâlbâieli în direcţia relaţiei cu Republica Moldova, evidenţiate până acum de toate cabinetele Tăriceanu. De exemplu, admiterea din acest an în instituţiile de învăţământ secundar liceal şi terţiar. În loc ca aceasta să se desfăşoare după anumite modele occidentale de admitere, aceasta s-a desfăşurat în cele mai execrabile condiţii din ultimii 17 ani. Nici în 2002 nu s-a întâmplat ceea ce se întâmplă în acest an. Netransparenţa informaţională, discriminarea şi neglijenţa sunt elementele definitorii privind "pomana" educaţională.
Azi dl. premier se trezeşte că legea cetăţeniei întârzie. Desigur, această lege întârzie şi va întârzia încă foarte mult timp. Explicaţia constă în faptul că în procesul negocierii cu Comisia Europeană în domeniul justiţiei şi afacerilor interne aspectul cetăţeniei a fost foarte clar stabilit: s-a negociat pe cap de cetăţean fizic şi nu pe cetăţeni virtuali şi adiţionali pe criteriul reparaţiei istorice. România a închis capitolul şi Tratatul de Aderare a fost semnat şi a intrat în vigoare. Prin urmare, după închiderea capitolului a deveni cetăţean al Românei înseamnă a trece prin condiţiile de rezidenţă stabilite conform legislaţiei armonizate. În acest caz, argumentul istorico-identitar nu este încurajat, chiar dacă încă mai este utilizat. Cum ar fi ca Polonia să acorde peste noapte cetăţenilor ucraineni din regiunea Lvov cetăţenia poloneză? Sau cum ar fi ca Ungaria să dea cetăţenia pe criterii etnice etnicilor maghiari din România? Desigur, ultimul caz ar fi chiar un non-sens în condiţiile în care România şi Ungaria sunt membre în UE.
Iată că, în loc ca Guvernul României, sub cabinetul actual condus de dl. Tăriceanu, să înfăptuiască politici viabile privind posibilitatea europenizării sustenabile a Republicii Moldova, acesta încurajează politica „zîzaniei etnice” şi a încurajării fugii masificate din comunităţile de origine. Mai mult, în cazul în care în septembrie cabinetul Tăriceanu cade, desigur că acest lider politic va avea o justificare de tipul: „noi am vrut da ei ne-au dat jos”. Azi, dl. Tăriceanu a mai făcut o afirmaţie periculoasă cu iz politic: a dat vina pe ex-ministra Monica Macovei că s-a ocupat cu totul de altceva decât de reforma în sistemul de justiţie şi practic datorita d-nei noua lege privind cetăţenia română întârzie atât de mult. Deci, se vede că dl. Tăriceanu este în căutare acerbă de voturi şi de aceea acum face declaraţii care concurează cu cele enunţate de la Palatul Cotroceni. Pe când, cu o jumătate de an în urmă domnia sa considera cu totul altceva ca fiind prioritar în adresa Republicii Moldova. Este clar că în Parlamentul Românei o asemenea lege nu va trece, iar şi dacă chiar şi va trece, atunci în foarte scurt timp aceasta va fi subiect de scandal comunitar şi va fi contestă la Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene.
În concluzie, doritorii cetăţeniei şi de data aceasta vor rămâne cu promisiuni nerealizate. În sine, cabinetele Tăriceanu sunt caracterizate ca în relaţia cu Republica Moldova totul se face pe ultima sută de metri. De aceea, de fiecare dată lucrurile au ieşit cu scandal (a se vedea criza consulatelor şi vizelor, ciza declaraţiei privind ccrearea unui centru comun de eliberare a vizelor, recenta si inca actuala criza a retransmiterii postului TVR1, criza admiterii şi înşelarea privind mărirea burselor pentru elevii şi studenţii din Republica Moldova şi multe altele). Pentru cetăţenii Republicii Moldova, care doresc să devină cetăţeni europeni, soluţia este evidentă: ei trebuie să contribuie în mod direct la integrarea Republicii Moldova prin muncă asiduă. Dacă cetăţenii Republicii Moldova vor opta în mod masificat cetăţenia altor state membre (România sau Bulgaria) pe criteriul doar de a fugi din ţară sau a cetăţeniei comerciale, statele membre UE chiar că vor considera Republica Moldova ca un stat neviabil şi falimentar. Iar, in aceasta situaţie, miza integrării europene se va nărui definitiv.

P.S. Tot azi, dl. Tăriceanu a făcut publică intenţia Guvernului României de a aloca o sumă de 2 milioane de euro pentru Republica Moldova în vederea atenuării efectelor secetei din acest an.
Desigur, în aceasta privinţă se acţionează sub formă solidară. La capitolul atenuării secetei avem mult de discutat.

Poza este preluată de pe site-ul Guvernului României

Startul pentru o cursa electorală îndelungată

2007-08-20T18:30:00.000+03:00

După o săptămână rampantă pentru actualul guvern al Românei, azi la Palatul Victoria au avut loc consultări politice privind stabilirea datei alegerilor pentru Parlamentul European. Exceptând Partidul Democrat, partidele parlamentare au propus două soluţii posibile: fie 25 noiembrie 2007, fie 9 decembrie 2007. În urma consultărilor, premierul Tăriceanu a afirmat că zilele viitoare data finală va fi stabilită printr-o Hotărâre de Guvern. Cum nu ai da, până la 31 decembrie 2007, românii trebuie să-şi aleagă viitorii reprezentanţi în legislativul comunitar. De fapt, startul este cu o miză lungă: România va ieşi din starea unei campanii electorale abia la sfârşitul anului 2009. În primăvara anului 2008 se vor desfăşura alegerile locale, iar în toamna aceluiaşi ani cele pentru legislativul intern. În primăvara-vara anului 2009 se vor susţine alegerile pentru legislativul comunitar, iar în noiembrie-decembrie 2009 alegerile preşedintelui României. Practic, din jumătate în jumătate de an cetăţenii români vor fi chemaţi la urne. Mai mult, se anunţă şi un referendum pentru votul uninominal, ceea ce suplimentează grila mersului la vot.
În această perioadă fierbinte vor prima atât teme de politică internă, dar şi teme de politică comunitară. Primul lucru ce urmează să indice calea cursei electorale se dovedeşte a fi cădea actualului cabinet. Textul moţiunii va conţine subiecte privind starea educaţiei, sistemul de sănătate publică, capacitatea de absorbţie a fondurilor structurale etc. Alegerile pentru Parlamentul European se anticipează a fi mai degrabă un act de testare a electoratului: confirmarea sondajelor electorale şi redefinirea strategiilor politice pentru alegerile locale şi legislative. Pentru partidele politice româneşti miza pentru Parlamentul European nu sunt chiar atât de mare. Perioada de şedere este ceva mai mult de un an, iar costurile alocate nu-şi justifică efectele urmate. În mare parte, partidele încep să se concentreze pe alegerile locale şi pentru cele legislative. Iată de ce, PSD-ul mizează pe preluarea puterii executive, chiar dacă pentru moment nu prea are aliaţi de nădejde.
Pentru Republica Moldova utilitatea acestei situaţii este de maximă importanţă. Melanjul dintre subiecte dezbătute şi procese realizate va oferi spectatorilor vieţii politice un prilej de a observa cât de consistente sunt demersurile şi pachetele de politici publice oferite. Vrând-nevrând, cetăţenii Republicii Moldova sunt puşi în situaţia de a urmări foarte atent dinamica vieţii politice din România. În unele privinţe, temele de dezbatere cu profil intern sau comunitar vor avea în vedere şi cazul europenizării Republicii Moldova. Una dintre temele de dezbatere se prevede a fi legislaţia electorală: unde cetăţenii Republicii Moldova care deţin şi cetăţenia României vor trebui să-şi aleagă reprezentanţii conform anumitor criterii. În acest sens, în viitorul apropiat vom asista la consolidarea unor parteneriate politice bilaterale. PD din România şi PPCD din Republica Moldova deja valorifică un astfel de mecanism de conlucrare. Nu este exclus ca şi partidele liberale de pe ambele maluri ale Prutului să se asocieze. Va fi interesant cine va accepta colaborarea cu actualul PRCM, sau cu viitorul PRCM posibil reformat? Totodată, cetăţenii Republicii Moldova vor avea parte de un pachet de promisiuni directe privind relaţia României cu Republica Moldova. Deci, trebuie să fim pregătiţi cu cât mai multe plase pentru a prinde din „pomenile” promise.
Între timp, între Bucureşti şi Chişinău continuă scandalul vizelor, care este posibil că va marca atitudinea electoratului românesc din stânga Prutului în toată această îndelungată campanie electorală.

Sursa pozei

Căderea cabinetului Tăriceanu II/III şi posibile consecinţe asupra Republicii Moldova

2007-08-15T13:42:00.000+03:00

Ieri, la Bran, sub un auspiciu prielnic montan, Mircea Geoană, preşedintele Partidului Social Democrat, anunţa că până pe 10 septembrie PSD va depune o moţiune de cenzură. Dar, cel mai important lucru se referă la faptul că PSD anunţă o posibilă preluare a puterii executive. Nu sunt cunoscute toate argumentele plauzibile unei asemenea decizii, însă, deja efectul „consilierilor străini” este vizibil – deţinând guvernarea, PSD va avea iniţial tendinţa de creştere în sondaje şi apoi de a se menţine (a se vedea perioada 2000-2004). La prima vedere, pare a fi o strategie de captare a opiniei publice. În realitate, PSD-ul încearcă să recupereze din ceea ce a pierdut. Din senin şi şocant pentru opinia publică, Mircea Geoană adoptă un comportament din ce în ce mai agresiv. De exemplu, ieri seara, acordând un interviu în direct postului Realitatea TV, pe fundalul unui meci de fotbal, Mircea Geoană refuză să mai răspundă la întrebările (mai degrabă arogante) ale jurnalistei şi părăseşte platoul de filmare. Eu, cel puţin, am rămas pentru câteva clipe perplex, dar şi intrigat. Asistăm la schimbarea de tipul: de la un Mircea Geoana molatic şi manevrabil la un personaj politic hotărât şi ager. Este o schimbare remarcabilă: ceva a început să funcţioneze în PSD. Acest lucru este spre binele politic al României: consider că în viitor abordarea bipartidistă (un posibil PSD şi PD) cu alternanţe consecutive are mai multe şanse decât un multipartidism disociat. Deci, în toamnă, înainte de alegerile europarlamentare se pare că va exista un guvern monocolor PSD sau, cel puţin un cabinet, multicolor cu o componenţă PSD în poziţiile cheie.
Dar, revenind la întrebarea cuprinsă în titlu, trebuie să identificăm posibile consecinţe asupra Republicii Moldova în cazul plecării cabinetului Tăriceanu şi instalării unui cabinet monocolor sau multicolor cu sau fără PSD la cârmă. La moment am gândit trei consecinţe ipotetice pe care le voi enunţa în cele ce urmează.
O primă consecinţă imediată se va referi la alocarea într-un ritm mai lent şi reanalizat a fondurilor anunţate de Guvernul României pentru ajutarea Republicii Moldova în vederea combaterii efectelor secetei. Pentru moment a fost anunţată suma de 200 milioane euro, dar care în mod factual încă nu a ajuns să fie aprobată de către Guvern. Promisiunea oficialilor guvernamentali enunţă o sumă de peste un miliard de euro – posibil că aceşti bani vor fi alocaţi în câteva tranşe. În cazul în care va veni un nou cabinet, atunci procesul alocării va fi reanalizat şi atent monitorizat .
O altă consecinţă se va referi la schimbarea atitudinii faţă de Guvernul Republicii Moldova, pe de o parte, şi faţă de partidele politice partenere, pe de altă parte. Dacă în cabinetele Tăriceanu I, II (plecarea PC sau grupului Voiculescu) şi III Chişinăul era văzut ca pe un bazin electoral – în această direcţie generându-se, mai degrabă, promisiuni populiste neîndeplinite (a se vedea cazul cetăţeniilor sau vizelor), atunci în cabinetul viitor promisiunile vor trebui să fie realizate în realitate. Argumentul electoral primează în faţa argumentului istoric sau a celui etnic – şi în această linie trebuie să interpretăm în viitor politicile Bucureştiului la adresa Chişinăului. Cazul de la Iaşi privind deschiderea de către PD a unui birou de consultanţă cu cetăţenii din Republica Moldova, care va fi oferit PPCD-ului din Republica Moldova, devine unul de exemplificare şi pentru alte partide. Dacă PD-ul din România şi-a găsit partenerul politic, în cauza PPCD-ului, atunci şi PSD-ul îşi va găsi un partener viabil către care se va canaliza tot sprijinul politic şi posibil a sprijinului cu resurse. Acest partener al PSD-ului posbil că va fi nu neapărat de sorginte social-democrată. Până în anul 2006 PPCD-ul a jucat un rol monopolist de captare a resurselor provenite de la bugetul de stat din România, chiar dacă s-au perindat guverne multicolore, monocolore sau tehnocrate. Prin noul cabinet sau noua conjunctură, în viitorul apropiat, PPCD-ul va aspira din ce în ce mai puţine resurse, cedând locul altor contracandidaţi, care vor fi pe potriva politicului dâmboviţean.
O a treia consecinţă se va putea observa în sensul presiunilor externe asupra cooperării regionale. Viitorul cabinet post-Tăriceanu va trebui să gestioneze extrem de atent criza politică şi socială din Republica Moldova pentru a aplana posibilele efecte care se pot transfera către România. De aceea, politicile adresate Republicii Moldova nu vor mai putea fi de natură ideologică, ci mai degrabă axată pe cauzalităţi. De exemplu, minimizarea efectelor secetei va conduce la elaborarea unor politici bilaterale de migraţie sezonieră a forţei de muncă, poate chiar şi a unor proiecte bilaterale privind construcţia instalaţiilor de irigare în teritoriul bazinului râului Prut. Faţă de cabinetele precedente, viitorul cabinet va beneficia din ce în ce mai mult de instrumentul comunitar de cooperare transfrontalieră. Totodată, viitorul cabinet, prin includerea unor tehnicieni remarcabili în domeniul integrării europene, ar putea să promoveze ideea unei zone extinse de cooperare transfrontalieră şi regională, gen Parteneriatul Euro-Mediteranian / Procesul Barcelona. Un asemenea tip de cooperarea regională va schimba în totalitate platforma şi instrumentele de cooperare dintre România şi Republica Moldova. În acest sens, aspectele istorice, lingvistice şi ideologice for fi doar de fundal şi nu vor marca direcţiile de politici.
Pasajele de mai sus sunt ipotetice. Posibil ca jocul politic să conducă către noi alegeri parlamentare anticipate, realizate concomitent cu cele europarlamentare. Ipotezele pot să devină fapte reale, ori ba. Oricum, în lunile care vor urma, politica Bucureştiului faţă de Chişinău îşi va schimba simţitor adresabilitatea: relaţionarea în tranziţie va căpăta cealaltă faţă a lui Ianus.

Poza este preluată de pe site-ul Guvernului României

De ce oare Guvernul Republicii Moldova pledează pentru un Acord de Asociere cu UE?

2007-08-13T15:01:00.000+03:00

Zilele acestea mai multe agenţii de presă şi ziare au publicat informaţii privind opţiunea Guvernului Republicii Moldova de a stabili regimul juridic de a coopera cu UE începând cu luna martie 2008. După trei ani de aplicare Planul de Acţiuni va expira. Astfel, urmează ca Republica Moldova, pe de o parte, şi UE, pe de altă parte, să stabilească noul cadru de cooperare. Însă, problema nu constă în noul cadru, ci în dorinţa Guvernului Republicii Moldova de a cere mult mai mult decât poate. Bineînţeles, strategia de a cere mai mult şi de a obţine un optim, ceva mai mult decât actualul Plan de Acţiuni, este logică. Dar că în condiţiile actuale aplicarea acestei strategii este defectuoasă pentru aspectele ce ţin de relaţionarea efectivă a Republicii Moldova cu UE.
De ce consider că strategia de a cere mai mult este defectuoasă? În primul rând, Guvernul Republicii Moldova nici nu s-a obosit să aplice Planul de Acţiuni. Timp de peste doi ani am avut parte doar de declaraţii de intenţii fără rezultate concerte. Proiectele de legi şi regulamente care ar fi trebuit să reprezinte transpunerea obiectivelor PAEUM în realitatea cotidiană sunt blocate prin sertarele ministerelor sau Parlamentului. Avântul cel mare a fost sesizat în primul an de implementare, atunci când obiectivele au fost promovate în cadrul domeniilor de aplicabilitate. Au fost iniţiate câteva dezbateri şi conferinţe şi s-au mai supus dezbaterii publice o serie de proiecte de acte legislative – foarte puţine ajungând să fie adoptate şi intrate în vigoare.
Chiar dacă Planul de Acţiuni este mai degrabă un document politic şi nu unul de natură juridică, penalizările de nonimplementare corespunzătoare se vor reflecta în perioada 2008-2010. Prin urmare, capacitatea de absorbţie a Republicii Moldova va stagna în continuare. Atenţie, capacitatea de absorbţie nu se referă numai la fondurile care aşteaptă Republica Moldova, dar şi la dezvoltarea instituţională, dezvoltarea şi adaptabilitatea forţei de muncă (mai ales sfera funcţionarilor publici), armonizarea infrastructurală şi cooperarea intensivă între comunitatea de politici publice. La acest moment este foarte greu de aproximat care este ponderea de aplicare a Planului de Acţiuni. Desigur, Guvernul va susţine că acest document este aplicat în proporţie de 2/3, iar comunitatea de politici publice (partea nonguvernamentală) va susţine că nici o 1/3 din obiective şi acţiuni nu au fost îndeplinite în mod corespunzător.
Totuşi, rata aplicării nu se observă în ponderea procentuală, dimpotrivă în consistenţa, pertinenţa, eficacitatea şi eficienţa acţiunilor implementate. Drept exemplu, actualul Minister al Afacerilor Externe şi Integrării Europene în realitate nu este unul al Integrării Europene. Acesta nu deţine mecanisme viabile prin care să impulsioneze situaţia, să monitorizeze şi să evalueze aplicabilitatea obiectivelor. Acesta este doar înzestrat cu sintagma de „Integrare Europeană” şi nimic mai mult – un gen de label pentru a da bine. Opacitatea şi nonparticiparea sunt două noţiuni încă prietenoase situaţiei actuale. Se pare că actuala guvernare a pariat greşit pe aspectul integrării europene, deoarece tocmai aceasta îi demonstrează populismul şi incapacitatea de a realiza ceva până la capăt.
În concluzie, doresc să specific faptul că până Guvernul Republicii Moldova nu va duce la îndeplinire în proporţie de sută la sută prevederile actualului Plan de Acţiuni, acesta nu are legitimitatea să ceară mai mult decât prelungirea perioadei de aplicare a acestui document. Personal sunt adeptul unui Acord de Asociere şi trasare a unei cooperări avansate, gen relaţionarea UE cu Balcanii de Vest, dar acesta este posibil numai dacă actualul PAEUM va fi realizat sută la sută. Orice, altă intenţie de a mări miza se va transforma într-o pierdere eminentă şi cu consecinţe negative pentru o durată îndelungată. Sigur, în aceasta postare nu am răspuns la întrebarea enunţată în titlu. Acesta rămâne a fi deschisă şi pentru viitoarele postări legate de implementarea PAEUM - tranziţia şi europenizarea sunt procese în flux continuu.

Auschwitz: reminiscenţele unei vizite de o zi (II)

2007-08-12T15:09:00.000+03:00

Antecedentele vizitei

În postarea anterioară legată de vizita de o zi la Auschwitz am enunţat câteva motive legate de dorinţa de a vizita unul din „câmpurile morţii” aflate pe teritoriul Poloniei. În realitate, a merge la Auschwitz nu este ceva de genul a merge la un cinema sau la un muzeu. Este mult mai mult decât o simplă plimbare printre barăci şi ruinele crematoriilor. O asemenea vizită necesită o pregătire emoţională şi informaţională premergătoare. Ca să înţelegi utilitatea unei asemenea vizite trebuie să treci şi printr-o serie de experienţe anterioare. Iată-că, în această postare, voi relata despre două experienţe personale care s-au petrecut în preajma vizitei multdorite.

Despre Auschwitz nu se glumeşte
Cu câteva zile înainte vizitării „câmpului morţii”, aşteptând taxiul pentru a merge în campusul unde eram cazaţi, un coleg maghiar s-a înfuriat rău de tot când cineva a făcut o glumă cu referire la lagărul de la Auschwitz. Imediat aflaserăm că respectivul coleg îşi pierduseră bunicii în unul din crematoriile de la Birkenau. De aceea, pentru el sintagma Auschwitz-Birkenau este ceva care nu poate fi utilizată în glume sau dispute neavenite. La acel moment, am păstrat o clipă de reculegere şi nu am comentat nimic. Taxiul a venit, iar noi tot îngânduraţi am rămas, de parcă ploaia ne înmuiase gândurile.
Remarca colegului, care de altfel este evreu de origine, m-a pus serios pe gânduri, deoarece acel loc pentru multe milioane de oameni este un loc destinat cugetării şi reculegerii. Considerentul mi s-a confirmat în ziua vizitei: lacrimi, tăcere, îngândurare...

A întreba despre Auschwitz poate comporta şi consecinţe isterice
Organizatorii evenimentului la care am participat (o şcoală de vară despre care voi posta în scurt timp un set de amintiri plăcute) au considerat, după experienţa anilor anteriori, că vizita complexului este dureroasă şi de nesuportat pentru mulţi dintre participanţii la acţiunea noastră. Astfel, s-a decis organizarea unei vizite în regiunea Malopolska şi în Krakow. Doar cine vroia putea să opteze pentru vizitarea individuală a lagărului de concentrare Auschwitz-Birkenau. Aşa aflasem că cineva din Ungaria şi o colegă din România aveau curajul să meargă.
Cu o zi înainte de vizitare am început să-mi caut colegii cu care trebuia să mergem în grup. Tot căutând, cineva din organizatori îmi spune că o colegă participantă, care este din Polonia, lucrează în calitate de ghid la acel complex memorial. Deja, atât de interesat fiind, am început să o caut şi pe colega cu pricină, de la care puteam să aflu careva detalii tranzacţionale privind transportul, perioada de vizitare ş.a. Ei, şi tot întrebând de fiecare coleg şi colegă, dau peste o colegă cehă şi care locuieşte în Slovacia, confundând-o că este poloneză, se asemănă foarte mult cu persoana pe care o căutam. Intrând în discuţie am întrebat-o în felul acesta „Nu cumva tu eşti cea care lucrează la Auschwitz?”. O clipă de tăcere... Apoi, una de indignare... Şi, urmează un tril de ocară legat de faptul cum de am putut să o întreb aşa ceva, că este inuman şi oribil. Ocara tiptil s-a transformat şi într-o cursă circulară de-a prinselea. Trebuia să primesc câteva palme bune pentru a înţelege cât de gravă a fost situaţia pentru colega supărată foc. Salvarea mea a fost unul din colegi, belorus şi care a studiat foarte mult despre problema Holocaustului. Servindu-mi drept paravan de protecţie a palmelor ce căutau cu atâta zel faţa mea, colegul a intervenit şi a explicat că eu am întrebat inocent fără nici o acuzare istorică şi că într-adevăr în grupul nostru se afla o persoană care lucrează pentru complexul muzeal Auschwitz-Birkenau. Colega isterizată s-a calmat şi a înţeles contextul şi situaţia întrebării mele, dar mi-a spus ca pentru viitor să fiu atent cum pun astfel de întrebări. Peste puţin timp după lecţia de comportament şi etică de a pune întrebări, la o bere – într-o fabrică de bere, am găsito pe colega care lucrează pentru complexul muzeal Auschwitz-Birkenau, iar colegii maghiari m-au găsit ei. Între timp se răspândise şi zvonul cum aveam să o primesc din cauza întrebării mele neatente şi nediplomatice.

Morala situaţiei nediplomatice
Trebuie să recunosc că situaţia m-a pregătit moral, dar şi mi-a oferit o lecţie de etică a discursului, fapt care trebuie învăţat de fiecare persoană care are de a face cu o muncă de relaţionare cu publicul larg.
Aşa am înţeles că doar pronunţarea cuvântului „Auschwitz” provoacă o stare de nelinişte şi repulsie. Această stare se păstrează adânc în memoria colectivă a populaţiei din zona învecinată. Aceasta se observă în discursul public, comportamentul social, cooperarea interetnică, înfăptuirea politicilor sociale, educaţionale sau culturale etc. În acel spaţiu tranziţia are o semnificaţie aparte: de la viaţă către moarte, trecând prin-o camera de gazare şi un cuptor dintr-un crematoriu.

***

pozele sunt scene din filmul Fateless

Despre politica foamei

2007-08-10T08:34:00.000+03:00

1. Guvernul Republicii Moldova înştiinţează:
Prim-ministrul Vasile Tarlev a susţinut o conferinţă de presă axată pe situaţia în sectorul agricol, precum şi măsurile întreprinse în vederea atenuării consecinţelor secetei (VIDEO)
Sursa: www.gov.md

2. Cotidianul ADEVĂRUL de azi publică:

Marea secetă din 2007 a costat Republica Moldova o pătrime din PIB

Ţăranii din Basarabia aşteaptă ajutor ... Politicile economice autohtone şi buletinul meteo golesc vistieria ţării şi readuc spectrul foametei din anul 1946. Este nevoie de reforme economice
Republica Moldova se află în pragul unei crize alimentare, generată de starea de secetă prelungită. Conform unor estimări oficiale, acest fenomen a costat Republica Moldova circa o pătrime din PIB şi mulţi dintre specialiştii de la Chişinău spun că această criză este mult mai gravă decât cea din 1946, când Basarabia s-a confruntat cu o foamete fără precedent.
Preşedintele Vladimir Voronin a semnat un decret privind sporirea securităţii alimentare a ţării, iar premierul Tarlev a sugerat agricultorilor din raionul Ocniţa să renunţe la subvenţiile acordate de stat în favoarea raioanelor de sud ale Moldovei, afectate grav de secetă, dar numai circulaţia hârtiilor oficiale nu rezolvă problema.
Moldova cere sprijin internaţional
Conform publicaţiei „Flux" din Chişinău, seceta a afectat în special raioanele Orhei, Teleneşti, Hânceşti, Bălţi, Făleşti, Soroca, şi Şoldăneşti. La acestea se adaugă raioane ale Autonomiei Găgăuze, cum ar fi Comrat. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare de la Chişinău apreciază că urmează inevitabil o reducere a volumului producţiei din sectorul zootehnic, datorată insuficienţei furajelor. Reamintim că, la sfârşitul lunii iulie, preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, s-a întâlnit cu reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova şi a solicitat susţinere din partea ţărilor reprezentate pentru atenuarea consecinţelor secetei.
Presa de la Chişinău a prezentat în această perioadă efectele colaterale ale secetei: pentru supravieţuire, ţăranii din toate raioanele Republicii Moldova au început să îşi vândă vitele la preţuri derizorii, de câteva sute de lei moldoveneşti, şi o clasă întregă de speculanţi s-a ridicat şi s-a îmbogăţit. Fenomenul este la fel de prezent şi în România, unde animalele din gospodăriile ţăranilor sunt înstrăinate la preţuri derizorii către intermediari.
Cea mai firavă agricultură din ultimii 60 de ani
Guvernul de la Chişinău a recunoscut că agricultura este cel mai vulnerabil sector al economiei naţionale. Productivitatea actuală înregistrează cea mai redusă cotă din ultimii 60 de ani. A fost ca o recunoaştere a propriei neputinţe, într-un context în care investiţiile străine în industrie sau agricultură sunt nesemnificative. Ceea ce caracterizează în prezent politicile economice de la Chişinău pare a fi incoerenţa.
Pe de o parte, Executivul anunţă „resurse disponibile limitate" şi pierderi bugetare de 518 milioane lei, iar pe de altă parte, statul a iertat plătitorilor de impozite datorii de circa patru miliarde lei, prin adoptarea unei iniţiative legislative a preşedintelui Vladimir Voronin privind liberalizarea economiei şi amnistia fiscală. Potrivit News Agency, şeful Inspectoratului fiscal principal de stat, Sergiu Puşcuţă, datoriile a 32.000 de contribuabili au fost iertate şi au fost ridicate sechestrele pe activele agenţilor economici. Astfel de iniţiative economice au fost aplicate anterior şi în România, unde au dat rezultate dezastruoase.
Salvarea Moldovei, exportul de vin?
"Piaţa neagră" şi "zona gri" a economiei sunt foarte dezvoltate în Basarabia, iar pierderile economice cuantificate de guvern sunt departe de a fi cele reale.
Cartiere întregi din Chişinău şi din alte localităţi importante au fost ridicate cu bani proveniţi din comerţul ilegal cu vin, prin eludarea timbrului fiscal, aceasta în contextul în care, potrivit declaraţiilor lui Igor Vatamaniuc, preşedinte al Uniunii Producătorilor Agricoli "UniaAgroProtect", Republica Moldova se află între primele 10 ţări exportatoare de vin din lume.
Disputele pe doctrinele economice în Moldova sunt aprinse. Specialiştii basarabeni susţin că agricultura poate fi rentabilizată şi pe loturi restrânse, contrazicând politica tradiţională din Occident, unde comasarea loturilor a şters noţiunea de ţăran" şi a lansat-o pe cea de "fermier". Potrivit aceloraşi surse, industria de prelucrare şi agricultura asigură circa 60% din veniturile totale obţinute la export.
Oazu Nanţoi, analist, IPP R. Moldova:
„Cu certitudine ar fi fost o criză importantă în Republica Moldova, ţinând cont de embargoul rusesc asupra vinurilor moldoveneşti impus anul trecut, ţinând cont de creşterile de preţ la gaze şi având în vedere această secetă, dar statul a fost întreţinut de cetăţenii săi care lucrează afară. Este bine de reamintit că 80% din veniturile Republicii Moldova se formează la vamă. Economia reală se situează undeva la 12%, iar sistemul bancar mai aduce 8%. Colhozurile şi sovhozurile în Republică sunt desfiinţate, cu unele excepţii din regiunea separatistă Transnistria. În unele localităţi însă s-a păstrat un sistem de lucru în colectiv a pământurilor, un fel de societăţi pe acţiuni. Cred că situaţia economiei naţionale a Republicii Moldova este confuză la acest moment. Pe de-o parte, guvernanţii spuneau că Republica Moldova este o ţară agrară, cu un popor muncitor. Ce te faci însă fără dotări? Nu există, practic, un sector industrial, a mai rămas ceva din industria uşoară, de prelucrare, dar complexul industrial al fostului URSS s-a dus pe apa sâmbetei. Sigur, seceta este o situaţie de risc, poate provoca tensiuni sociale, dar eu nu cred că va avea implicaţii serioase pentru stabilitatea socială."
Traian George Horia
sursa: http://www.adevarul.ro/articole/basarabia-sub-spectrul-foametei/322314

Despre reperscusiunile educaţiei non-formale sau cum am descoperit Atlantykronul

2007-08-07T21:33:00.000+03:00

Deseori sunt pus în situaţia definirii conceptului de educaţie nonformală. Uneori aceasta solicitare este enunţată de studenţii cu care am prilejul să petrec câte un semestru pentru parcurgerea materiilor de competenţă. Alteori, colegii tot auzindu-mă ca vorbesc într-o terminologie neînţeleasă lor mă pun în situaţia acordării unor definiţii cât de prietenoase posibile astfel ca sa nu-i încarc cu prea multă teorie. Studenţilor mei încerc să le explic prin exemple relevante, incluzând şi experienţe proprii. Colegilor încerc să le acord explicaţii privind activitatea lor cotidiană, extrăgând din acestea componente explicative privind fiecare tip educaţional sau de învăţare. Desigur, în ambele situaţii utilizez componenta schiţării finalităţii acestui tip educaţional: faptul că eşti mai deschis cooperării, faptul că eşti mai tolerant faţă de anumite probleme sau aspecte delicate, faptul că începi să acţionezi pentru binele comun dar având în vedere şi binele celorlalţi, faptul că pui accentul pe calitatea a ceea ce faci şi nu pe cantitatea lucrului sau actului produs, faptul că începi să interacţionezi la situaţii care ţi se par a fi inacceptabile ş.a.
Desigur, nu este cazul ca acum să dau o definiţie a educaţiei nonformale. Provocarea este de genul: dacă vă interesează puteţi consulta orice sursă găsită pe omni-accesibilul motor de căutare Google. Ceea ce vreau să punctez acum se referă la faptul că orice ai face este un act de învăţare, care va fi repercutat într-o activitate ulterioară şi nu contează dacă respectiva activitate va fi una într-un spaţiu academic, de muncă, de recreere, chiar şi în cadrul familial.
Ieri şi azi am fost într-o vizită de informare în tabăra Atlantykron care se desfăşoară la Capidava, în jud. Constanţa. Prezenţa mea a avut un rol de vedea cum poţi învăţa într-un mediu distanţat de lume, pe o insulă sălbatică, dar beneficiind de toate tehnologiile moderne de comunicare (mai puţin de propriile telefoane mobile). Ceea ce am văzut m-a surprins. Practic, fiind fixată în tranziţia românească, Atlantykronul a produs o veritabilă generaţie de profesionişti în diverse domenii. Esenţa taberei constă în simplitate, înţeleasă prin sălbăticia naturii, şi interesul faţă de ceva anume, înţeles prin faptul că înveţi ceea ce vrei să înveţi împreună şi de la alţii. Un cadru excepţional pentru a învăţa prin experienţă sau prin faptul de a face sau de a relata. Sălbăticia naturii îţi acordă ocazia să te concentrezi pe ceea ce vrei să faci şi te ajută să percepi lumea din jur ca o lume care este în unison cu tine tocmai că este diversă, vorbeşte o limbă diferită faţă de a ta, arată ce va mai diferit, are preocupări asemănătoare sau chiar diferite. Experienţa de a dormi în cort, da a avea grija ca furtuna să nu-ţi dărâme antena satelit sau telescopul, ambele montate pentru diversele observaţii astronomice, dorinţa de a vedea dacă nu cumva în viitorul deceniu vom începe tratative diplomatice cu extratereştiri, aspiraţia spre a cunoaşte diferite culturi si valori umane, dorinţa de a comunica pe înţelesul tuturor, năzuinţa de a învăţa un dans de gală sau de a avea propria-şi mască şi multe alte tipuri de deziderate. Toate acestea desfăşurate într-un cadru de izolare de civilizaţie, dar utilizând chiar cele mai noi tehnologii informaţionale. În realitate, Atlantykron este un mod de viaţă.
În acest cadru, chiar dacă era unul cu rol de informare, m-am integrat şi eu prin participarea la o dezbatere pe un subiect intercultural. Dezbaterea era legată de aspectul mcdonaldizării societăţii contemporane. O dezbatere improvizată, fără un suport curricular formalizat, dar cu multe idei şi luări de poziţii relevante. Subiectul a fost atât de inetersant încât chiar am jucat uneori rolul de „Gigă-contra”. Ieri a trebuit să fac şi vre-o câteva ore de consiliere profesională, jobul pe care-l am de ceva timp şi în SNSPA, pentru o colegă care se află într-o perioadă dificilă în ceea ce priveşte alegerea traseului profesional. Ba mai mult, azi dimineaţa m-am întâlnit la un pahar de vorbă cu un grup de participanţi din Republica Moldova, care participă deja de mai mulţi ani la această tabără. A fost o ocazie bună de a schimba păreri, chiar şi divergente, privind tranziţia şi democratizarea Republicii Moldova.
Chiar dacă în trecutul recent am acumulat câteva experienţe asemănătoare, consider că aceasta va avea un loc aparte în memoria mea, servindu-mi chiar ca izvor de generare de recomandări pentru sistemul nostru educaţional sau chiar cel românesc. De fapt, în urma unor asemenea activităţi îţi dai seama că uneori educaţia nonformală prevalează educaţiei formale tocmai prin faptul că se fundamentează pe deziderate şi nu pe condiţionalităţi sau acţiuni punitive.

Discordia post-electorala a opozitiei agregate (I)

2007-08-05T11:03:00.000+03:00

Dilemele aliantelor

In ultimul timp apar vesti si comentarii ca in unele localitati din Republica Moldova s-a reusit crearea aliantelor post-electorale in care participa partide de opozitie impreuna cu partidul de guvernamant. Personal nu vad nimic rau in faptul ca partidele si gruparile politice gen PRCM, PPCD, PL, PSL, PD, AMN si altele au reusit sa formeze coalitii ad-hoc si sa aleaga presedintii de raioane sau alte functii de conducere, chiar daca in acele coalitii sunt incluse partide gen PRCM sau Blocul Electoral Patria Rodina-Ravnopravie. La Chisinau nici acum nu s-a reusit alegerea presedintelui Consiliului Municipal Chisinau si viceprimarilor, chiar daca la a 24 iunie 2007 s-a creat o alianta intre PL, PPCD, PD si AMN. Consider ca motivul real este ca partidele aliantei inca nu si-au dat seama ce vor de la aceasta forma de cooperare si care va fi finalitatea acesteia. Insa, pierdantul inocent in aceasta situatie este chiar cel care vrea sa se apuce de lucru – adica Primarul de Chisinau, iar adevaratii pierdanti sunt cetatenii municipiului Chisinau.

Ori nu coloratura si ideologia politica este motivul esential pentru crearea aliantelor pre si/sau post electorale. De fapt, noi nici nu acceptam ideea ca aliantele pot fi ad-hoc numai pentru o singura procedura de vot. Pentru societatea noastra este practic inaccesibila consideratia precum ca o alianta poate fi de o zi, sau poate fi spontana, tocmai pentru a rezolva o anumita stare de fapt. Pentru ca o alianta sa o consideram a fi buna si reusita trebuie sa observam, in primul rand, care este motivatia si care este finalitatea ei. Astfel, o alianta poate fi dezastruoasa chiar daca la inceput este considerata a fi cea mai reusita formula de cooperare - si invers.

Alta-i problema: democratia se invata, nu este ca dat - cazuta de undeva din cer peste alegatori si alesi. In prezent, Republica Moldova a revenit la situatia din anul 2001, cind procesul de democratizare prin participare a fost sistat. Timp de patru ani s-au implementat contra-reforme pentru reformele initiate in perioada 1991 – 2001. Asa ca acum va trebui sa recuperam ceea ce am pierdut si sa ne pregatim pentru pasul urmator - alegerile din 2009. Iata-ca procesul este sinuos si cu multiple capcane.

Desigur, din ceea ce se intimpla acum trebuie sa invatam. Este un fel de democratie locala. Pereferia actionaza altfel decit centrul. De fapt, incepe sa se manifeste unul din cele mai importante procese pentru Republica Moldova: politicile si tendintele trebuie sa porneasca dinspre periferie catre centru. Numai asa va putea fi depasita criza politica, sociala si economica a acestui stat.

De ce cred ca este bine ceea ce se intimpla? In primul rind, coalitiile se negociaza pe pachete de politici si actiuni. Pe moment ti-a convenit ca partid si grup politic sa propui ceva, care ulterior iti va aduce capital electoral si va avea si un impact pozitiv asupra electoratului, dar nu ai sustinerea necesara – atunci accepti sa pactizezi cu oponentul tocmai pentru a obtine succesul scontat. In cazul nostru, cel al Republicii Moldova, se dovedeste faptul ca aliantele sunt infaptuice conform unor motive personale si nu reflecta in realitate optiunea votantilor.

In al doilea rind, politica este spatiul in care se intalnesc ambitiile personale si colective ale rivalilor - motivul rivalitatii este accesibilitatea la resurse (financiare, materiale, infrastructurale, logistice s.a.). Acum fiecare in parte isi construieste strategia conform necesitatilor. E mai bine sa gestionezi de unul singur o resursa decat sa o imparti cu cineva. Dar nu e chiar asa: ca sa ajungi de unul singur totusi trebuie sa fii sprijinit de cineva, astfel interesul tau este sa ii dai cit mai putin celui care te sprijina. Asa este si in cazul actual PRCM sau al altor partide politice de la noi. Procesul cauzeaza dinamica - ceea ce impune stabilirea unor reguli de joc transparente si responsabile. Deci, acum primarul Dorin Chirtoaca ar trebui sa vina si sa ne spuna ce nu a functionat bine in procesul de negociere si de ce candidaturile propuse de partidele din alianta nu au fost nominalizate pentru a fi supuse votului CMC din 2 august 2007.

In al treilea rind, pina la alegerile parlamentare vom asista la un proces perpetuu de constituire si destramare a unor aliante post si pre-electrorale. A se vedea cazul aliantei instituite in aprilie 2004. Acum, in mod declarativ aceasta nu mai este valida, dar tot informal cooperarea va continua si chiar ar putea provoca o noua alianta post-electorala dupa alegerile din 2009. Deci, sunt testate si simulate anumite situatii posibile, in urma carora partidele isi pot construi strategiile institutionale si politice. Personal in 2004 sustineam o astfel de alianta - dar de unitate parlamentara si de alegere a unui presedinte neutru fata de partidele politice parlamentare.

In concluzie, democratia, mai ales cea de nivel local, presupune si asumarea unor asemenea situatii care la prima vedere noua ni se par a fi inaccesibile. Acum constatam ca si PRCM este in opozitie, chiar daca este si in acelasi timp la guvernare. Paradoxal, dar opozitia tocmai de aceea este agregata (asa cum ii spune Igor Botan) ca de fapt - opozitia parlamentara si guvernamentala detine la puterea locala, iar puterea – este in opozitie la nivel local. Asa ca acum ambele parti sunt indreptatite sa fie la egal si in acest fel este inevitabil constituirea unor aliante intre parti.

Auschwitz: reminiscenţele unei vizite de o zi (I)

2007-08-04T13:14:00.000+03:00

Motivele curiozităţii

De mult timp doream sa vizitez un lagăr de concentrare, fie-ca a fost unul bolsevic-sovietic, nazist-fascist sau de o alta coloratură. In zilele noastre se discuta enorm de mult despre politici de ghetoizare – se aplica în mod eficient şi azi orişiunde în lumea noastră: că este vorba despre o metropolă sau o simplă comunitate, ori că este vorba despre servicii publice sau retribuiri financiare. Dacă ghetouri le găsim oriunde, atunci lagăre de concentrare nu prea, mai ales cele cu o destinaţie specială – mass murder, numite şi „fabrici ale morţii”. Chiar dacă şi în zilele noastre modelul este aplicat în anumite situaţii, mai ales în statele sau comunităţile aflate într-o dispută perpetuă, totuşi nu se ajunge la cote şi principii aplicabile de regimul sovietic şi cel nazist.

De ce am fost atât de interesat de o asemenea vizită? La bază sunt trei motive: unul familial, altul informativ-academic, şi al treilea de tipul atitudinii cetăţeneşti. Acum le explic pe fiecare în parte. Primul motiv se referp la faptul că din copilarie mi s-a povestit istoria familiei mele, care a avut de suferit din plin in urma procesului de sovietizare. Maica-mea îmi spune şi astăzi istoria ei trăită in Siberia în perioada anilor 1949 - 1955. Cel de al doilea se refera la faptul că de multe ori citesc materiale sau scrieri, ori mă uit la emisiuni şi filme, care au ca tematică de baza fenomenul de ostracizare publică ale unor persoane marcante, care nu sunt în consens cu o anumită politică sau un anumit regim. Un al treilea motiv este să vezi cu proprii ochi ceea ce nu trebuie să faci, fie în calitate de simplu cetăţean, fie în calitate de manager sau funcţionar public, fie în calitate de formator al opiniei publice, fie în calitate de decident politic. Pentru a înţelege trebuie să treci prin acele locuri şi să vezi cu ochii proprii ce s-a făcut şi să te reculegi printre acele elemente de infrastructură, care au avut ca destinaţie specială exterminarea masificată de sentimente, speranţe, idei, opinii, viziuni - adică de fiinţe umane. Acest ultim motiv se referă la un gen de învăţare sau conştientizare prin vizualizare, chiar dacă este vorba de spaţii temporale şi regimuri diferite.

In mai 2000, într-o deplasare cu rol academic la Cluj, am vizionat filmul La vita e bella – o poveste copleşitoare de salvare a unei fiinţe inocente şi a unei relaţii familiale. Povestea unui joc între barăci şi coridoare de sârmă ghimpată pentru a supravieţui - de a câştiga. Povestea m-a marcat esenţial. De atunci am vizionat filmul cu o captivitate (în sensul prizonierului faţă de subiectul interesat) intensă în fiecare an. Dar, pe lână acesta am mai urmărit şi alte filme, filme documentare, emisiuni de specialitate etc., care au prezentat părţi de adevăr constituind un puzzle imens – în care fiecare are propriul adevăr şi un tablou personalizat despre ce s-a întâmplat şi ce se mai poate întâmpla.

O motivaţie care s-a construit zi de zi, timp de şapte ani. Aşa că în mai 2007, imediat ce am primit vestea ca luna iulie 2007 din propria-mi viaţă va fi dedicată Poloniei, am schiţat în agenda mea un obiectiv strategic - de a vizita cea mai mare „fabrică a morţii”, aşa cum este considerat complexul de detenţie Auschwitz (în poloneză Oswiecim). Până la urmă dorinţa a fost îndeplinită – bifată undeva în agenda memoriei ca fapt îndeplinit. Dar asta presupune şi asumarea unor anumite consecinţe, care nu te lasă aşa de uşor – ulterior trebuie să plăteşti un preţ – chiar dacă iniţial vizita este pro bono, adică gratuit.

va urma

Blogger intr-o trazitie perpetua...

2007-08-03T23:25:00.000+03:00

Cica este o zicala care tot umbla prin lumea asta si suna cam asa: “Daca nu esti pe vre-un blog, atunci nu existi!”. O ciudatenie nu alta. Citesc si aud multe si marunte: unii politicieni au inceput sa se bata pe bloguri, iar unii anonimi isi publica romanele si creatiile neacceptate de edituri, alti indivizi isi publica cite o cronica zilnica sau saptaminala, altii isi dau cu parea, altii doar asa ca sa fie... Deci, intr-adevar ca sa existi trebuie sa fii pe vre-un portal de blog, adica sa devii bloger.

Dupa o incercare prelimnara, undeva prin luna mai a.c. am creat un blog pilot dar nu ma tinusem de pagina respectiva. Dar acum m-am gindit atent si m-am decis. Devin si eu un membru activ al comunitatii bloggerilor. Ca sunt si eu un comunitarsit, nu alta. Ei, acum depinde cit ma voi tine de agenda asta. Da, poate voi face o treaba buna!

De data asta am avut de ales: fie imi creez un blog pe un portal care sa aiba ceva in extensiunea sa cu notiunea de moldova (cum ar fi blogmoldova.com) sau sa raman la universalul blogspot.com. Insa, comunitatea bloggerrilor se consolideaza pe alte principii - nu anume pe considerentul ca toti sunt pe acelasi portal de bloguri. Conteaza cooperarea, dialogul, receptivitatea, coroborarea si chiar critica constructiva. Cine stie, de la o comunitate de bloggeri se poate consolida in timp si o comunitate a viitorilor decidenti sau formatori de opinie publica a unei anumite comunitati, societati, a unui stat sau chiar a vre-unei institutii internationale. Iata si alegerea mea - cosmopolitismul din mine isi spune cuvantul.

Si iata, din nou la drum... Din nou la publicat... Din nou la comentat... ca acum mai suntem inca in trazitie si este despre ce de scris, comentat si chiar foarte multe de recomandat!

Ehe, acum am si o roata! Ma va ajuta sa caut tranzitia pierduta. Asa ca: "La treaba!"